Legea prin care hipermarketurile sunt obligate să aibă la raft cel puţin 51% produse româneşti a fost adoptată în Comisia de Agricultură din Camera Deputaţilor. Este vorba de carne, legume, fructe, miere, ouă şi produse lactate şi de panificaţie, scrie adevarul.ro
Iniţial, formularea era privind producătorii români, însă apoi proiectul a fost modificat, pentru că încălca legislaţia europeană, discriminând mărfurile de import, astfel încât comercianţii sunt obligaţi să aibă 51% din produse din „lanţul scurt de aprovizionare”, adică de la producătorii locali şi regionali.
Retailerii riscă amenzi între 100.000 şi 150.000 de lei sau chiar suspendarea activităţii pe o perioadă de până la şase luni dacă nu respectă legea. Un alt proiect pe această temă, acela de a închide supermarketurile în week-end, a fost lăsat baltă de deputaţi.