MARIA «POARTA MÂNTUIRII», CĂLĂUZITOAREA PE CALEA CREDINŢEI
SCRISOAREA PASTORALĂ
a PS Florentin CRIHĂLMEANU,
Episcop greco-catolic de Cluj-Gherla
la mărita Sărbătoare a Naşterii după trup a Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos
Florentin, din harul, mila şi îndelungă-răbdarea Atotputernicului Dumnezeu, prin graţia Sfântului Scaun Apostolic al Romei, Episcop de Cluj-Gherla, onoratului cler împreună slujitor, cuvioaselor persoane consacrate, iubiţilor creştini greco-catolici şi tuturor credincioşilor creştini.Har vouă şi pace de la Dumnezeu, Cel care «atât de mult a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel unic născut L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică» (cf. In 3,16).Iubiţi credincioşi,Sărbătorile de iarnă sunt, în fiecare an, zile de bucurie care ne desprind de încordarea, rutina şi oboseala muncii de peste an. Este un timp al odihnei, al vacanţei, al relaxării şi al refacerii fizice, dar, pentru noi creştinii, trebuie să fie şi un timp de rugăciune, de reînnoire spirituală, de har şi întărire în credinţă.De-a lungul anului sunt numeroase zile de sărbătoare. Unele sunt rânduite de Biserică în directă legătură cu tainele de credinţă ale vieţii Mântuitorului, ale Preasfintei Fecioare Maria sau ale sfinţilor, iar altele sunt rânduite de oameni în legătură cu diferite aniversări (persoane, personalităţi, evenimente istorice, etc.). Noi, creştinii, ştim că doar sărbătorile rânduite de Biserică şi trăite în lumina bucuriei credinţei ne pot dobândi haruri, pentru a creşte în credinţă şi sfinţenie.Între sfintele praznice ale Bisericii creştine, Naşterea Domnului nostru Isus Hristos este cea mai importantă sărbătoare cu dată fixă a calendarului creştin. După cum spuneau Părinţii Bisericii: «Sărbătorile creştinilor sunt sfinte şi mai presus de fire şi cu adevărat izvoare şi comori ale mântuirii, iar cea dintâi sărbătoare a noastră propovăduieşte venirea lui Dumnezeu printre oameni» (cf. Sf. Proclu).Ne întrebăm: cum am putea trăi aceste zile ca ele să devină un adevărat izvor de har şi mântuire pentru sufletele noastre? Cine ne-ar putea ajuta să pătrundem în profunzimea spirituală a tainei şi să trăim în bucuria credinţei aceste zile?Cine ar putea să ne călăuzească pe acest drum mai bine decât Preasfânta Fecioară Maria! Căci ea a fost «scara cerească» pe care Domnul a coborât printre oameni, «uşa templului» prin care doar Domnul a trecut, «poarta mântuirii» care ne-a dăruit nouă pe Răscumpărătorul, «Maica celor vii» care a născut Izvorul Vieţii, «Mama Bisericii» pe care creştinii o invocă şi astăzi ca Apărătoare, Mijlocitoare şi Povăţuitoare pe drumul credinţei.Sfinţii Părinţi consideră că Maria nu a fost doar un instrument pasiv în mâna lui Dumnezeu, ci a colaborat la mântuirea omenirii cu deplina libertate a credinţei şi ascultării (cf. LG 56). «Nodul neascultării Evei a fost desfăcut prin ascultarea Mariei, pentru că ceea ce a legat fecioara Eva prin necredinţă, a dezlegat Fecioara Maria prin credinţă», scria Sf. Irineu; „Cel pe care cerurile nu L-au cuprins, iar pântecele nu L-a îngrădit, din Fecioară s-a născut. Cel ce astăzi s-a născut poarta care odinioară era a păcatului a arătat-o poartă a mântuirii”, spunea Sf. Proclu, iar Sf. Ieronim rezuma: «Moartea a venit prin Eva, iar viaţa prin Maria».Maria, tânăra Fecioară din Nazaretul Galileii, care şi-a pus cu încredere trupul şi sufletul în slujba Cuvântului divin, Mama credincioasă a lui Isus şi cea dintâi între ucenicii săi, rămâne şi pentru creştinii de astăzi, modelul pe drumul vieţii de credinţă sub ascultarea Cuvântului divin, care conduce spre Hristos.Vă invit, deci, să ne lăsăm călăuziţi de Preasfânta Fecioară şi Mamă Maria, pe drumul credinţei spre misterul Naşterii lui Hristos, pentru ca la rândul nostru să putem redescoperi bucuria credinţei şi regăsi entuziasmul în comunicarea ei în familie şi în societate, aşa cum ne recomanda Pontiful roman Benedict al XVI-lea, la începutul acestui An dedicat credinţei (cf. PF 7).1. FECIOARA MARIA ÎN ASCULTAREA CREDINŢEI«La Dumnezeu nimic nu este cu neputinţă. Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău!» (cf. Lc 1,37-38).Să o privim pe Maria îngenunchiată în faţa ieslei în care Pruncul divin îşi doarme somnul lin. Mama îşi contemplă Fiul şi-L adoră pe Dumnezeu întrupat în acest Prunc neprihănit căruia, i-a dat viaţă. E trup din trupul ei şi-i seamănă la chip. Ce mare taină a purtat Maria chiar în sânul ei neprihănit!
«O, pântece mai cuprinzător decât cerurile! O, naştere care ai purtat mântuirea! O, pântece de lut şi cămară de nuntă a Creatorului! O, naştere izbăvitoare a păcatului lumii! O, taină al cărei chip este cu neputinţă a-l tâlcui!», exclamă Sf. Proclu.Privirea Mariei în linişte contemplativă trece dincolo de timp. Prezent, trecut şi viitor devin o clipă eternă ce se poate rezuma în trei cuvinte: întâlnirea cu Dumnezeu. Acesta este evenimentul fundamental care i-a schimbat şi orientat întregul curs al vieţii. Timpul pare că-şi opreşte scurgerea, iar Maria retrăieşte cu aceeaşi intensitate momentul de început, prima întâlnire cu Arhanghelul Gabriel, mesagerul divin. Cuvintele Buneivestiri îi răsună şi acum solemn în «auzul inimii»: «Vei naşte fiu şi vei chema numele lui Isus. Acesta va fi mare şi Fiul Celui Preaînalt se va chema (…) şi împărăţia Lui nu va avea sfârşit» (cf. Lc 1,31-33).Cu frică şi uimire tânăra Fecioară asculta aceste cuvinte, care înfăţişau în limbaj omenesc un proiect ce îi depăşea capacitatea de înţelegere. Un plan ce cuprindea întreaga omenire de la începutul şi până la sfârşitul ei. Maria, crescută şi educată de mică în spiritul credinţei, atât în familie cât şi în templu, cunoştea cuvintele Sfintelor Scripturi şi se întreba dacă ea ar fi putut să fie cea prevestită de prooroci.Isaia prorocise limpede: «Iată Fecioara va lua în pântece şi va naşte fiu şi vor chema numele lui Emanuel» (cf. Is 7,14). Prorocul Mihea prevestise chiar şi locul în care urma să se nască «Stăpânitorul peste Israel», tocmai în mica cetate a Betlehemului din Iudeea (cf. Mih 5,1). Acolo «aceea care trebuie să nască va naşte», iar Pruncul «va fi voinic şi va paşte poporul prin puterea Domnului» (cf. Mih 5,2-4).Maria începea să înţeleagă mai bine atât semnificaţia salutului îngeresc «Bucură-te, ceea ce eşti plină de har; căci ai aflat har la Dumnezeu» (cf. Lc 1,28.30) cât şi faptul că acest plan divin reprezenta nu doar o expunere, ci şi o alegere divină, o chemare concretă la care ea trebuia să ofere un răspuns.Maria, ascultând uimită cuvântul, l-a primit în sufletul ei şi a încercat să-l înţeleagă, iar apoi, a cerut o lămurire în dorinţa de a putea răspunde cât mai bine misiunii care i se propunea. Atunci, îngerul i-a desluşit Fecioarei, lucrarea Celui Preaînalt prin puterea Spiritului Sfânt asupra ei, confirmându-i că va deveni Mama Fiului lui Dumnezeu (cf. Lc 1,35). Arhanghelul i-a oferit şi exemplul lucrării divine asupra Elisabetei, cea numită «stearpă», sigilând cele spuse printr-un act de credinţă în atotputernicia lui Dumnezeu: «Căci la Dumnezeu nimic nu este cu neputinţă» (cf. Lc 1,37).Prin acest ultim cuvânt, îngerul îi dezvăluia un alt adevăr: faptul că fiecare cuvânt ce provine de la Dumnezeu poartă în sine o putere dumnezeiască şi, ca urmare, împlineşte tot ceea ce proclamă.A urmat apoi un moment de linişte ce nu putea fi cuprins sau transcris în Sfintele Evanghelii. Tânăra Fecioară se afla în faţa unei decizii hotărâtoare pentru viaţa ei, dar deopotrivă fundamentală pentru întreaga omenire. Toată creaţiunea aştepta «cu sufletul la gură» răspunsul de care depindea Răscumpărarea.Maria a ales să se încreadă în atotputernicia lui Dumnezeu şi să accepte rolul său în planul mântuirii, dar nu cu mândrie sau orgoliu, ci cu smerenia şi bucuria tainică a unei slujitoare a Domnului. Fecioara şi-a mărturisit alegerea fundamentală a vieţii de credinţă: «Iată slujitoarea Domnului», adică doresc să mă pun cu totul în slujba Domnului şi «Fie mie după cuvântul tău», cuvântul mesajului divin să se împlinească, să devină realitate, trăire, viaţă în mine, prin mine şi cu mine.Răspunsul tinerei Fecioare din Nazaret a fost o alegere liberă, făcută cu deplină încredere în Dumnezeu, dar şi cu disponibilitatea de a oferi totul în slujba Cuvântului divin.Tradiţia Bisericii a păstrat cu sfinţenie evenimentul Buneivestiri a Arhanghelului Gabriel la Preasfânta Fecioară Maria, considerat «poarta de intrare în tainele divine» şi de aceea, zugrăvit pe porţile împărăteşti ale iconostasului bisericii. Pe aceste porţi nu intra decât cel care îl reprezenta pe Hristos în celebrarea liturgică, adică episcopul sau preotul. Fecioara Maria e reprezentată în rugăciune primind cu smerenie şi chipul plecat, vestirea îngerească. În mâinile ei se află un fus cu fir roşu purpuriu, reprezentând pe cea care a ţesut în sânul ei trupul Cuvântului divin, Maica Vieţii.Sfânta Fecioară se află în fruntea şirului celor smeriţi şi săraci ai Domnului, aceia care nădăjduiesc cu încredere că de la El vine mântuirea şi o primesc cu bucurie (cf. LG 55). Credinţa Mariei se zideşte pe virtutea smereniei şi a sărăciei, care-i conferă libertatea interioară şi disponibilitatea de a asculta, a primi şi a împlini Cuvântul revelat.Cât de necesară este în societatea de astăzi virtutea sărăciei ca şi atitudine spirituală! Era cea dintâi fericire proclamată de Isus «Fericiţi cei care au spiritul sărăciei, căci a lor este Împărăţia cerurilor» (cf. Mt 5,3). Spiritul sărăciei permite sufletului să se deschidă spre transcendent şi să primească cu bucurie ceea ce Domnul a oferit şi să ofere cu generozitate ceea ce Domnul a dat, cu smerita dorinţă de a-L sluji, fără a căuta vreun profit sau beneficiu personal.Ceea ce ai te separă, ceea ce dai te uneşte cu aproapele, şi-atunci când nu mai ai ce să dai, dăruieşte-te pe tine însuţi, căci aceasta este suprema dăruire (cf. S. Fausti). Aşa cum semnificativ scria Mons. Vladimir Ghika: «Dă tot ce ai; dă tot ce eşti; când nu mai ai nimic sau nu mai eşti nimic, dă ceea ce mai poţi încă să dai: pe Dumnezeu». Acesta a fost exemplul vieţii sale, ca vrednic mărturisitor al credinţei până la jertfa supremă. Să dăm şi să ne dăruim celor care au nevoie de noi, dar în primul rând să oferim cu încredere Celui de la care am primit tot ce suntem şi tot ce avem.2. MARIA, MAMA CREDINCIOASĂ«Fericită este aceea care a crezut că se vor împlini cele spuse ei de la Domnul» (cf. Lc 1,45).Maria îşi aminteşte apoi de vizita la Elisabeta, pentru a-i împărtăşi bucuria. La salutul Mariei, Elisabeta, plină de har, răspundea numind-o «Maica Domnului meu» şi proclamând-o «fericită» pentru că a crezut că se vor putea împlini cele spuse ei de la Domnul.
Fericirea proclamată «cu glas mare» de Elisabeta vădeşte în mod deosebit încrederea Mariei în Dumnezeul Cel Preaînalt şi în puterea de împlinire a Cuvântului Său. De aceea, Fecioara Maria în virtutea acestui act de credinţă, îşi oferă întreaga viaţă slujirii Cuvântului lui Dumnezeu şi în particular, Cuvântului întrupat, Isus Hristos. Putem afirma că prin răspunsul oferit îngerului, Fecioara Maria face primul act de credinţă creştină şi, ca urmare, o putem numi «mama credinţei» noastre. Tocmai pentru că a devenit mai întâi pe plan spiritual «mamă a credinţei», ea a putut deveni apoi şi mama trupească a lui Hristos. Aşadar, maternitatea Mariei nu trebuie înţeleasă doar la nivel fizic, ci în primul rând ca o maternitate spirituală, prin credinţă (cf. H. Schürmann). Deci, se poate afirma că Maria este prima credincioasă creştină din istoria omenirii.Privind chipul luminos al Pruncului ce doarme lin, Maria îşi aminteşte şi drumul anevoios de la Nazaretul Galileii la Betlehemul Iudeii şi-apoi, căutarea unui loc de găzduire pe timpul nopţii reci şi întunecoase. Ceasul mult aşteptat al venirii pe lume a Pruncului prevestit de înger se apropia. Casele de primire şi hanurile erau pline cu cei veniţi pentru recensământ, de aceea, tânăra familie a trebuit să se adăpostească într-un simplu sălaş pentru animale.Acolo, lângă Bethleem, în grota sărăcăcioasă a unui adăpost de animale, la lumina pâlpâindă a unei candele, are loc primul şi cel mai important eveniment din istoria umanităţii: întâlnirea dintre Dumnezeu care s-a făcut om şi persoana umană, întâlnirea dintre uman şi divinul într-omenit.Acolo s-a întâmplat minunea Naşterii Cuvântului întrupat, acolo s-a dezvăluit puterea cuvântului divin vestit de Arhanghel, acolo Fiul Celui Preaînalt a intrat în istoria omenirii, împlinindu-se astfel cuvintele patriarhilor şi ale proorocilor din Sfintele Scripturi. Mulţi dintre aceştia L-au prevestit pe Unsul Domnului, Mesia, Hristos, însă cea dintâi care a primit harul de a-L contempla viu, întrupat şi într-omenit, a fost Fecioara Maria. Acolo, în grota friguroasă, ea a trăit fericirea celei care a crezut în cuvântul divin, văzându-şi răsplătită încrederea pusă în puterea Celui Preaînalt. Preacurata este singura fiinţa umană care nu doar a ascultat cuvântul despre taina întrupării şi a naşterii feciorelnice revelat direct de către mesagerul divin, dar ea însăşi a trăit aceste mistere cu credinţă în trupul ei. Ea a fost unicul martor direct al acestor taine cereşti, atât în ceasul Zămislirii prin adumbrirea Spiritului Sfânt, cât şi în cel al Naşterii feciorelnice de la Betlehem.Mama îşi adoră Pruncul cu o privire neprihănită, pură, smerită, blândă, dulce şi delicată. Nu e o privire care ar dori să domine sau să impună, nu e o privire curioasă, care ar vrea să destrame taina şi să înţeleagă totul. Maria nu vrea să-şi însuşească misterul, ci dimpotrivă, vrea să-l ocrotească, să-l păstreze cu încredere şi sfinţenie, dar şi cu modestie, pudoare şi smerenie, recunoscând în El un dar primit. Ea înţelege că acest mare Dar este însuşi Darul Vieţii, pe care numai Dumnezeu îl poate oferi şi care trebuie ocrotit şi păstrat cu sfinţenia unui tezaur divin. Născându-L pe Hristos Viaţa, Maria devine «Maica vieţii» şi «Mama tuturor celor vii» (Sf. Epifanie).Maria nu a căzut pradă curiozităţii omeneşti, iar dacă a cerut lămuriri, a făcut-o doar pentru a putea sluji mai bine planului divin. Ea a crezut că la timpul rânduit va putea înţelege mai bine şi mai profund aceste minunate mistere din viaţa ei.Preacurata Fecioară privea Pruncul mic, neajutorat, care trebuia hrănit, schimbat, legănat, ocrotit şi educat. După înfăţişare era un simplu copilaş, ca oricare altul, ce se agita neîndemânatic, privind nevinovat spre cei care-i stăteau aproape, zâmbind, plângând sau gângurind. Maria, întărită de cuvântul îngeresc, ştia şi credea că sub «haina vie» a Pruncului nevinovat se află însuşi Cuvântul Tatălui, Cel care s-a întrupat în trupul ei. De aceea, ea îşi asumă acum pe deplin rolul de Mamă iubitoare, slujitoare şi ocrotitoare a Pruncului, dar şi cel de păstrătoare a misterului divin.Preacurata Mamă va rămâne întru totul credincioasă misiunii ei şi fidelă în ocrotirea şi păstrarea tainelor divine. Ea nu va încerca să rupă vălul misterului, ci dimpotrivă, păstrând distanţa dintre creatură şi Creator, va împlini tot ceea ce o mamă iubitoare ar face pentru Fiul ei. Putem să ne închipuim, cu «ochii sufletului», cu câtă delicateţe şi gingăşie maternă se ocupa Mama Fecioară de Fiul ei. Câtă modestie în priviri, câtă tandreţe în gesturi, câtă blândeţe în cuvânt şi câtă candoare în glas. Dar şi ce bucurie ascunsă, ce fericire în a-L putea contempla şi adora în fiecare clipă, ce iubire maternă şi credincioasă faţă de Fiul Dumnezeului Celui viu.Să ne îndreptăm privirea acum spre icoana Naşterii Domnului care se află zugrăvită atât în absida laterală a bisericilor şi în rândul icoanelor sărbătorilotr împărăteşti pe iconostas, cât şi deasupra mesei pe care se pregătesc darurile. Fecioara Maria este reprezentată într-o atitudine de meditaţie, întinsă pe un culcuş de culoare roşu purpuriu, cu privirea întoarsă de la Pruncul aşezat în iesle. Din această atitudine transpare grija ei de a păzi misterul şi, cu smerenie, de a lăsa ca taina să pătrundă în sufletul şi viaţa ei. Icoana aminteşte de teofania rugului aprins dar nemistuit de pe muntele Sinai, simbolizat aici de Maria, cea care cu credinţă a zămislit fără a fi mistuită de Focul dumnezeirii şi a născut păstrându-şi fecioria.Fer. Ioan Paul al II-lea ne invită «să cultivăm în noi şi la ceilalţi o privire contemplativă. Acesta se naşte din credinţa în Dumnezeul vieţii. Este privirea aceluia care vede viaţa în profunzimea ei, percepându-i dimensiunile de gratuitate, de frumuseţe, de chemare la libertate şi la responsabilitate. Este privirea aceluia care nu pretinde să se facă stăpân pe realitate, ci o primeşte ca pe un dar, descoperind în fiecare lucru oglindirea creatorului şi în fiecare persoană chipul Său viu» (cf. EV 83).La această privire se referă şi Sf. Pavel, întrebând: «Oare nu ştiţi că trupul vostru este templu al Spiritului Sfânt care este în voi, pe care-l aveţi de la Dumnezeu şi că voi nu sunteţi ai voştri?». Astfel, Apostolul Neamurilor ne cere să ocrotim misterele din propria viaţă şi din propriul trup (respectul faţă de propriul trup, modestia simţurilor, pudoarea, înfrânarea simţurilor), precum şi a tainelor din propria viaţă (acelea pe care le cunosc doar eu şi Dumnezeu). De asemenea, este important să ştim ocroti misterele aproapelui, (respectul faţă de ceilalţi, modestia simţurilor, pudoarea, etc.), şi secretele, tainele, vieţii aproapelui.Misterul Vieţii întrupate în sânul Fecioarei din Nazaret, învaţă familiile creştine de astăzi să primească cu bucurie Darul vieţii oferit de Creator. Totodată le responsabilizează în ocrotirea şi păstrarea acestui dar preţios, prin asumarea creşterii şi educării propriilor fii. Familiile colaborează astfel cu minunata operă a Creatorului devenind un adevărat «leagăn al vieţii şi al credinţei».
În cultura noastră post-modernă, caracterizată de multitudinea idealurilor mărunte, de «societatea lichidă», în continuă mişcare şi schimbare, refractară unor principii puternice, stabile şi unor idealuri mari de viaţă, exemplul de perseverenţă în credinţă şi fidelitate faţă de alegerea de viaţă a Fecioarei Maria constituie un model de urmat, ce ne ajută să stabilim o justă scară a valorilor în viaţa creştină de astăzi.3. SFÂNTA MARIA, POVĂŢUITOAREA PE CALEA CREDINŢEI«Maria păstra toate aceste cuvinte, punându-le în inima sa» (cf. Lc 2,19).În faţa ieslei animalelor, devenită acum culcuş al Pruncului divin, Fecioara Mamă îl adoră în tăcere, privind cu «ochii minţii» larg deschişi spre viitor. Ea nu cade pradă unor gesturi de simplu sentimentalism, ci trăieşte bucuria spirituală a credinţei, rămânând mereu atentă în ascultarea şi împlinirea semnelor divine.Păstorii au venit cu «alaiul» lor, au privit cu bucurie Pruncul, au vestit cuvântul îngeresc primit despre El, iar apoi, s-au întors la ale lor. Au venit mai târziu şi regii magi de la răsărit, s-au închinat, L-au adorat, i-au oferit preţioasele daruri şi-apoi s-au întors şi ei la drumul lor. Au fost şi alţii care au alergat să vadă sau să contemple Pruncul minunat. Maria îi primeşte, îi ascultă pe fiecare, îi conduce la Fiul ei şi Îl arătă tuturor celor care sunt dornici să-L vadă. Ea însă rămâne mereu în tăcere, smerită şi rugătoare alături de Prunc, tocmai pentru ca privirile tuturor să se îndrepte spre Isus. Astfel, Maria devine Călăuzitoarea şi Povăţuitoarea tuturor spre Fiul ei.În doar câteva cuvinte evanghelistul Luca prezintă chipul spiritual al Mariei, care păstrează şi meditează cu grijă în «inima ei», toate cuvintele şi întâmplările minunate privitoare la Fiul ei. Astfel, în linişte, ea încearcă să descopere sensul adevărat al cuvintelor şi evenimentelor de neînţeles, care trezesc uimire în sufletul ei, pentru a putea răspunde cu fidelitate misiunii asumate. Este atitudinea înţeleaptă a celui care meditează cuvintele Legii, pentru a putea pătrunde mai adânc în planul lui Dumnezeu şi a trăi după cuvântul Său (cf. Sir 50,29-31).Acesta este exemplul oferit de Maria. Ea ascultă şi primeşte cu credinţă revelaţia divină, asumându-şi rolul în planul istoriei mântuirii, iar apoi aşează cu grijă toate acestea în inima ei, pentru a-şi înţelege mai profund misiunea în acest mister pe care îl trăieşte. Astfel, treptat, ascultând şi păstrând cu credinţă cuvântul divin, Maria perseverează şi înaintează pe drumul credinţei, înţelegând mereu mai mult şi conformându-se chemării vieţii ei de credinţă. Dar, toate acestea se desfăşoară în tăcerea ascultării, în liniştea rugăciunii şi în pacea adoraţiei.Preacurata Fecioară Maria este femeia înţeleaptă care îşi aminteşte şi actualizează, interpretează şi compară cuvinte şi fapte; se întreabă asupra înţelesului ascuns al unor cuvinte, primind chiar şi tăcerile lui Dumnezeu în liniştea rugăciunii ei.Acum pare că mesajul prevestit de înger s-a împlinit şi misiunea Fecioarei din Nazaret s-a încheiat. De fapt, Maria îşi va continua misiunea şi va aprofunda misterul vieţii ei. Atentă la Fiul ei, Isus, ea va găsi noi sensuri ale propriei misiuni, punând împreună cuvintele Scripturilor cu revelaţiile personale şi cuvintele Fiului, pentru a reface acel «mozaic» al planului divin.Parcurgând acest drum al vieţii de credinţă, mereu unită cu Isus, colaborând cu harul Spiritului Sfânt, Maria va putea călăuzi şi pe alţii pe această cale a credinţei. Ne amintim cu veneraţie de icoana Maicii Sfinte de la Nicula care a hrănit şi continuă să hrănească spiritualitatea creştină de pe aceste binecuvântate meleaguri ale Eparhiei noastre. În această icoană, Preasfânta Fecioară, «Tronul Împăratului» este zugrăvită susţinând pe braţul stâng pe Fiul ei, Isus, iar cu mâna dreaptă arătându-ni-L pe Cel care este Calea, Adevărul şi Viaţa. Maria priveşte spre noi, povăţuindu-ne: «Faceţi tot ce vă va spune El!». Isus priveşte spre Mama Sa, oferindu-i binecuvântarea, care prin mijlocirea ei ajunge la noi. Maria nu ne arată doar Calea, ci ne învaţă şi cum să urmăm această Cale, prin exemplul vieţii ei de credinţă. Ea ne ocroteşte cu mijlocirea ei maternă pe acest drum şi ne călăuzeşte să ajungem cu bine la Isus. Astfel, Maria devine Călăuzitoarea noastră pe calea credinţei şi cea care ne deschide tuturor «Poarta mântuirii». Toată această mijlocire, însă, o face în tăcere, în liniştea rugăciunii şi adoraţiei.Cât de preţioasă este virtutea tăcerii meditative într-o lume în care există o inflaţie a cuvântului, o concurenţă în a vorbi mai mult şi mai tare; o lume ce adoră «interlocutorul rece», computerul sau mijloacele digitale moderne; o lume subjugată mass-mediei, o lume a «super-comunicării», dar care, paradoxal, dezvoltă izolarea de comunitate, singurătatea, egoismul, primatul propriilor interese şi lipsa carităţii fraterne faţă de semeni.
Iubiţi credincioşi,Fecioara din Nazaret a înaintat treptat pe calea credinţei pe măsura aprofundării misterului vieţii Fiului ei iar viaţa ei de credinţă nu a însemnat altceva decât o întâlnire cu Dumnezeu şi o comuniune permanentă cu El.«Adevăratul chip al credinţei creştine nu este numai un ansamblu de afirmaţii ce trebuie acceptate şi ratificate de inteligenţă. Dimpotrivă, este o cunoaştere trăită a lui Hristos, o memorie vie a poruncilor sale, un adevăr de trăit până la capăt. De altfel, un cuvânt nu este cu adevărat primit decât atunci când este transpus în fapte, atunci când este pus în practică. Credinţa este o decizie care angajează întreaga existenţă. Este o întâlnire, un dialog, o comuniune de iubire şi de viaţă a credinciosului cu Isus Hristos, Calea, Adevărul şi Viaţa (cf. In 14,6).» (cf. Fer. Ioan Paul al II-lea, VS 88). Ca urmare, credinţa creştină are şi un conţinut moral: este izvorul şi exigenţa unei angajări de a trăi în concordanţă cu credinţa primită prin Botez. Altfel spus: «Credinţa noastră este viaţa noastră», aşa cum exprima sintetic moto-ul de viaţă al episcopului mărturisitor al credinţei, Iuliu Hossu, cel dintâi purpurat al neamului românesc.
Iubiţi credincioşi,«Maria, ca Mamă a lui Isus, este în contact cu adevărul Fiului său numai în credinţă şi prin credinţă! Este aşadar fericită, pentru că „a crezut” şi în fiecare zi crede în mijlocul tuturor încercărilor şi dificultăţilor din vremea copilăriei lui Isus şi apoi din anii vieţii lui» (cf. Fer. Ioan Paul al II-lea, RM 17). A trăi cu credinţă şi a practica viaţa de credinţă este într-adevăr un angajament curajos pentru creştinul de astăzi, este un drum, care începe prin Botez, se dezvoltă treptat cu ajutorul familiei şi al Bisericii, păstrând fidelitatea credinţei, dar şi prin fiecare experienţă de viaţă interpretată corect. Pelerinajul vieţii noastre de credinţă are şi un obiectiv final, acela de a rămâne veşnic cu Isus, Fiul lui Dumnezeu, dar nu în grota întunecată şi friguroasă a Betlehemului, ci în bucuria cerească a fericirii eterne de-a dreapta gloriei Tatălui, învăluiţi în harul Spiritului Sfânt, sub privirea iubitoare şi ocrotitoare a Preasfintei Fecioare Maria, Mama Bisericii şi Mama noastră.Biserica, meditând cu smerenie şi contemplând exemplul Preasfintei Fecioare Maria, în lumina Cuvântului făcut om, pătrunde mai adânc în taina sublimă a întrupării, deoarece Maria reflectă cele mai înalte trăiri ale credinţei (cf. LG 65).Acum, pătrunşi de bucuria sărbătorii, să cântăm şi noi cu colindătorii: „Sus, la Poarta Raiului/ Paşte Turma Tatălui/ Dar la poartă cine sta/ Sta chiar Maica Precista…”.Fie ca Preasfânta Fecioară Maria, «Poarta mântuirii», să ne călăuzească pe drumul vieţii de credinţă şi să ne mijlocească de la Fiul ei, zile sfinte de sărbătoare cu bogate haruri cereşti, trăite cu suflete pline de bucuria credinţei în Cel ce «pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire» în lume s-a născut!Cu arhierească binecuvântare şi comuniune de rugăciune la ceasul bucuriei sărbătorii Naşterii după trup a Domnului nostru Isus Hristos,
† Florentin
Episcop de Cluj-Gherla
Dată în Cluj-Napoca, din reşedinţa episcopală, la Marea Sărbătoare a Naşterii după trup a Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos, în Anul Domnului 2012, al 312-lea de la Sfânta Unire cu Biserica Romei, al 160-lea de la întemeierea Eparhiei de Gherla, al 83-lea de la transferarea sediului episcopal la Cluj, al optulea de la ridicarea la rangul de Arhiepiscopie Majoră a Bisericii noastre şi în al optulea an de pontificat al Sf. Părinte Papa Benedict al XVI-lea, al optulea an al Pf. Părinte Arhiepiscop Card. Lucian în tronul Arhiepiscopiei Majore de Făgăraş şi Alba-Iulia, la Blaj, al 16-lea an al episcopatului nostru şi al 11-lea în tronul arhieresc al Eparhiei de Cluj-Gherla.Colindul «Tu plângi, … zâmbeşti…»
text: Pr. G. Sălăgeanu, OSBM; muzica: Pr. Gh. Marina, OSBMTu plângi zâmbeşti o Prunc Preasfânt,
când mai întâi pe-acest pământ,
cu ochii Tăi dumnezeieşti,
în jur şi-n viitor priveşti,
Tu plângi zâmbeşti o Prunc Preasfânt.Zâmbeşti când scumpă maica Ta,
s-apleacă pentru-a Te-alăpta,
la sânu-i dulce fecioresc,
de-ncântă corul îngeresc,
Tu plângi zâmbeşti o Prunc Preasfânt.