Clujeanul Valentin Danciu este unul dintre acei putini oameni care calatoresc in cele mai indepartate si exotice colturi ale lumii cu aceeasi naturalete cu care oamenii obisnuiti ies la magazinul de la coltul strazii. Pe cand locuia inca in Romania, Vali a vazut toata Europa calatorind cu autostopul si a stabilit record dupa record: 32 de ore Cluj–Paris sau 17 ore de asteptare fara rezultat la “ia-ma nene”.El isi aminteste ca in anul 2003 a parasit Europa pentru prima oara: “In 49 de zile am dormit 23 de nopti prin trenuri in Romania, Ucraina, Rusia, China si Mongolia”“In 2004 am gustat un pic din Orientul Mijlociu, calatorind o luna in Iran. De atunci nu ma mai pot opri”. In 2005, Vali a obtinut un loc de munca in Londra, care a devenit apoi punctul de plecare pentru cele mai fanteziste aventuri.“Intr-o zi m-am gandit sa plec in Argentina. Nu cunoscusem inca pe nimeni care a fost acolo, stiam in mare de Mendoza, Patagonia si cascadele Iguazu, si mai stiam de Tara de Foc, Uhuaia si Punta Arenas din “Toate panzele sus”, una din cartile mele preferate.Cum nu am gasit nici un amator care sa vina cu mine, mi-am luat un bilet de avion dus-intors si am plecat”, afirma Vali”. Dupa aventurile in Argentina si Peru, el revine astazi cu povestea calatoriei prin Bolivia. (BuzzNews)
Mâncare în pungi de plastic
ZIUA 14. 4:30 am – desteptarea, impachetarea si plecarea. La 5 am am plecat din Cuzco cu un autocar in care, din nou, am fost singurul strain. Am mancat niste carne cu cartofi de la o femeie – vanzatoare ambulanta – care s-a suit la una dintre opriri.Mai multa lume a cumparat asa ca am indraznit si nu mi-a parut rau deloc. Totul se serveste in pungi de plastic. Asa ca, iata-ma, intr-un autobuz plin de oameni si de miasme, mancand cu mana dintr-o punga – la fel ca in Egipt, Iran sau Turcia – cu exceptia pungii bine-nteles. Si sucul si ceaiul vin tot in punga. E drept ca in China am vazut ca unii au mai luat supa la punga, dar Peru bate toate recordurile la capitolul acesta.2 pm. Puno – Terminal. Cica urmatoarele autobuze spre Copacabana – Bolivia, pe malul lacului Titikaka, sunt abia dimineata. Mai exista totusi o alta varianta, din terminal Zonal, de unde pleca mini-buze spre granita cu Bolivia la fiecare jumatate de ora. Fara a sta pe ganduri am luat un tri-ciclu (cu un tip care pedala in spatele meu) si am mers la celalalt terminal de unde am plecat, din nou, in mai putin de 5 minute.Se pare ca le cam nimeresc cu last-minute-urile, cu exceptia autobuzului pierdut cu o seara inainte. In autobuz am povestit cu un cuplu de olandezi care statuse doua luni in La Paz, dar mergeau in Copacabana pentru a lua o barca spre Isla del Sol – o insula din Lacul Titikaka, care cica e foarte frumoasa si merita vizitata.Am trecut granita pe jos. Nici un control, nici un computer, nimic! in partea Boliviana era un singur functionar care mi-a pus stampila in pasaport. Nici un alt vames. O atmosfera total relaxata.[slideshow]Am luat un taxi impreuna cu olandezii, cu o bolivianca si cu soferul care a mai cules de pe drum un barbat cu un copil pe care i-a plasat in port-bagaj. Asta intr-un Saab de 5 locuri.
Nicio regula în Bolivia
Am omis sa spun ca din Puno am tinut-o tot pe malul lacului Titikaka. Puno se afla la o altitudine de aproximativ 3800 m deasupra nivelului marii. Nici vorba sa am rau de altitudine. Cica altii au avut.Lake Titicaca se afla la granita dintre Peru si Bolivia si este situat la peste 3800 metri deasupra nivelului marii. Lacul, cel mai mare din America de Sud, este singurul lac navigabil din lume aflat la o asemenea altitudine.Lacul Titicaca este compus din doua parti, una mai mare (Lago Grande – lacul mare) si una mai mica (Lago Pequeño – lacul mic), unite prin Stramtoarea Tiquina, unde lacul are o latime de 800 de metri. Stramtoarea Tiquina este locul prin care am traversat lacul, iar Tiquina este locul unde am baut prima bere boliviana – Paceña.Revenind, olandezul mi-a spus ca a stat in spital, in La Paz, cam o sptamana, cu intoxicatie alimentara. Chestia asta a inceput sa ma puna pe ganduri…Din Copacabana am luat, pe la 5 pm, un autobuz amatat in directia La Paz. 14 bolivianos. 1$ = 8 bolivianos. La un moment dat a trebuit ca toata lume sa coboare din autobuz si sa-si cumpere bilet de barca pentru a trece lacul. Autobusul a trecut saparat, cu un bac. Mie mi-a convenit de minune toata treaba.Am ajuns in La Paz pe la 9pm. Am intrat in oras pe undeva pe sus, noaptea, pe o luna plina superba. Asamanator cu Clujul vazut de pe Feleac noaptea, cu diferenta ca La Paz are peste 1 milion de locuitori, se afla la paste 3 600 m altitudine, iar muntele de pe care am coborat spre centru este mult mai inalt decat Dealul Feleacului.Am luat un taxi de unde m-a lasat autobuzul si am luat o camera la Hotel Maya. 60 de bolivianos (cam 7.5$). single, cu baie, TVsi vedere spre oras. De ce nu?Dupa n’spe mii de ore de mers cu niste harburi de autobuze (unul s-a oprit fiindca i-a fiert apa de la motor). Dupa un dus, pe la 10 pm, am iesit sa fac o tura prin La Paz si sa mananc ceva, avand totusi in minte experientele americanului si olandezului.Am ignorat cu succes standurile cu mancare de pe strada si m-am oprit la singurul restaurant care mi s-a parut interesant: Jackie Chan! In La Paz! Am mancat niste noodles cu legume si carne de vita – totul picant. A fost excelent. Chinezii nu m-au dezamagit de prea multe ori.Inca ma simt bine 🙂 Nu mi-e rau. Acum sunt in hol la hotel la un calculator.Maine dimineata imi dau toate hainele la spalat si merg la Ambasada Paraguayului sa vad de viza. Parca as arunca o privire si in Paraguay inainte sa merg la Cascadele Iguazu. Acum merg sa dorm.
La fundul sacului
ZIUA 15. Dupa un somn neintrerupt am luat micul dejun la hotel. Am ales sa beau un ceai mate de coca. E pe toate gardurile. Pacat ca nu voi putea aduce si in Europa.Dimineata, dupa ce mi-am dat hainele la spalat, am mers la o agentie de voiaj si m-am interesat de un bilet de avion spre Paraguay. Cu autocarul as face peste 50 de ore pana in Ciudad del Este, la granita cu Argentina, langa Puerto Iguazu.
In Puerto Iguazu vreau de fapt sa ajung. Mai precis la cascadele Iguazu. Chestia e ca am gasit bilet, dar a costat putin peste 350$. O caruta de bani. O mare parte din bugetul meu.Dar punand in balanta cele peste 50 de ore pe care le-as avea de petrecut prin autobuze si vami, din cele 8 zile care mi-au mai ramas de stat aici, am facut rezervarea. Dupa aceea am sunat-o pe Despina, in Anglia, iar Despina mi-a trimis 200$ prin Western Union. Multumesc mult!
Adevarul e ca aveam nevoie de o infuzie de capital dupa ce avionul m-a lasat cu un pic peste 200 $ in buzunar. Din Puerto Iguazu, dupa ce voi vedea cataractele si voi merge pe una din insule, vreau sa iau un alt avion spre Buenos Aires sau Montevideo – Uruguay. Pur si simplu nu ma pot opri. Nu stiu de unde am atata energie, dar stiu ca o am. La greu!
Pe la 10 am mi-am facut doua poze 4×4 pe fond rosu, cum trebuie pentru viza de Paraguay, si m-am infiintat la ambasada Paraguayului unde, dupa o ora jumate si 45 $ am primit viza pe zece zile. Asa ca urmatoarea destinatie este Ciudad del Este – Paraguay.
Restul zilei l-am petrecut plimbandu-ma prin La Paz. Imi place la nebunie. Cel mai mult de pana acum. E un Cairo la scala mai mica, plantat in centrul Americii de Sud. Este un oras adorabil. Lumea este prietenoasa, strazile sunt arhipline tot timpul, domneste un haos general, este cald si bine si e foarte ieftin.
Lustragii
Lustragiii din La Paz sau Lustrabotas, in marea majoritate copii, traiesc si muncesc pe strazile orasului. Lustragiii poarta masti pentru a-si ascunde identitatea din cauza stigmei sociale asociate cu meseria de lustragiu.
Ei sunt deseori discriminati din cauza ca lucreaza si traiesc pe strada. De asemenea, masca reprezinta simbolul solidaritatii intre lustragii, care se numara printre cele mai sarace persoane din Bolivia.Salariul minim pe economie in Bolivia este de 55$. Presedintele proaspat ales, Evo Morales, a anuntat de curand in Santa Cruz ca intentioneaza cresterea salariului minim cu 100%, prilej pentru analistii economici sa anunte o inflatie galopanta. Toate pe fond de demonstratii sindicale sau demonstratii in care se solicita nationalizarea gazului si petrolului bolivian. Bolivia a avut 192 de guverne in 180 de ani de existenta ca republica.
La tot pasul sunt vanzatori ambulanti de fructe si suc de fructe. Un suc de portocale stoarse in fata ta costa cam 7.500 de lei. Nici nu am baut altceva pe aici. Am tras o cura de vitamine.
Papa bun
In ceea ce priveste mancatul de la tarabele de pe strada…nu m-am putut abtine desi am avut tot timpul in minte pataniile americanului si olandezului care au au stat cate o saptamana in spital cu intoxicatie alimentara si salmonela.
Asa ca iata-ma in fata unei tarabe, cot la cot cu alti bolivieni, mancand un fel de galuste imense de catofi sau de yuca, prajite, umplute cu un fel de tocana de carne, incercand fiecare sa ajungem cat mai aproape de taraba pe care se aflau aproximativ 8-9 salate si sosuri diferite.Imagineaza-ti: musti din galusca, te-ntinzi peste sau printre ceilalti clienti, ajungi la salata pe care o vrei sau la sosul pe care il doresti, iei o lingura si iti pui pe galusca, pui lingura la loc fiindca altcineva abia asteapta sa o preia, mananci si o iei de la capat. Am mancat trei si nu mi-a mai trebuit altceva la pranz. Au fost delicioase. Am facut si poze. Inca ma simt bine… :)Dupa aceea mi-am cumparat vreo 15 bancnote boliviene iesite din uz si doua statui pentru colectia mea. Imi mai luasem doua din Peru asa ca rucsacul meu incepe sa capete proportii.Intors la agentia de voiaj, am achitat biletul de avion si am facut un tur prin oras, prin diverse piete si strazi, care mai de care mai colorate si pline de lume si de lucruri de cumparat. Asa am nimerit pe o strada unde se vindeau banane si mi-am cumparat banane rosii. Nu am mai vazut sau mancat asa ceva pana acum. Sunt mai parfumate si au parca alta aroma.
Dupa aceea am nimerit in Plaza Alonso De Mendoza unde se afla o statuie a fondatorului orasului La Paz in 1548 – ai ghicit: Alonso de Mendoza.Spre seara m-am intors la hotel unde am stat si am povestit un timp cu o americanca (Taylor) care tocmai s-a intors din Trinidad – un oras din Bolivia – unde i s-au furat toate actele (pasaport, carti de credit etc.).Am auzit destul de multe povesti cu straini carora li s-a furat rucsacul, au fost amenintati cu cutitul si deposedati de toate obiectele de valoare, strangulati pe la spate pana au lesinat, iar apoi talhariti, buzunare taiate cu cutitul etc. Asta este! Aia sa fie ultima problema! Eu merg mai departe.Pe la 10:30 pm m-am culcat in ideea de a ma trezi dimineata pentru a merge la aeroport.
Cursa contramandată
ZIUA 16. Dupa un mic dejun frugal (o chifla cu unt, gem si ceai) am luat o masina spre aeroport. Avionul urma sa decoleze la 11:35 am. Pe la 10 am s-a anuntat ca in Sucre – locul unde urma sa faca escala – conditiile meteorologice sunt nefavorabile, asa ca la ora 12 se va reveni cu noi amanunte.Am pierdut vremea povestind cu doi japonezi pe care i-am convis sa mearga in Egipt. Baietii ar fi trebuit sa zboare spre Lima la 6 dimineata, dar autobuzul cu care au venit din sudul Boliviei a ajuns in La Paz cu 3-4 ore intarziere.
Adevarul e ca nu poti sa ai incredere in sistemul bolivian de transporturi. E sub orice critica. Intr-un fel, din aceasta cauza am ales sa zbor spre Paraguay.Inainte de 12 mi-am auzit numele strigat in aeroport. Am mers la compania cu care urma sa zbor si am fost informat ca zborul a fost anulat si ca voi avea un avion spre Santa Cruz a doua zi dimineata la 6, iar din Santa Cruz voi zbura mai departe spre Asuncion si Ciudad del Este, in Paraguay.Exact ce spuneam – in ceea ce priveste transportul, nu poti conta nici macar pe avioane. Mi-am spus ca nimic nu se intampla fara un motiv si am asteptat sa vad ce va urma. Pe la 12:30 pm am fost rechemat si anuntat ca mi se pune la dispozitie un taxi pentru a ma intoarce in La Paz unde mi se va pune la dispozitie atat o camera la un hotel cat si pranzul, cina si un alt taxi, a doua zi dimineata la 5:45, de la hotel la aeroport.Tot atunci am fost invitat intr-o camera cu canapele si fotolii si rugat sa astept acolo pana vine taxiul. In camera respectiva se afla deja un englez de vreo 65-70 de ani (Norman) care urma sa zboare cu acelasi avion cu escala in Sucre, dar care, din Santa Cruz avea legatura spre Buenos Aires, iar nu spre Asuncion ca si mine.Am povestit cu el cateva minute, dupa care ni s-a alaturat o argentinianca – Ximena Boyd – care tinuse in La Paz un training pe tema „Climat organizational” si urma sa se intoarca in Buenos Aires.Iata-ne asadar in aceeasi barca, de fapt taxi, intorcandu-ne inapoi de unde plecasem, in La Paz.
Taxiul s-a oprit in fata hotelului Plaza – 5 stele. Nu mi-a parut rau nici o clipa ca a trebuit sa ma intorc inapoi. Ximena a primit o camera single, iar eu am nimerit in camera cu Norman. Dupa ce am primit camerele ni s-a spus ca pranzul va fi servit in 20 de minute.
Nuntas
Am luat camera in primire si am coborat in holul hotelului de unde am sunat-o pe Ximena. Norman a spus ca nu-i e foame si a preferat sa se uite la televizor.Am mancat impreuna cu Ximena si am plecat sa ne plimbam. E draguta, sarcastica si ironica. Am ras mult. Sociolog in Buenos Aires. Exact genul meu. Ne simtim bine impreuna. Chimia!Am dus-o prin locurile pe care le vazusem cu o zi inainte si ne-am oprit in curtea unei biserici, in Plaza Alonso de Mendoza.
Am intrat si am nimerit in timpul oficierii ceremoniei religioase a unei nunti. Nunta boliviana. Lumea imbracata de sarbatoare – explozie de culori.In curtea bisericii, un grup de mariachi, imbracati ca si Banderas in Desperado, purtand sombrero-uri (palarii uriase), isi acordau viorile si chitarile asa ca, impreuna cu Ximena, am hotarat sa asteptam pana ce mirii vor iesi din biserica.
…si au iesit!Iar mariachi au inceput sa cante, lumea sa pupe mirii, mirii sa danseze, nasii sa danseze cu mirii, totul pe muzica live. Am filmat si am facut foarte multe poze. A fost fantastic. Nu imi venea sa cred ca sunt acolo. Noroc ca s-a anulat zborul!
Cum spuneam mai devreme: nimic nu se intampla fara un motiv.
Invitat în Buenos Aires
Si pentru ca totul sa fie perfect, Ximena mi-a spus ca se marita in 25 noiembrie anul acesta si ca ma invita la nunta. Nunta in Buenos Aires! Nici ca se putea mai bine. Dupa doua nunti in Turcia iata ca voi merge la o nunta in Argentina. Am acceptat invitatia. Normal! Fara sa stau pe ganduri. Si o voi face!Poate tot atunci, daca tot sunt prin zona, voi merge in Santiago – Chile – de unde sunt zboruri spre Insula Pastelui, care apartine Republicii Chile. Ideea asta mi-a venit acum, in timp ce scriu.Oricum incepusem sa cochetez cu ideea de a merge in Insula Pastelui. Hotarat lucru. Asta va fi urmatoarea calatorie, iar o saptamana si doua weekend-uri, nu vor fi imposibil de obtinut de la servici.
Adevarul e ca ma gandisem la Lhasa – Tibet, Sri Lanka sau Agra – India, dar acum m-am hotarat. Easter Island will be! Plus nunta.Am mai umblat un pic prin oras dupa care ne-am intors la hotel unde am fost anuntati ca cina se serveste in „penthouse” – restaurantul de la ultimul etaj. Etajul 11 sau 12 sau poate mai mult, geamuri de jur imprejur, o priveliste superba. La Paz se intinde pe muntii din jur asa ca luminile orasului urca spre cer, pierzandu-se in nori. Nici ca se putea mai bine.Bufet suedez de salate, canelonni cu pui sau cu broccoli – am avut dintr-ambele -, limonada si tort sau salata de fructe. La acestea adaugandu-se si compania incantatoare a Ximenei si a lui Norman, ambii calatori cu experienta, inteligenti si plini de povesti.Norman are un magazin de antichitati in Anglia, e ex-RAF (Royal Air Force) radar expert, pescuieste pe unde merge si a fost in cele mai diverse locuri posibile. Un calator in toata puterea cuvantului. A fost o placere sa cinez cu ei.
Si inca ceva. Pe holul dinspre lift spre intrarea in restaurant se afla o multime de fotografii si autografe ale persoanelor care au luat masa in restaurantul respectiv, printre care: ex-presedinti ai Boliviei, Paraguayului, Argentinei – Menes, Alberto Fujimori – ex Chile, Fidel Castro, Mario Vargas Llosa etc. O companie selecta.La fel ca intr-unul din restaurantele din Beijing in care am intrat in 2003, iar printre persoanele care mancasera acolo, care erau fotografiate in restaurantul respectiv si ale caror poze se aflau la loc de cinste pe perete se numarau: Fidel Castro, un presedinte al Finlandei, Emil Constantinescu, Bill Clinton etc.Acum sunt in holul hotelului unde sunt cateva calculatoate. Dimineata, adica peste 5 ore jumate, trebuie sa ma trezesc pentru a merge la aeroport. Destinatia Paraguay, Ciudad del Este. Din nou.Sa se tot anuleze avioanele…A fost o zi superba. Pe curand!