Faza de testare a celui mai scump și controversat proiect IT finanțat de statul român, portalul e-România, expiră la sfârşitul acestei luni, scrie monitorulbt.ro
Portalul care conţine informaţii despre toate localităţile din România a costat statul român peste 52 de milioane de lei (peste 11,5 milioane de euro).
Firma Omnilogic a început să lucreze în urmă cu patru ani la site şi a încasat 41 de milioane de lei până în prezent. Pentru că nu a terminat site-ul la timp, firma va fi penalizată cu un peste un milion şi jumătate de lei.
E-România este lansat online la adresa www.portaleromania.ro, urmând ca în scurt timp să fie disponibil şi la adresa www.romania.eu. Accesul cetăţenilor şi al administraţiei publice se face securizat, atât după înscrierea în portal cu user şi parolă, cât şi fără autentificare.