Acad. prof. dr. Ioan-Aurel Pop, rectorul UBB, a fost ales vineri presedinte al Consiliului General al CNATDCU (Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare).
Până în prezent, rectorul UBB a ocupat funcţia de vicepreşedinte CNATDCU. Propunerea a venit din partea Academiei Române și a fost votată, în unanimitate, de către membrii Consiliului General al CNATDCU. Din acest Consiliu fac parte reprezentanţi ai instituţiilor de învăţământ superior din Bucureşti, Iaşi, Cluj-Napoca, Alba Iulia, Timişoara, Sibiu, Ploieşti şi Tîrgu Mureş, precum şi de la Academia Română.
“Alegerea mea înfuncția de președinte al CNATDCU reprezintă o continuareaasumăriiunorresponsabilitățiînspațiul public. Întreaga mea activitateprofesională, fie că am predatistorieunormințitinere, fie că am condusceamai mare universitate din România, s-a bazatpeasumareadeplină a roluluipe care l-am avut. Am încercatsămă pun, cu onoareșidemnitate, înslujbaoamenilor”. – adeclaratacad. prof. dr. Ioan-Aurel Pop, rectorul UBB.
Conform Legii Educaţiei Naţionale nr. 1/2011, Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare este organism consultativ al Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice, alcătuit pe criterii de prestigiu profesional şi moral din cadre didactice universitare şi cercetători, având cel puţin titlul de conferenţiar universitar sau de cercetător ştiinţific II, ori titluri echivalente obţinute în străinătate, membri ai Academiei Române şi ai unor instituţii de cultură.