Clujeanul Valentin Danciu este unul dintre acei putini oameni care calatoresc in cele mai indepartate si exotice colturi ale lumii cu aceeasi naturalete cu care oamenii obisnuiti ies la magazinul de la coltul strazii. Pe cand locuia inca in Romania, Vali a vazut toata Europa calatorind cu autostopul si a stabilit record dupa record: 32 de ore Cluj–Paris sau 17 ore de asteptare fara rezultat la “ia-ma nene”.El isi aminteste ca in anul 2003 a parasit Europa pentru prima oara: “In 49 de zile am dormit 23 de nopti prin trenuri in Romania, Ucraina, Rusia, China si Mongolia”. “In 2004 am gustat un pic din Orientul Mijlociu, calatorind o luna in Iran. De atunci nu ma mai pot opri”.In reportajul de astazi, Valentin Danciu isi continua calatoria in America de Sud. De aceasta data, este blocat in cel mai corupt oras din Paraguay -Ciudad del Este. (BuzzNews)ZIUA 17. Dupa ce m-am trezit pe la 5 dimineata cu unica consolare ca in Romania este ora 11 am am coborat in restaurantul hotelului unde am luat micul dejun sau mai bine zis festin, deoarece la un hotel de 5 stele bufetul este complex.Am ales totusi sa mananc fructe: papaya, ananas, pepene rosu, cactus si nu mai stiu exact ce, dar stiu ca in La Paz am tinut-o numai cu fructe si sucuri de fructe.La 5:45 a aparut taxiul si am plecat spre aeroport impreuna cu Ximena si cu Norman. Cu primul avion am mers pana in Santa Cruz, cu o escala la Cochabamba. In Bolivia, avioanele sunt ca si trenurile. Cand le anunta, se aude ceva de genul: Sucre, Santa Cruz, Asuncion, Sao Paolo. Unele avioane fac si cate 5 sau 6 escale. Mi se pare amuzanta toata treaba.In Santa Cruz am avut de asteptat pana la ora 4 pm cand am avut urmatorul avion spre Asuncion, unde a trebuit sa schimb cu un alt avion spre Ciudad del Este care continua sa zboare spre Sao Paolo. Ximena si Normal au luat un alt avion din Asuncion spre Buenos Aires.Cel mai corupt oras din America de SudIn aeroport in Ciudad del Este -¨Paraguay – am coborat cam 10 persoane. Seara la 7 erau peste 27 de grade afara. Umiditate. Foarte cald. Tricoul mi s-a udat instantaneu. Aeroportul e la 30 de km de oras, iar in fata aeroportului erau doar taxiuri. Noroc ca cineva mi-a spus ca este un microbuz de hotel care asteapta pe cineva.L-am gasit, dar m-a costat totusi 10$ pana in oras. N-aveam ce face. Hotelul Munchen la care voiam sa stau nu avea camere asa ca am gasit un altul pe aceeasi strada. Hotel Santo Domingo. Camera a costat 77000 de guarani. 1$ = 5800 guarani. Destul de mult, dar in Cidad del Este nu sunt alte optiuni mai ieftine. Cica Ciudad del Este este cel mai corupt oras din America de Sud. Este la granita cu Brazilia si cu Argentina, iar in zona este un trafic continuu cu tigari si cu tot felul de produse.Inainte de a pleca de la Hotel Munchen receptionerul mi-a schimbat niste dolari in guarani. Dupa ce am facut un dus am iesit sa ma plimb prin oras. Duminica seara la 10, ca de altfel in orice alta zi a saptamanii dupa ora 6pm cand se inchid tarabele, chioscurile, boutiq-urile, magazinele, supermarket-urile si mall-urile, Ciudad del Este devine un oras fantoma.Pe strazi mai sunt doar grupuri de tineri adunati prin intersectii, motociclisti care planeaza parca cu incetinitorul pe deasupra caldaramului formar din pietre concasate si indesate in pamantul de culoare rosie care este omniprezent.
Din cand in cand mai trece cate o masina de politie, dar nu s-a oprit nici un politist sa ma intrebe de sanatate. Mi-am lasat pasaportul si toti banii la hotel, mai putin cei 10$ pe care i-am schimbat in guarani.[slideshow]Cum nu am fost acostat de nimeni, iar intreg centrul – desi deprimant – mi s-a parut sigur, am prins curaj si am hoinarit pe strazi paralele si laterale pana catre miezul noptii. Nimic interesant. M-am oprit la o taraba care avea cateva banci pe care-si faceau veacul cativa localnici, am luat un badog de bere paraguayana si am intrat in vorba cu vanzatorul. Asta pe la 12 noaptea.Vanzatorul nu era foarte vorbaret din fire asa ca i-am cerut doar sa-mi schimbe cateva bancnote in monede pe care sa le iau cu mine pentru colectia mea. M-am intors la hotel si m-am culcat.ZIUA 18. Luni dimineata. Am iesit in oras pentru a vedea de unde, cam la ce ora si cu ce pot ajunge in Puerto Iguazu – Argentina. Restaurantele si mancarea de pe tarabe nu mi-au inspirat incredere asa ca am luat banane de doua feluri de la un supermarket. Destul de ciudat pentru o zi de luni dimineata, restul magazinelor sunt inchise, iar tarabagiii nu-si expun produsele asa cum m-as fi asteptat.Blocat in ParaguayReceptionera de la hotel mi-a aratat cam in mare pe o harta de unde pleaca omnibuse spre Argentina asa ca, mancand banana dupa banana, am gasit strada si am cerut informatii de la cateva persoane. Surpriza! Neplacutaaaaaaaaaaa!!!
Cica podul Amistad – care face legatura intre Paraguay si Brazilia, pe care ar fi trebuit sa trec in drum spre Argentina, este inchis pe perioada nedeterminata, taximetristii si transportatorii sunt in greva, sunt demontrsatii si manifestari in zona vamii, iar multimea cere expulzarea consulului brazilian in Ciudad del Este – Antonio Cruz de Mello. Am cumparat un ziar local in care am gasit pe prima pagina, detailat, toata povestea. Nu-mi vine sa cred. Sunt blocat, fara sa vreau, in Paraguay.El Puente de la Amistad se afla la cam 1,5-2 km de centrul orasului asa ca am mers pe jos pana acolo ca sa vad cum sta treaba. Vama si iesirea din Paraguay aratau ca intr-o zi de targ. Plin de lume cu pancarte si fluiere, masini, vanzatori ambulanti de ceai, apa sau alte produse si, oarecum curios, nici o forta de ordine. Am patruns in multime si am intrat in vama unde am gasit, intr-un birou, doi vamesi plictisiti si morti de cald. Asta la 9:30-10 dimineata.Mi s-a spus ca nu pot sa trec in Brazilia deoarece drumul este blocat, dar mi s-a permis totusi sa trec de punctul de control si sa ma apropii de pod. I-am spus vamesului ca bagajul mi-e la hotel si ca ar fi indicat sa nu imi puna stampila de iesire din Paraguay deoarece s-ar putea sa raman intre vami fiindca am viza cu o singura intrare in Paraguay. Tipul era oricum relaxat asa ca m-am indreptat, pe jos, spre podul care uneste Paraguay cu Brazilia. Aici am dat de o altfel de multime. Oameni cu valize, plase, diverse bagaje sau colete, stateau in fata unei franghii care bloca drumul si accesul spre pod. Multi pareau disperati, iar in ochi li se citea neputinta. Priviri triste, tacute induratoare.Am trecut de prima franghie si am mers direct la baricada. In fata baricadei, pe laterale si dupa ea se aflau barbati cu camasi albastre pe care scria Radio taxi. In spatele lor – Brazilia. Nici acum, cand scriu aceste randuri, nu-mi vine sa cred ca am putut fi atat de aproape de Brazilia si nu am reusit sa intru din cauza unor dispute care nu ma privesc.L-am abordat, direct, pe tipul care parea liderul baricadei. I-am spus ca sunt din Romania – ceea ce, in cele mai multe din cazuri, mira, deschide porti, limbi, case sau minti – si ca as vrea sa trec in Brazilia. Tipul, foarte intelegator si politicos, mi-a spus ca nimeni nu poate trece si sa nu ma supar ca nu-i vina lui. Cred ca iti imaginezi ca dialogul a starnit interesul celor din jur care au facut un cerc in jurul nostru.BrainstormingProfitand de faptul ca m-am trezit inconjurat de atatia soferi de taxi, mai ales intr-un oras ca Ciudad del Este unde coruptia, bisnita, traficul ilegal de bunuri si spalatul banilor sunt la ordinea zilei, iar cine altii daca nu taximetristii sunt cei care cunosc toate caile de acces legitime, precum si pe cele folosite de traficanti, contrabandisti sau persoane care nu vor sa aiba de-a face cu vamesii din anumite puncte de trecere a frontierei, am lansat intrebarea care a dat nastere unor discutii aprinse: cum pot ajunge in Argentina, azi, pe cel mai scurt drum? A fost un brainstorming. Totul s-a desfasurat in spaniola si in portugheza.Mai mai ca a inceput sa nu-mi para rau ca voi rata Brazilia deoarece experienta aceasta este rarissima si mult superioara celei pe care as fi trait-o daca totul decurgea normal – podul sa fi fost liber, sa fi stat in vama cu controalele de rigoare etc. Nu merci! Am intrat intr-o noua hora si am inceput sa joc desi nu stiu regulile jocului. Pe cele existente le voi invata din mers, iar pe restul le voi scrie singur. Nu ti se intampla in fiecare zi sa fii blocat in Paraguay!Conchizand, am ramas pe masa cu trei variante:
- Sa ma intorc in Asuncion, iar de-acolo sa trec in Clorinda – Argentina, dupa care sa ma indrept spre Formosa si Resistencia de unde, prin Corientes si Posadas, sa ma indrept spre Puerto Iguazu – drum de aproape 2 zile
- Sa raman in Paraguay si sa merg spre Encarnacion unde ar fi un punct de trecere spre Posadas Argentina
- Sa iau un autobus din Ciudad del Este spre Tres Fronteras, de la ultima statie sa o iau pe jos sau cu taxi pana la marginea raului Parana de unde, cu o barca, sa trec raul Parana si sa o iau pe Raul Iguazu pana in Puerto Iguazu.
Lesne de inteles ca am ales ultima varianta. M-am intors la hotel insotit, o buna bucata de drum, de un tip care incerca sa ma convinga sa ma duca cu 10$ pana la Tres Fronteras. Nu ma grabesc, iar pana la ora 12 cand trebuie sa predau camera de hotel mai sunt cam doua ore.In drum spre hotel am identificat statia in care opreste autobuzul de Tres Fronteras. Am mai facut un dus si am iesit, de data aceasta cu rucsacul in spate. Incredibil de cald si umed. Imi place. Autobuzele, majoritatea fabricate in anii ’50, nu prea au usi si geamuri, dar merg. Asta-i cel mai important. Un billet = 2000 de guarani.Am ramas singur in autobuz in ultima parte a calatoriei. La garaj, soferul mi-a aratat in ce directie trebuie sa o iau. Am pornit pe jos numai pentru a fi claxonat si acostat de soferul unei dubite VW – hippie – dupa ce am parcurs cam 50 de metri. In masina erau mai multi tineri si o femeie cu un copil. Am negociat de la 10000 la 5000 de guarani si am pornit spre rau.Tres FronterasO parte din tineri, paraguayani, aveau valize si mergeau in Argentina folosind aceasta ruta din aceleasi motive ca si mine. Am mers destul de mult. Distanta nu era imposibil de parcurs pe jos, dar pe caldura aia m-ar fi secatuit de toata energia.
Soferul a oprit si ne-a debarcat aproape de raul Parana, langa o baraca care are destinatia de punct de control – marfa si bagaje, iar nu de birou de imigrari. Degeaba m-am dus cu pasaportul la un tip care parea ca raspunde de punctul respectiv – mi-a spus ca nu are stampila.Intre timp, pe malul raului, cei trei baieti care au venit cu aceeasi masina ca si mine si-au pus valizele intr-o barca din lemn cu motor, vai de capul ei, dar care – din fericire – plutea. Carmaciul a spus ca traversarea costa 3 pesos argentinieni – adica 1$. Asa mai vii de-acasa! M-am suit in barca. De partea cealalta, tangential, Raul Iguazu separa Brazilia de Argentina inainte de a se contopi cu Parana. De-asta se si numeste Tres Fronteras. Daca stai in mijlocul confluentei te poti afla la distanta aproximativ egala de Paraguay, Brazilia si Argentina. Este un sentiment foarte placut. Nimic nu se intampla fara un motiv. Am mai spus-o. Stiu! Dar imi tot vine sa repet cuvintele astea si asa este.In barca s-au mai suit 3 paraguayeni cu valize, Am aflat ca merg in Madrid si ca trebuie sa ajunga la aeroport in Brazilia. Adica merg intai in Argentina deoarece nu este alta cale din cauza demonstratiilor. Ce chestie! Noroc ca nu ma grabesc.
Si am pornit…….. Am parasit Paraguay poate doar cu regretul ca nu am explorat Asuncion. Ciudad del Este a fost o aventura, dar nu e un loc in care sa doresc sa ma intorc.