Părintele Arsenie Boca a proroocit înainte de Revoluție că Rusia va ocupa România, alături de Ungaria și Bulgaria. Subiectul referitor la expansiunea Rusiei este de actualitate.
Părintele Arsenie Boca a făcut mai multe profeții, dintre care unele s-au împlinit. A prezis, de exemplu, moartea lui Ceușescu, și faptul că el însuți se va stinge din viață cu câteva săptămâni înaintea dictatorului. A și murit, de altfel, în 28 noiembrie 1989.
Ploaia de foc
„Odata, mi-a zis ca, intr-o noapte, catre ziua, ne vor ocupa trei tari: Ungaria, Bulgaria si Rusia. Atunci eu am zis: „Ungurii or sa ne ocupe pe noi?”, iar el mi-a spus: „Si pe cei ce ne vor ocupa va veni ploaie de foc”, a povestit Chis Aurelia, de 93 ani, din comuna Boiu, judetul Mures.
Potrivit razbointrucuvant.ro, toate proorociile atribuite Parintelui Arsenie Boca provin nu din scrierile sale, ci din relatari ale unor martori/ ucenici, iar validitatea sau veridicitatea lor este strict in functie de fidelitatea cu care acestia au transmis marturiile lor.
Moartea lui Ceaușescu
„Odata, la Draganescu, am stat de vorba cu Parintele Arsenie in biserica si cand sa ies catre poarta, cam pe langa fantana, Parintele s-a oprit in fata mea si mi-a zis:
„Mai, hai sa-ti spun tie ceva, ca stiu ca tu nu ma spui la nimeni”. Si continua: „Hai, sa-ti spun cum se va descotorosi Romania de comunism. Toate celelalte tari comuniste vor face pasnic trecerea de putere de la comunism la capitalism – ca si cand dai camasa de pe tine si iei alta camasa – numai Romania va face trecerea prin varsare de sange si vor muri multi”.
L-am intrebat pe Parintele daca voi muri si eu. Atunci, sfintia sa s-a asezat catre Rasarit, cu mainile impreunate, ca si cand s-ar fi rugat (nu cum fac preotii, cu mainile in sus). A stat asa, cu fata catre cer, vreo 15 minute. Mi-a spus, apoi, ca nu voi muri la revolutie, dar ca „asta” va muri in ziua de Craciun.
L-am intrebat: „Care asta?”. „Asta, ma, care ziceti voi ca nu vi-l mai schimba Dumnezeu”. Am intrebat incet: „Ceausescu, Parinte?”. Dansul mi-a zis: „Da, ma, asta. Si voi muri si eu, cu vreo 3 saptamani inaintea lui”. (Biliboaca Matei, Savastreni)
Cine a fost Arsenie Boca
Arsenie Boca (n. 29 septembrie 1910, Vața de Sus, România – d. 28 noiembrie 1989, Sinaia, Prahova), părinte ieromonah, teolog și artist plastic (muralist) român, a fost stareț la Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbata de Sus și apoi la Mănăstirea Prislop, unde datorită personalității sale veneau mii și mii de credincioși, fapt pentru care a fost hărțuit de Securitate, potrivit ro.wikipedia.org.
A fost unul din martirii gulagului comunist, închis la Securitatea din Brașov, dus la Canal, închis la Jilava, București, Timișoara și la Oradea. A pictat biserica din Drăgănescu (la 25 Km de București).
Arsenie Boca este considerat de către unii din ucenicii săi ca cel mai mare duhovnic roman al secolului XX. La mormântul său de la Mănastirea Prislop din Țara Hațegului, se perindă zilnic sute de pelerini.