Municipiul Cluj-Napoca va fi prezent, în perioada 15-18 martie 2012, în cadrul Complexului Expoziţional Romexpo din Bucureşti, la Târgul de Turism al României.Aflat la cea de-a 27-a ediţie, de primăvară, evenimentul reuneşte un număr record de participanţi, peste 200, pe o suprafaţă totală de 15.000 mp. Târgul de Turism al României este o manifestare dedicată atât profesioniştilor din domeniu, cât şi publicului larg interesat de călătorii şi vacanţe. Şi în acest an, târgul se bucură de o participare internaţională semnificativă, 28 de ţări din toată lumea fiind reprezentate prin participări oficiale, de grup sau individuale.Primăria municipiului Cluj-Napoca participă în cadrul târgului cu un stand organizat în cadrul proiectului finanţat din fonduri europene „La pas prin oraşul comoară”. Astfel, vizitatorii târgului de turism de la Bucureşti pot afla informaţii despre următoarele obiective din municipiu: Centrul Istoric, Turnul Croitorilor, Strada în oglindă, Cetăţuia, Oaza din mijlocul oraşului – Grădina Botanică „Alexandru Borza”, Moştenirea vie a satului transilvănean – Parcul Etnografic „Romulus Vuia”.Primăria Cluj-Napoca a semnat contractul de finanţare din fonduri europene pentru proiectul “La pas prin oraşul comoară, Cluj-Napoca” în luna ianuarie a anului 2011. Durata totală a proiectului va fi de 24 de luni. Valoarea totală a acestui este de 838.818 lei, din care contribuţia proprie la proiect este de 16.776 lei, iar finanţarea nerambursabilă este de 822.042 lei.Acesta este cel de-al treilea târg de turism la care Primăria municipiului Cluj-Napoca participă de la începutul acestui an şi până în prezent. În luna ianuarie, municipiul Cluj-Napoca a fost prezent la Târgul de turism de la Madrid, FITUR 2012, iar la începutul lunii martie, oraşul a fost promovat la Târgul de turism de la Berlin. În total, în cadrul celor două târguri internaţionale de turism, 10.000 de turişti au vizitat standurile municipiului Cluj-Napoca.În acest an, în perioada 1 ianuarie -15 martie, municipiul Cluj-Napoca a fost vizitat de un număr de 952 de turişti, dintre care 478 români şi 474 străini. Pe parcursul anului trecut, un număr de 8218 turişti au vizitat municipiul Cluj-Napoca, dintre care 5274 au fost străini şi 2944 români. De asemenea, site-ul www.visitcluj.ro, lansat la începutul anului trecut cu scopul de promovare a oraşului, a înregistrat până în prezent un număr de aproximativ 66.400 de accesări.
Proiectul „La pas prin oraşul comoară”, promovat la Târgul de Turism al României
ULTIMELE ȘTIRI