Administratorii de la Franklin Templeton ai Fondului Proprietatea (FP) vor vinde, în zilele următoare, pachetul de acţiuni deţinut la cea mai mare companie românească, OMV Petrom (SNP), au dezvăluit surse din domeniu, pentru ECONOMICA.NET. Va fi cea mai mare tranzacţie făcută vreodată la bursă, iar banii obţinuţi, aproape cinci miliarde de lei (circa un miliard de euro), urmează să ajungă pe diferite căi la acţionarii Fondului.
Oficialii FP nu au dorit să răspundă la întrebări pe această temă, precizând că vor da informaţii doar prin rapoartele trimise la Bursa de Valori Bucureşti (BVB).
Fondul Proprietatea (FP) deţine un pachet de aproape 19% din totalul acţiunilor OMV Petrom (SNP). Pachetul este evaluat la Bursă la peste 5,1 miliarde de lei. Participaţia SNP este cel mai valoros activ din portofoliul FP, ocupând 35% din valoarea totală a acestuia.
Profitul net al SNP a fost de peste 1,38 miliarde de lei pe primul semestru al anului 2014, chiar şi după o scădere cu 42% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. De doi ani, SNP înregistrează cele mai mari profituri obţinute vreodată de o companie românească.
DETALII pe economica.net