Falimentul Cluj Arena este cel mai rușinos eșec administrativ al Clujului, consideră deputatul PSD de Cluj, Horia Nasra. El sustine că aceasta ar fi dovada „incompetentei” actualului presedinte, Alin Tise, chiar daca in fruntea institutiei s-au aflat si alti sefi.
„Falimentul SC Cluj Arena SA este dovada incompetenței crase a președintelui Consiliului Județean Cluj, dl. Alin Tișe, a majorității liberale din instituție dar și a sinecuriștilor PNL Cluj care în ciuda lipsei expertizei profesionale au fost numiți în funcții de conducere, singurul criteriu fiind carnetul de partid.
Sfârșitul lui august 2017 rămâne o perioadă neagră în istoria județului Cluj și a Consiliului Județean Cluj, în care Executivul instituției a stat cu mâinile în sân, impasibil, la FALIMENTUL SC Cluj Arena SA, cel mai rușinos eșec administrativ al Clujului!” a declarat Horia Nasra, președintele PSD Cluj.