• Acasă
  • /
  • Comunitate
  • /
  • Programul de Guvernare a USL – Schimbare până la capăt

Programul de Guvernare a USL – Schimbare până la capăt

Publicat: 9 noiembrie, 2012 12:57

Actualizat: 23 martie, 2022 06:37

Programul de guvernare al USL ar urma să atingă practic toate problemele României: de la măsurile de protecție socială la investiții, majorări de venituri, relaxări fiscale și investiții.PROGRAMUL DE GUVERNARE A USL:Schimbare până la capătAnul 2012 este anul în care am început schimbarea în România:În ianuarie, presiunea Pieței Universității l‐a dat jos pe Emil Boc.Noi l‐am dat jos pe Mihai Răzvan Ungureanu.I‐am dat jos pe Anastase și Blaga din Parlament.L‐am trimis pe Blejnar la DNA, am scăpat de Duță de la CNAS și am blocat PNDI‐ul Elenei Udrea.I‐am învins la alegerile locale – iar românii au scăpat de baroni precum Flutur, Popescu, Poteraș sau Solomon.Și l‐am pus pe Băsescu în fața a 7,4 milioane de voturi împotrivă ‐ cel mai mare vot împotriva cuiva, vreodată, în România.Noi suntem alături de 7,4 milioane de români și nu renunțăm la obiectivul de a scăpa România de Traian Băsescu.Știm că nu e suficient ce am făcut în aceste luni – de aceea, este obligatorie o victorie și la alegerile parlamentare, să facem schimbarea până la capăt!Reducerea nedreptățiorSigur, nu am făcut doar atât – am și reparat nedreptăți.Am dat banii înapoi bugetarilor și pensionarilor. Și vom mai da pentru a‐i ajuta pe români.Am revenit pe creștere economică, am redus deficitul bugetar și am echilibrat economia, pentru ca statul să se poată împrumuta mai ieftin.Am redus deficitul bugetar de la 4,4% la 2,2% ”pe cash” și de la 5,6% la 2,8% pe angajamente.În doar 4 luni am asigurat creşterea câştigului salarial real cu 2,7%, micşorând astfel efectele negative ale scumpirilor.Am introdus plata TVA la încasare pentru firmele cu cifra de afaceri de pâna în 500.000 euro, cu condiția ca aceasta să se desfășoare prin mediul bancar.Am salvat Hidroelectrica și resursele statului de “băieții deștepți”.Am repornit activitatea la Oltchim și verificăm cum s‐a furat acolo în ultimii ani.Am început introducerea managementului privat la companiile de stat.Dăm deja bani în plus pentru mame.Plătim subvențiile în agricultură, pe care PDL nu le‐a trecut în buget.Deblocăm posturi la angajare în sănătate și în alte domenii.Redeschidem spitalele închise de PDL.Începem să reparăm legea educației și conectăm la internet peste 2000 de școli.Acordăm sprijin pentru medaliații olimpici ‐ și pentru cei care nu și‐au primit banii anii trecuți.Deblocăm POSDRU și alte programe europene, care au fost fraudate de PDL în 2009‐2011.Deși am moștenit un buget făcut prost, deși am preluat guvernarea din mers, ne ținem de cuvânt! Și facem dreptate până la capăt!Un nou model economicO Românie puternică, pentru a relansa economia şi clasa de mijloc
O Românie puternică, bazată pe echitate socială
O Românie puternică, prin instituţii moderne şi eficiente
O Românie puternică, mai multe şanse pentru cetăţenii eiActivăm pilonii de dezvoltare ai României puternice:
1. Investiţii şi competitivitate
2. Fonduri europene şi dezvoltarea infrastructurii
3. Modernizarea sistemelor publice: educaţie, sănătate, pensii
4. Dezvoltare regională şi administraţie publică pentru cetăţeanECONOMIE ȘI FINANȚE1. Mai multă economie, mai puțină birocrație
2. Dezvoltarea și consolidarea piețelor
3. Crearea de noi locuri de muncă
4. Stimularea sectorului privat
5. Scăderea și simplificarea fiscalității
6. Reducerea costului muncii
7. Reindustrializarea privată
8. Atragerea investițiilor străine și sprijinirea capitalului autohton
9. Creșterea gradului de absorbție a fondurilor europene
10. Creșterea competitivității economiceUn sistem fiscal stimulativ, echitabil și predictibilSimplificăm fiscalitatea și sporim competitivitatea fiscală a mediului de afaceri prin cinci direcții majore:
a) reducerea generală a impozitării;
b) lărgirea bazei de impozitare;
c) simplificarea sistemului de taxe;
d) creșterea colectării veniturilor bugetare;
f) reducerea evaziunii fiscale.
Regândim achizițiile publice în baza criteriilor de oportunitate, prioritate, eficiență;Diminuăm corupția prin decuplarea clientelei politice de la banul public și prin transparentizarea folosirii acestuia;Creștem gradul de absorbție a fondurilor structurale prin proceduri mai simple și mai transparente de accesare și prin soluții de creditare în cofinanțarea IMM‐urilorTaxe mai mici, buget mai mareREDUCEM TREPTAT, în următorii 4 ani, CAS‐UL DATORAT DE ANGAJATOR cu 5 puncte procentuale, concomitent cu creșterea progresivă, până în anul 2016, a salariului minim pe economie până la 1.200 RON.REDUCEM TVA LA PRODUCĂTORII AGRICOLI de la 24% la 9%, iar 15% se întoarce la producător în momentul în care prezintă factura. Măsura va fi valabilă doar pentru producție și nu pe lanțul de prelucrare. Stimulăm astfel producătorii interni și reducem evaziunea fiscală din agricultură.După 4 ani de mandat al guvernului USL, TVA VA REVENI LA NIVELUL DE 19%.Păstrăm plafon 16% și introducem, pe parcursul mandatului, IMPOZITUL DIFERENȚIAT PE VENITUL SALARIAL CU DEDUCTIBILITĂȚI FISCALE: cote de 8%, 12% și 16%, ce vor fi stabilite pe grile de venit.REDUCEM la jumătate NUMĂRUL DE TAXE PARAFISCALE.CONSOLIDAREA CEC ȘI EXIMBANK, împreună cu specializarea obiectivului de activitate: Eximbank ‐ pentru exporturi și industrie; CEC ‐ pentru IMM‐uri, mici întrepinzători, agricultură și activități independente.CREŞTEM DEDUCTIBILITATEA CHELTUIELILOR în cercetare și dezvoltare de la 20% la 50%.ALINIEM LA MEDIA EUROPEANĂ REDEVENȚELE încasate de stat ca urmare a concesionării activelor statului.Marile proiecte de investii 2013-2016INVESTIȚII STRATEGICE REGIONALE:
a. Centru universitar în fiecare regiune.
b. Centru sportiv polivalent de nivel internațional în fiecare regiune.
c. 6 aeroporturi internaționale la standard Schengen (Henri Coandă, Băneasa, Timișoara, Cluj, Iași, Constanța).
d. Sistem de urgență, cu pompieri, ambulanță și poliție în fiecare regiune. Sistem național integrat de urgență
puternic cu prezență în fiecare regiune de dezvoltare prin 112, Pompieri ‐ SMURD, Ambulanța și Poliția.
e. Până la finalul anului 2014 mai deschidem 3 baze aeriene de salvare SMURD, astfel acoperind fiecare regiune de
dezvoltare cu un elicopter SMURD.
f. Construcția și dotarea la standarde europene a 8 spitale regionale.
g. Dezvoltarea spitalelor județene de urgență de interes strategic și creșterea competenței lor.
h. Dezvoltăm Portul Constanța, ca port regional strategic în participarea la Strategia Dunării (pentru dezvoltarea
porturilor dunărene).
i. Realizăm 5 centre principale de transport internodal (București, Timișoara, Constanța, Iași și Brașov) și 6 centre
secundare (Craiova, Cluj, Târgu Mureș, Suceava, Giurgiu și Pitești).
j. Infrastructură feroviară: finalizăm 16 eurostații în reședințele de județ.FINALIZĂM AUTOSTRADA BUCUREȘTI‐ARAD, pentru a lega România de Europa.FINALIZĂM AUTOSTRADA TRANSILVANIA.FINALIZĂM AUTOSTRADA BUCUREȘTI‐PLOIEȘTI‐BRAȘOV (tronsonul Brașov‐Predeal‐Comarnic).DEMARĂM PROIECTUL AUTOSTRĂZII DE SUD București ‐ Alexandria‐Craiova‐Drobeta‐Tr.Severin‐Timișoara.DEMARĂM PROIECTUL AUTOSTRĂZII VEST‐EST TG. MUREȘ‐IAȘI (UNGHENI).FINALIZĂM CENTURA BUCUREȘTI, la profil de autostradă (nord și sud).REALIZĂM CORIDORUL IX PANEUROPEAN‐ București‐FocșaniReluăm oferta pentru REALIZAREA REACTOARELOR 3 ȘI 4 DE LA CERNAVODĂ.REALIZĂM CENTRALELE HIDROELECTRICE TARNIȚA‐LĂPUȘ‐TEȘTI ȘI ISLAZ.Implicarea activă a statului român în REALIZAREA PROIECTULUI EUROPEAN DE TRANSPORT AL GAZELOR NATURALE ‐ Nabucco
și AGRI ‐ și a conductei de petrol Constanța‐Trieste.REVITALIZĂM PROIECTUL CANALULUI DUNĂRE ‐ BUCUREȘTI (parteneriat public ‐ privat).DEMARĂM CONSTRUCȚIA CANALULUI SIRET‐BĂRĂGAN, prin care rezolvăm problema sistemului de irigații din Moldova și
Muntenia.DEZVOLTĂM SATUL ROMÂNESC
a. Modernizăm infrastructura de utilități: canalizare – de la 62% în prezent, la 90% până în 2016; electrificare – de la 83% în prezent, la 100% în 2014.
b. Program de construire, modernizare și reabilitare de drumuri județene și comunale și creșterea accesibilității
locuitorilor din zonele izolate.
c. Program de reabilitare și întreținere ale dispensarelor.ÎNFIINȚĂM CENTRE DE COLECTARE, SORTARE ȘI DEPOZITARE a produselor agricole, finanțate prin PNDR și ajutoare de stat și susținem inițiativa privată în acest domeniu.Agricultură și EnergieNegociem cu UE SUBVENŢII PENTRU AGRICULTORI, LA NIVELUL FERMIERILOR DIN VEST. În acord cu Comisia Europeană, ACORDĂM SUBVENȚII PENTRU CERCETAREA DIN AGRICULTURĂ, pomicultură, zootehnie și celelalte domenii viabile care pot contribui la o relansare imediată a economieiÎncurajăm AGRICULTURA ECOLOGICĂ.REFACEM SISTEMUL DE IRIGAȚII ȘI ÎNDIGUIRI cu fonduri europene și/sau prin parteneriate public‐private.ÎMPĂDURIM ROMÂNIA! În noiembrie am plantat 26 de milioane de puieți. Vom extinde plantările și în anii următori, cu prioritate în zonele expuse la inundații, alunecări de teren și înzăpeziri.CREȘTEM BAZA DE IMPOZITARE ȘI CREĂM LOCURI DE MUNCĂ prin programul TRADECO (tradițional și ecologic). Programul TRADECO se face prin colaborare între autorități locale, ministerul Agriculturii și ministerul Finanțelor, prin includerea într‐o activitate sistematică a categoriei „lucrători familiali nesalarizați” (cca 1,4 milioane persoane,
în special din rural).Acordăm un SET DE STIMULENTE FINANCIARE PENTRU COMASAREA TERENURILORagricole – numai pe bază de cadastrare și intabulare.Susținem REALIZAREA GRATUITĂ A CADASTRULUI PENTRU TOATE TERENURILE AGRICOLE în vederea constituirii unei piețe a terenurilor agricole.REALIZĂM COMASAREA AGENȚIILOR DE PLĂȚI.INVESTIM ÎN SECTORUL INDUSTRIEI ALIMENTARE.FINALIZĂM CAMERELE AGRICOLE şi asigurăm transformarea lor în furnizori de consultanţă pentru fermieri şi tineri întreprinzători în mediul rural.Sprijinim TRANSFORMAREA EXPLOATAȚIILOR MICI ȘI DE SUBZISTENȚĂ ÎN FERME MEDII FAMILIALE. Stimularea formelor
asociative.Susținem DUBLAREA PRIMEI PENTRU VÂNZAREA TERENURILOR AGRICOLE, la 400 euro/ha (sau circa 20% din valoarea de piață) și actualizarea periodică a acesteia, astfel încât să reflecte modificările survenite în valoarea de piață a terenului.Implementăm un PROGRAM NAȚIONAL PENTRU ÎNFIINȚAREA DE MICRO FABRICI locale de procesare care să deservească producătorii de legume și fructe din zona respectivă.Implementăm PROGRAME NAȚIONALE PENTRU SECTORUL LEGUME‐FRUCTE (construirea a 40 de depozite a 500 de tone fiecare, puse la dispoziția asociațiilor profesionale, cu restituirea investițiilor în 10 ani).CREDITUL ÎN AGRICULTURĂ. Implementăm programul „START ÎN AGRICULTURĂ”:
Linii de credit speciale pentru investiții realizate de fermieri;
60% înființare microfermă și 40% capital de lucru în primul an;
Garanția: FGCR (max.50%) și garanția FNGCIMM (max.50%).ENERGIAAsigurăm TRANZACŢIONAREA PRODUSELOR ENERGETICE în mod transparent, în condiţii de piaţă concurenţială.CONTINUĂM PRIVATIZĂRILE ÎN SISTEMUL ENERGETIC, prin majorarea capitalului social ‐ sumele obținute vor fi utilizate pentru retehnologizare și investiții de mediu.IMPLEMENTĂM UN PROGRAM PENTRU DIVERSIFICAREA SURSELOR ŞI RUTELOR DE APROVIZIONARE şi limitarea dependenţei de aprovizionare cu resurse energetice din import.ASIGURĂM SECURITATEA INFRASTRUCTURII ENERGETICE CRITICE, a capacităţilor de depozitare, inclusiv a instalaţiilor
nucleare.PROMOVĂM INVESTIŢIILE PENTRU CREŞTEREA CAPACITĂŢII DE PRODUCŢIE A ENERGIEI ELECTRICE, necesară pentru securitatea
energetică a ţării.Sporim EFICIENȚA APROVIZIONĂRII CU ENERGIE (susținerea producției descentralizate de energie și a cogenerării de înaltă eficiență ca o soluție pentru CET‐uri; soluții urbane de încălzire și răcire).Creștem capacitatea de ÎNMAGAZINARE SUBTERANĂ A GAZELOR NATURALE a terminalului LNG Constanța.Susținem integrarea gospodăriilor cu venituri reduse într‐un PROGRAM SPECIAL DE CREȘTERE A EFICIENȚEI ENERGETICE.Accentul se pune pe:
Reabilitarea termică a blocurilor de locuințe;
Eficientizarea instalațiilor de încălzire din gospodării;
Folosirea surselor alternative de energie.PROMOVĂM PROIECTE TRANSFRONTALIERE care să asigure diversificarea accesului la resursele energetice de materii prime, în principal petrol şi gaze.ÎNCURAJĂM INVESTIŢIILE PENTRU DESCOPERIREA UNOR NOI REZERVE DE HIDROCARBURI şi creşterea ratei de înlocuire a rezervelor.PERFECŢIONĂM PIAŢA DE CERTIFICATE VERZI, în vederea atragerii capitalului privat în investiţiile din domeniul surselor regenerabile.EXTINDEM ACTIVITĂŢILE DE EXPLORARE ŞI EXPLOATARE A ZĂCĂMINTELOR DE ŢIŢEI din bazinul Mării Negre.CREĂM CONDIȚII PENTRU OPERATORII NAȚIONALI DIN DOMENIUL ENERGETIC DE A‐ȘI CONSTITUI RESURSE FINANCIARE necesare în
vederea participării la proiecte internaționale, prin revenirea la situația în care societățile naționale, companiile naționale și societățile comerciale cu capital intregral de stat erau obligate să vireze la bugetul de stat numai 50% din profiturile obținute (și nu 90%, așa cum s‐a stabilit în 2010).INIŢIEM PARTENERIATE PENTRU MODERNIZAREA TERMOCENTRALELOR Bucureşti, Iernut şi Doiceşti.Realizăm UN PROGRAM NAȚIONAL DE EDUCARE A POPULAȚIEI pentru economisirea energiei, protecția mediului și utilizarea locală a unor resurse energetice regenerabile.ALIMENTĂM ZONELE RURALE IZOLATE cu generatoare eoliene sau microhidrocentrale.Promovăm STANDARDE PENTRU PRODUCĂTORII DE ECHIPAMENTE ENERGETICE și măsuri pentru creșterea eficienței energetice.Implementăm SCHEME DE SUSȚINERE PENTRU PRODUCEREA ENERGIEI VERZI, prin accelerarea atragerii de fonduri europene (axa
Creșterea Competitivității Economice).Sănătate, Educație, Politici socialeCOMPENSĂM MEDICAMENTELE în mod real cu 90% pentru pensionarii cu pensii sub 1000 de RON.Asigurăm RECONDIȚIONAREA ȘI DOTAREA PÂNĂ ÎN ANUL 2016 A AMBULATORIILOR DE SPECIALITATE din spitale prin programul POR, prin alte programe comunitare, prin programul cu Banca Mondială sau prin finanțare de la Ministerul Sănătății.Sprijinim investițiile private în CONSTRUCȚIA ȘI DOTAREA DE SPITALE NOI, prin garantarea creditelor de către statul român și subvenționarea parțială a dobânzilor.EXTINDEM SISTEMUL SMURD LA NIVEL NAȚIONAL, cu contribuția autorităților locale. Extindem echipajele SMURD la nivel rural în colaborare cu autoritățile locale și continuăm programele multianuale de dotare ale
serviciilor de ambulanță și SMURD.ÎNFIINȚĂM COMPANIA FARMACEUTICĂ NAȚIONALĂ, care se va construi pe nucleul Fabricii Antibiotice Iași și va integra Unifarm, Oficiul Central de Stocare pentru Situații Speciale, Sanevit Arad și Departamentul de Vaccinuri de la
Institutul Cantacuzino.SUBVENȚIONĂM 10‐15% LA ACHIZIȚIONAREA DE MANUALE de către studenți și elevi (pe baza carnetului de studiu). Subvenția va fi susținută din Fondul Social European (FSE) și/sau de la bugetul
de stat.Dorim introducerea PROGRAMULUI „MASĂ CALDĂ” pentru elevii din ciclul primar.Elaborăm o listă cu 50 de PROIECTE DE CERCETARE care să fie dezvoltate în sistem de parteneriat public‐privat, în domeniile strategice de dezvoltare.Demarăm PROIECTUL CAMPUSURI ȘCOLARE ȘI LICEE ÎN MEDIUL RURAL, care să asigure copiilor de pe o rază de până la 15 Km
servicii de educație până la nivel liceal, burse, cămin, cantină și/sau transport zilnic (reluarea proiectului microbuzelor școlare), după caz, bază sportivă și locuințe pentru cadrele didactice.SUSȚINEM COSTUL LISTĂRII PE BURSA DE VALORI BUCUREȘTI A START‐UP‐urilor ROMÂNEȘTI DIN DOMENIUL CERCETĂRII și
TEHNOLOGIEI INFORMAȚIEI, care ar urma să beneficieze și de un aport de 10% al statului la capital, urmând ca restul de 90% să fie atras prin bursă.Elaborăm și implementăm un PROGRAM ÎN VEDEREA ELIMINĂRII ANALFABETISMULUI.Susținem FORMAREA ȘI DEZVOLTAREA UNEI REȚELE NAȚIONALE DE PRACTICANȚI AI SPORTULUI prin înființarea de secții sportive la nivelul fiecărei unități școlare.Susținem O ȘCOALĂ LA STANDARDE EUROPENE, dotată cu mijloace didactice moderne și microbuze școlare în fiecare comună.Realizăm 50.000 DE NOI LOCURI ÎN GRĂDINIȚE ȘI CREȘE până în anul 2016.Propunem și implementăm un SISTEM DE DEDUCERI FISCALE PENTRU MEDICI ȘI/SAU CADRE DIDACTICE, în vederea stimulării rămânerii în sistem a resursei umane de calitate.Asigurăm FINANŢAREA MULTIANUALĂ pe proiecte PENTRU INSTITUŢIILE DE ÎNVĂŢĂMÂNT SUPERIOR. Introducem măsuri de
stabilizare a cadrelor didactice tinere în universităţi.GENERALIZĂM PROGRAMUL „ȘCOALA DUPĂ ȘCOALĂ” în parteneriat cu autoritățile locale, părinți, agenți economici.Asigurăm TRIPLAREA INVESTIȚIILOR ÎN CERCETARE‐DEZVOLTARE și acordăm facilități investițiilor private în domeniu.Susținem EXTINDEREA INFRASTRUCTURII DIN JURUL PROIECTULUI ELI și demararea de noi proiecte în jurul ELI.INDEXĂM PENSILE CU RATA INFLAȚIEI, conform prevederilor legii și în limitele bugetului.CREȘTEM RESPONSABILITATEA INDIVIDUALĂ PRIVIND PENSIILE: introducem sistemul conturilor individuale de economisire pentru pensia publică (Pilon I).MULTIPLICĂM RESURSELE DE VENIT PENTRU BĂTRÂNEȚE prin introducerea sistemului facultativ de pensii ocupaționale. Susținem veniturile pentru stimularea pe termen lung a profesiilor cu grad mai mare de uzură.MODERNIZĂM SISTEMUL ASISTENȚEI SOCIALE prin transformarea acestuia dintr‐un sistem pasiv în unul proactiv de susținere a familiei prin schimbarea accentului de pe asistența acordată individului pe construirea măsurilor de protecție socială în jurul protecției familiei.ÎNTĂRIM COEZIUNEA ȘI INCLUZIUNEA SOCIALĂ prin politici de reducere a sărăciei, pentru 580.000 persoane, până în anul 2020.APLICĂM CONCEPTUL EUROPEAN DE “ECONOMIE SOCIALĂ” pentru creșterea ratei de ocupare a persoanelor provenind din grupurile defavorizate, inclusiv a minorității rome.Definim clar categoriile vulnerabile care au nevoie de AJUTOR SUPLIMENTAR PENTRU PLATA FACTURII LA ENERGIE și liberalizarea pieței de energie electrică și gaz natural pentru categoriile de consumatori care pot plăti prețul pieței.REFORMĂM SISTEMUL DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ în baza a două principii: proximitatea (sprijinul merge cât mai aproape de beneficiar) și reciprocitatea (ajutorul social este condiționat de participarea la anumite activități ale comunității).DEZVOLTĂM SERVICII SOCIALE pentru îngrijirea copiilor și a persoanelor dependente de familie și sprijinim recunoașterea muncii la domiciliu.O nou ConstituieIntroducem UN NOU NIVEL ADMINISTRATIV – REGIUNEA – compatibil cu cel european. Este vorba despre o reformă mai amplă a aparatului administrativ, care nu presupune desființarea județelor.Susținem un proces de regionalizare decis prin referendum, de către cetățenii României. Orice modificare trebuie discutată cu cetățenii, agreată politic și acceptată de Uniunea Europeană.COMBATEM TRASEISMUL POLITIC: introducem procedura de „recall”, dupa model american – referendum local prin care se poate retrage mandatul parlamentarului „traseist”. Un grup de alegători dintr‐un colegiu (numărul trebuie definit prin lege) poate solicita retragerea mandatului dacă parlamentarul din colegiul lor a trecut la un alt partid; în acest caz se organizează un referendum local. Astfel, la voința electoratului, parlamentarul care părăsește partidul în numele căruia a candidat își poate pierde mandatul.LIPSA CVORUMULUI DE PREZENȚĂ necesar validării referendumului va fi prevăzută în Constituție.Reglementarea mai clară a art. 103 referitor la PROCEDURA DE INVESTIRE A GUVERNULUI, astfel încât:
Președintele să fie obligat să țină cont, în procesul de desemnare a candidatului pentru funcția de prim‐ministru, de majoritatea parlamentară rezultată în urma negocierilor politice (ante sau post‐electorale), în condițiile în care nu există un partid sau o alianţă politică care a obţinut majoritatea absolută.Președintele să desemneze pentru funcția de prim‐ministru persoana propusă de partidul sau alianța politică care a obținut peste 50%în alegerile legislative.Modificarea art. 134 vizând NUMIREA ÎN FUNCȚIE A JUDECĂTORILOR ȘI A PROCURORILOR, prin formalizarea rolului
președintelui și al Ministrului Justiției.Reforma CCR: MODIFICAREA PROCEDURII DE DESEMNARE A MEMBRILOR CURȚII CONSTITUȚIONALE pentru limitarea influenței
factorului politic.Raționalizarea (limitarea) acțiunii Guvernului de a‐și angaja răspunderea în fața Camerei Deputaților și a Senatului: O SINGURĂ ANGAJARE A RĂSPUNDERII PE SESIUNE PARLAMENTARĂ.Buget puternic pentru o economie european – Stimularea sectorului privat și a investițiilorSCUTIREA DE IMPOZITARE pe perioada de 5 ani a dividendelor reinvestite în utilaje, echipamente tehnologice și cercetare‐dezvoltare‐ inovare.REDUCEM CHELTUIELILE CU BIROCRAȚIA ȘI FISCALITATEA, prin desființarea unor tarife, avize, autorizații și simplificarea cadrului legislativ.ÎNFIINȚAREA UNEI FIRME ÎN 3 ZILE.MENȚINEM OPȚIUNEA ÎNTRE COTA UNICĂ DE 16% PE PROFIT ȘI 3% IMPOZIT pe cifra de afaceri pentru microîntreprinderi.ÎNFIINȚAREA UNUI FOND DE INVESTIȚII PENTRU INFRASTRUCTURĂ ȘI DEZVOLTARE REGIONALĂ, care să finanțeze multianual primele 50 de proiecte considerate prioritare.PROMOVĂM PARTENERIATUL PUBLIC‐PRIVAT, ca mecanism esențial în vederea atragerii de finanțări pentru marile proiecte de infrastructură.CAPITALIZĂM FONDUL DE GARANTARE PENTRU IMM‐URI. Sprijinirea IMM‐urilor aflate în dificultate din cauza crizei economice prin instituirea unei scheme de ajutor de stat care să includă și folosirea fondurilor
europene.RESTRUCTURĂM SISTEMUL DE CERCETARE ÎN AGRICULTURĂ: cercetare agricolă modernă bazată pe principii comerialePROMOVĂM UN SISTEM SELECTIV DE STIMULENTE PENTRU EXPORT (asigurarea exportului, acordarea de credite cu dobândă bonificată etc.), stimulente care să fie diferențiate în funcție de potențialul de valoare adăugată al exporturilor.PACT NAȚIONAL PENTRU DEFICIT BUGETAR (pact național al tuturor forțelor politice pentru ca deficitul să fie destinat doar pentru investiții).Introducem PROGRAMAREA BUGETARĂ MULTI‐ANUALĂ, pe proiecte și programe. Această măsură va aduce economii importante la buget și va crește gradul de predictibilitate și eficiență a cheltuielilor publice.Înființăm CONSILIUL DE DEZVOLTARE ȘI PROGNOZĂ ECONOMICĂ (CDPE). Acesta va întocmi o strategie de dezvoltare sectorială, pe baza avantajelor competitive de care dispune economia românească. Statul va acorda garanții de stat și facilități fiscale pentru investiții în infrastructură, cercetare‐dezvoltare, capital uman, energie regenerabilă, IT, agricultură ecologică și alte domenii de vârf. CDPE va monitoriza semestrial eficiența investirii acestor fonduri publice către direcțiile strategice stabilite pe baza sistemului de indicatori structurali ai UE.DEZVOLTĂM UN SISTEM INFORMATIC INTEGRAT NAȚIONAL pentru execuția bugetară în timp real.GENERALIZĂM SISTEMUL SEAP (sistemul electronic de achiziții publice) pentru toate achizițiile publice la nivel central și local. Astfel, atacăm direct corupția, reducem multe dintre cheltuielile publice nejustificate și decuplăm de la banul public clientela de partid PDL.CONTROL FINANCIAR FISCAL DE FOND DOAR O SINGURĂ DATĂ LA 3 ANI PENTRU IMM‐uri și aplicarea principiului „o singură dată” în vederea eliminării solicitărilor adresate IMM‐urilor de către o instituție publică de a depune documente emise de către alte instituții.Introducem TAXA PE TRANZACȚIILE FINANCIARE pe model european, în acord cu toate statele UE.REDUCEM EVAZIUNEA FISCALĂ, prin destructurarea marilor rețele evazioniste: precum și prin completarea și aplicarea legislației care să schimbe calitatea tranzacțiilor electronice cu efect direct și imediat în creșterea veniturilor impozabile.RESTRUCTURĂM SISTEMUL DE CERCETARE ÎN AGRICULTURĂ ȘI INDUSTRIE: cercetare modernă bazată pe principii comerciale.RAȚIONALIZĂM ȘI CREȘTEM CALITATEA CHELTUIELILOR PUBLICE: prioritizarea investițiilor publice; raționalizarea cheltuielilor cu bunurile și serviciile completată de transparența procedurilor de achiziții.ACCELERM ABSORBȚIA banilor UEACCELERĂM ABSORBȚIA FONDURILOR EUROPENE, prin crearea unei structuri centrale responsabile de managementul și
coordonarea Autorităților de Management, prin simplificarea și unificarea cadrului legislativ.NEGOCIEM cu Uniunea Europeană realocarea fondurilor structurale și de coeziune supuse corecțiilor financiare.Susținem ÎNFIINȚAREA UNUI FOND DE RELANSARE ECONOMICĂ.Estimarea realistă a gradului de absorbție a fondurilor europene de către România până în 2015, includerea sumelor rămase în acest Fond (alături de sumele neatrase de celelalte țări de coeziune) și folosirea pentru finanțarea unor proiecte de conectare a României la rețelele transeuropene (sub coordonarea Comisiei Europene).ÎNTĂRIM SISTEMUL DE SALARIZARE SPECIALĂ A ANGAJAȚILOR DIN SISTEM care lucrează pentru absorbția de fonduri europene.STIMULĂM SCHIMBUL DE BUNE PRACTICI în implementarea mecanismelor de creștere a absorbției de fonduri europene cu alte țări de coeziune membre UE.IMM-urile motorul economiei române’tiADOPTĂM O NOUĂ LEGE PENTRU ÎNTREPRINDERILE MICI ȘI MIJLOCII, care are la bază transpunerea în legislația românească a legii europene privind întreprinderile mici din Europa, Small Business Act (SBA)REDUCEM DATORIILE STATULUI CĂTRE IMM‐uri prin reglementarea obligației de plată a valorii contractelor de achiziție
publică în termen de maxim 30 de zile calendaristice de la recepție.STIMULĂM APARIȚIA LOCURILOR DE MUNCĂ VERZI prin investiții în domenii precum cercetare și dezvoltare pe zona eco, gestionarea și reciclarea deșeurilor, producerea de energii din resurse regenerabile.INTRODUCEM CONTRACTE DE PERFORMANȚĂîn toate instituțiile publice și companii de stat (ministere, agenții guvernamentale, autorități locale și companii de stat).Creăm un FOND DE INVESTIȚII DE RISC pentru a garanta finanțarea proiectelor publice în domeniile strategice.Investim în tineri investim în viitorul RomânieiSCUTIREA (suportarea, de la Bugetul de stat), pentru o perioadă de 1 an, a CONTRIBUȚIILOR SOCIALE datorate de angajatori în cazul angajării cu contract de muncă pentru o durată cel puțin egală cu 2 ani, a tinerilor cu vârsta sub 25 de ani și a persoanelor cu vârsta mai mare de 45 de ani.Stimulăm PARTENERIATUL PUBLIC‐PRIVAT DINTRE SISTEMUL EDUCAȚIONAL ȘI MEDIUL ECONOMIC, având ca principal obiectiv atragerea fondurilor europene, cu scopul creșterii ratei de absorbție a absolvenților pe piața muncii.Realizăm o relație mai strânsă și o compatibilitate mai mare între ȘCOALĂ ȘI PIAȚA MUNCII.
În acest sens, orientăm formarea profesională în meserii cerute de piața muncii.FACEM O PRIORITATE DIN CONSTRUCȚIA DE LOCUINȚE SOCIALE PENTRU TINERI, la nivel național. Eliminând costurile de teren și utilități ‐ pe care le vor suporta autoritățile ‐ diminuăm costurile de achiziție.Încurajăm o politică de creditare atrăgătoare pentru achiziționarea de locuințe. Propunem preluarea/achiționarea de către stat a unor ansambluri rezidențiale abandonate de constructor/dezvoltator, finalizarea lor și transformarea în locuințe (sociale).Tinerii fermieri, sprijiniți prin FACILITĂȚI (scheme europene de sprijin, pe bază de plan de afaceri).INIȚIATIVA PENTRU TINERI – 2020. Programe de integrare a tinerilor pe piața muncii, asigurarea condițiilor pentru formarea continuă și asigurarea condițiilor de trai decente, prin acces la o locuință în sistem ANL, în cazul în care tânărul nu deține în familie alte proprietăți.READUCEM FAMILIA în centrul preocuprilorCONTINUĂM PROIECTUL „PRIMA CASĂ”.Introducem DEDUCERI FISCALE PENTRU PLATA ÎNGRIJITORILOR MATERNALI.Înființăm un SISTEM INTEGRAT DE INGRIJIRE ȘI EDUCARE A COPIILOR, axat pe construirea masivă de creșe și grădinițe, centre de zi.România în lumeContinuăm și consolidăm PARTENERIATUL STRATEGIC CU SUA; prezență activă și dinamică în PROCESUL DECIZIONAL AL UNIUNII EUROPENE.Ne asigurăm că în Strategia Națională de Apărare, PRESA NU MAI ESTE CONSIDERATĂ O AMENINȚARE LA ADRESA ROMÂNIEI.Existența unei prese libere este esențială pentru funcționarea democrației.Acordăm sprijin consistent mediului românesc de afaceri, prin sprijinirea orientării exporturilor către piețele emergente. Deschiderea a 6 CENTRE DE PROMOVARE A PROIECTELOR PUBLIC‐PRIVAT în Republica Moldova,
China, Rusia, India, Brazilia.Sprijinim INTEGRAREA REPUBLICII MOLDOVAîn Uniunea Europeană.Sprijinim deschiderea de NOI CONSULATE în zone în care România are interes (de ex. Italia, Spania și Portugalia), precum și diminuarea taxelor consulare. Impactul tot mai ridicat al globalizării și prezența unui număr tot mai mare de cetățeni români reclamă investiții puternice în rețeaua diplomatică și consulară a României.Redăm forța și demnitatea ARMATEI ROMÂNESusținem CREȘTEREA PROGRESIVĂ A BUGETULUI APĂRĂRII în viitorul ciclu de guvernare și demarăm programe credibile de înzestrare a forțelor armate.RESPECTĂM ANGAJAMENTELE INTERNAȚIONALE ALE ROMÂNIEI, în special în calitate de membru al Uniunii Europene și al NATO.RECONSOLIDĂM STATUTUL CADRELOR MILITARE prin salarii și pensii ocupaționale.CREȘTEM ATRACTIVITATEA CARIEREI MILITARE pe piața forței de muncă.Justiție corectăELIMINĂM INFLUENȚA POLITICĂ ASUPRA SISTEMULUI JUDICIAR.Deciziile nu mai trebuie să aparțină celor care dețin funcții politice.ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE VA ADMINISTRA BUGETUL SISTEMULUI JUDICIAR, astfel încât, profesioniștii din justiție să nu poată fi influențați prin politicile de alocare a resurselor publice.APLICĂM STRATEGIA NAȚIONALĂ ANTI‐CORUPȚIE A GUVERNULUI USL. POLITICILE ANTI‐CORUPȚIE vor viza și problemele din domeniul justiției, al achizițiilor publice, spitale și școli, zonele care afectează cel mai mult viața românilor și ignorate în ultimii ani.Continuăm să DEMASCĂM CORUPȚIA GUVERNĂRII PDL și să‐i trimitem în fața Justiției pe cei care au jefuit din banul public.Acțiunile de audit realizate în ministere au scos la iveală cheltuieli mari, nejustificate, de ordinul zecilor de milioane de euro, ca la Poșta Română sau Hidroelectrica.Extindem și îmbunătățim SISTEMUL DE ASISTENȚĂ JUDICIARĂ DIN OFICIU/GRATUITĂ, în paralel cu derularea unor ample campanii de informare a publicului larg cu privire la acest drept, mai ales în zonele defavorizate (rurale, depopulate) și pentru categorii sociale marginalizate (persoane vârstnice, cu venituri mici etc.).Asigurăm RĂSPUNDEREA JUDECĂTORILOR ȘI PROCURORILOR în cazul abuzurilor și încălcării flagrante a legii.Adoptăm şi implementăm un PROGRAM NAŢIONAL PENTRU STOPAREA CRIMINALITĂŢII bazat pe trei piloni (prevenirea
infracţiunilor, aplicarea legii şi reinserţie socială a persoanelor care şi‐au ispăşit pedeapsa conform legii), precum şi prin dezvoltarea unor programe multisectoriale.Pentru a crește transparența actului de justiție, TOATE HOTĂRÂRILE JUDECĂTOREȘTI VOR FI PUBLICATE PE INTERNET, cu
protejarea datelor cu caracter personal ale părților.Asigurăm CREȘTEREA SPECIALIZĂRII PROFESIONALE A MAGISTRAȚILOR pentru o mai bună funcționare a instanțelor și parchetelor, în paralel cu reluarea procesului de înființare de tribunale specializate, în baza unor evaluări pertinente.Extindem metodele moderne de SOLUȚIONARE PRE‐JUDICIARĂ A CONFLICTELOR, pentru creșterea celerității actului de justiție și pentru reducerea costurilor sale. Simplificăm și scurtăm procedurile judiciare prin implementarea noilor Coduri.Accesăm fondurile structurale pentru ÎMBUNĂTĂȚIREA LOGISTICII PARCHETELOR ȘI TRIBUNALELOR, în paralel cu finalizarea în bune condiții a Acordului de Împrumut cu Banca Mondială, pentruProgramul privind Reforma Sistemului Judiciar.NE IMPLICĂM ACTIV ÎN PROCESUL EUROPEAN de luare a deciziilor MCV.Mândru de România!Realizăm un proiect pentru o CANDIDATURĂ LA ORGANIZAREA UNEI EXPOZIȚII EUROPENE, în perspectiva anului 2019, anul în
care România va deține președinția rotativă a UE.Creștem rata de absorbție a fondurilor europene alocate pentru PROTEJAREA PATRIMONIULUI LOCAL, pentru DEZVOLTAREA
REGIONALĂ ŞIA TURISMULUI.REABILITĂM CENTRELE ISTORICE pentru promovarea turismului cultural și reabilitarea imobilelor care au rol de monument istoric.DEZVOLTĂM INFRASTRUCTURA DE ACCES către obiectivele turistice.Elaborăm PROIECTUL CODULUI PATRIMONIULUI CULTURAL, pentru realizarea unei protecții efective a patrimoniului cultural.

ULTIMELE ȘTIRI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

{"email":"Email address invalid","url":"Website address invalid","required":"Required field missing"}
DIN ACEEAȘI CATEGORIE
30 septembrie, 2024
Dr. Delia Nicoară, IOCN: „E nevoie de abordări individualizate în prevenirea cancerului”
30 septembrie, 2024
La ce întrebări răspunde Chatbotul RAReș, disponibil pe site-ul Registrului Auto Român
30 septembrie, 2024
Institutul Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuță” contribuie la Rețeaua Europeană a Centrelor Comprehensive de Cancer
30 septembrie, 2024
Până în anul 2050, numărul de cazuri noi de cancer va crește cu 77 la sută
30 septembrie, 2024
Institutul Oncologic din Cluj, partea a unei rețele de expertiză europeană de luptă împotriva cancerului

Vicepreședintele Consiliului Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România, Dan Mureșan, a prezentat ...

TOP 3 consecințe ale respingerii aderării României la Spațiul Schengen terestru

Deputatul PSD Patriciu Achimaș-Cadariu nu crede că PNL va ieși de la guvernare: „E campanie ...

Deputatul Achimaș-Cadariu: PNL va ieși de la guvernare PLUS Cel puțin două partide din România ar trebui interzise

În sezonul rece, confortul termic din locuință devine o prioritate pentru fiecare dintre noi. O ...

Soluția ideală pentru confort în casa ta. Ce trebuie să știi despre eficiența unui calorifer electric

Alegerea unei centrale termice este o decizie importantă, care va influența confortul și eficiența energetică ...

TOP 7 aspecte pe care nu trebuie să le omiți atunci când vrei să cumperi o centrală termică

D.G.R.F.P. Cluj-Napoca reamintește persoanelor fizice că în anul 2024, termenul limită de depunere a formularului ...

30 septembrie 2024 – termen limită de depunere a formularului 216 și de plată, pentru impozitul special pe bunurile imobile de valoare mare

Institutul Oncologic din Cluj pune umărul la întărirea rețelelor europene de expertiză oncologică pentru viitorul ...

Dr. Delia Nicoară, IOCN: „E nevoie de abordări individualizate în prevenirea cancerului”

Registrului Auto Român le transmite șoferilor că de acum pot accesa informații tehnice via Chatbotul ...

La ce întrebări răspunde Chatbotul RAReș, disponibil pe site-ul Registrului Auto Român

Institutul Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuță” (IOCN) contribuie la Rețeaua Europeană a Centrelor Comprehensive de ...

Institutul Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuță” contribuie la Rețeaua Europeană a Centrelor Comprehensive de Cancer
Success message!
Warning message!
Error message!