PSD Cluj consideră că cele două formaţiuni politice aflate în coaliţie în fruntea judeţului Cluj nu fac altceva decât spectacol de dragul anului pre-electoral, certîndu-se şi ridicandu-şi mingi la fileu reciproc, apreciază un comunicat al PSD Cluj.„Din păcate, nimic din ceea ce liderii celor două partide au declarat până acum nu a fost valabil. Să nu uităm că acelaşi lucru s-a întâmplat şi la finalul campaniei electorale din alegerile locale ale anului 2004, când actualul prim ministru, dl Emil Boc, a jurat cu mână pe Biblie într-o emisiune a unei televiziuni locale că nu va colabora cu UDMR-ul. După doar câteva zile de la alegerea sa ca primar al municipiului Cluj-Napoca, acelaşi Emil Boc îi ruga pe cei din Uniune să facă o coaliţie cu Partidul Democrat. Acelaşi joc îl fac şi azi: dl primar Apostu încearcă să ne dovedească că interesul clujenilor este mai presus de înţelegerile politice din Consiliul Local, iar UDMR-ul este disperat pentru a nu pierde teren în faţa populaţiei de etnie maghiară. În plus, indiferent de declaraţiile momentului, la Cluj ştim că cele două formaţiuni guvernează împreună din anul 2004 fără întrerupere.” a declarat dl Remus Lăpuşan, preşedinte PSD Cluj.
PSD Cluj: PDL și UDMR au pus în scenă un spectacol pre-electoral
ULTIMELE ȘTIRI