• Acasă
  • /
  • Comunitate
  • /
  • RE/MAX: Piaţa imobiliară va creşte cu 5 la SUTĂ în acest an

RE/MAX: Piaţa imobiliară va creşte cu 5 la SUTĂ în acest an

Publicat: 19 ianuarie, 2015 17:14
Actualizat: 23 martie, 2022 05:30

Potrivit analizelor RE/MAX, piaţa imobiliară din România va înregistra în acest an o creştere uşoară, DE 5 LA SUTĂ, după ce în 2014 s-a simţit deja un reviriment.

altera
„Estimăm că anul acesta vom asista la o creștere cu circa 5% a pieței imobiliare, această evoluţie fiind influenţată atât de contextul european, cât şi de facilităţile pe care le oferă băncile în ceea ce priveşte creditarea şi de programul Prima Casă”, a declarat Răzvan Cuc, Director Regional RE/MAX România. 

Potrivit afirmaţiilor sale, revirimentul pieţei imobiliare s-a putut observa încă din 2014. Astfel, analizele RE/MAX arată o creştere tot mai mare a numărului de proiecte imobiliare aflate fie în stadiul de proiect, fie deja demarate, în principal în oraşele cheie din România, precum Bucureşti, Cluj-Napoca, Iaşi, Constanţa, Braşov sau Timişoara. 

„Această evoluţie era de aşteptat, mai ales în contextul în care cea mai mare parte a pieţelor mature din Europa se află deja  pe un trend ascendent. Pe termen mediu, estimăm că se vor observa creşteri de 5% de la an la an, în următorii 5 ani, în condiţiile în care economia globală şi cea europeană rămâne stabile”, a mai spus Răzvan Cuc. 

Reprezentantul companiei a mai adăugat că această evoluţie este una firească şi că perioada de boom imobiliar, când atât piaţa, cât şi preţurile proprităţilor aveau creşteri majore de la an la an, nu se va mai repeta foarte curând. 

Cum s-a schimbat atitudinea consumatorului

Potrivit analizelor RE/MAX, anii de criză economică au adus schimbări majore şi în ceea ce priveşte atitudinea românilor atunci când sunt în căutarea unei locuinţe. 

„În perioada de boom imobiliar, cea mai mare parte a românilor investeau în proprietăţi de care nu aveau neaparat nevoie, cu suprafeţe foarte mari care, dincolo de costul de achiziţie ridicat, implicau şi cheltuieli foarte mari de întreţinere. Astăzi însă atitudinea s-a schimbat radical”, a afirmat Răzvan Cuc. 

Astfel, românii care caută astăzi o locuinţă sunt mult mai sceptici şi foarte atenţi la detalii. Potrivit reprezentantului RE/MAX, majoritatea iau decizia într-un timp mai lung şi analizează îndelung nevoile pe care le au.

„Astăzi nu se vând decât un procent mic din spaţiile locative direct din planşetă, clienţii aşteptănd să vadă proiectele terminate şi finisate pentru a fi siguri că iau cea mai bună decizie”, a încheiat acesta. 

ULTIMELE ȘTIRI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

{"email":"Email address invalid","url":"Website address invalid","required":"Required field missing"}
DIN ACEEAȘI CATEGORIE
25 septembrie, 2023
Balázs János, primar Baciu: Noua grădiniță se deschide la finele lunii octombrie
20 septembrie, 2023
UBB, locul I în România, 15 în Europa de Est și 260 în Europa, în cel mai utilizat clasament internațional al universităților, rankingul britanic QS
15 septembrie, 2023
Rupere de nori la Cluj: 40 de litri pe metru pătrat, canalizarea a cedat
12 septembrie, 2023
Șefa ISJ Cluj despre consumul de droguri din școli: Pliculețe introduse prin gard, poliția nu poate percheziționa dealeri fără mandat
8 septembrie, 2023
S-a dat startul lucrărilor la drumul expres care va lega DN1 din zona Tureni de Autostrada Transilvania

Noua grădiniță din Baciu își va deschide porțile pentru cei mici la finele lunii octombrie, ...

Balázs János, primar Baciu: Noua grădiniță se deschide la finele lunii octombrie

Speranța mai redusă de viață a românilor comparativ cu cea a celorlalți cetățeni europeni și ...

Deputatul Achimaș-Cadariu: „Nu există o incompatibilitate între a fi ortodox și a avea educație sanitară în școli”

De la 1 octombrie 2023, salariul minim brut va fi majorat de la 3.000 lei ...

Feneșan, Consiliul Național al IMM-urilor, despre majorarea salariului minim: Se vor închide firme

Prim-vicepreședintele Consiliului Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România, Augustin Feneșan, critică protestele ...

Augustin Feneșan critică protestele bugetarilor „afectați” de reducerea privilegiilor: Noi ca mediu de afaceri nu protestăm chiar dacă vom plăti cu 300% mai mult impozit pe venit

Dacă te consideri o persoană ambițioasă, care iubește să își gestioneze singură timpul și îți ...

Viața de angajat nu este pentru tine? Descoperă aici idei de afaceri prin care poți avea succes

Judecătorul clujean Cristi Danileț a afirmat în emisiunea Punctul Critic moderată de Raul Chiș că ...

Cristi Danileț, judecător: MCV trebuia menținut și înăsprit în cazul României, nu eliminat

Cum depistezi la timp cancerul? Întrebarea preocupă foarte mulți români iar un răspuns extrem de ...

Cum depistezi la timp cancerul? Răspunde chirurgul Patriciu Achimaș-Cadariu
UBB, locul I în România, 15 în Europa de Est și 260 în Europa, în cel mai utilizat clasament internațional al universităților, rankingul britanic QS
Success message!
Warning message!
Error message!