Reguli de la ISU pentru cei care dau foc miriștilor

Publicat: 17 martie, 2011 15:24

Actualizat: 23 martie, 2022 07:56

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Avram Iancu” le cere clujenilor să respecte regulile de apărare împotriva incendiilor pe timpul utilizării focului deschis la arderea de mirişti, vegetaţie uscată şi resturi vegetale.Potrivit ISU, arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deşeurilor şi a altor materiale combustibile se face în locuri special amenajate ori pe terenuri pregătite, cu luarea măsurilor ce se impun pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăţi, asigurând supravegherea permanentă a arderii şi stingerea jarului după terminarea activităţii. Cei care aprind miriştile trebuie să se asigure că focul nu se va propaga spre vecinătăţi.Arderea resturilor vegetale, a gunoaielor, deşeurilor şi miriştilor, se efectuează numai pe baza permisului de lucru cu foc, după ce a fost informat în prealabil serviciul voluntar pentru situaţii de urgenţă local. Pe timp de vânt focul deschis este interzis cu desăvârşire.ISU mai informeaza ca autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia prevăzută de lege de a reglementa şi verifica modul de respectare a condiţiilor de utilizare a focului deschis şi fumatul pe teritoriul localităţilor pe care le administrează.

ULTIMELE ȘTIRI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

{"email":"Email address invalid","url":"Website address invalid","required":"Required field missing"}
DIN ACEEAȘI CATEGORIE
11 iulie, 2025
Imagini din dronă cu noua pista de biciclete din Baciu
11 iulie, 2025
UBB sau UMF? Oferta Facultății de Științe Medicale și ale Sănătății din cadrul UBB
8 iulie, 2025
Unda verde pentru cel mai mare proiect de investiții din Baciu
4 iulie, 2025
Când va fi deschis Centrul de deșeuri cu aport voluntar din comuna Baciu
1 iulie, 2025
Prima creșă din Baciu se deschide în acest an

Noua pista de biciclete din Baciu a fost construită integral și urmează să fie dată ...

Imagini din dronă cu noua pista de biciclete din Baciu

Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” nu mai este singura din Cluj care are ...

UBB sau UMF? Oferta Facultății de Științe Medicale și ale Sănătății din cadrul UBB

Trăim vremuri în care nevoile financiare neprevăzute pot apărea la fiecare pas, iar soluțiile rapide ...

Top 5 motive pentru a opta pentru un credit rapid fără garantare

Primăria Baciu se pregătește să implementeze cel mai mare proiect de investiții de până acum: ...

Unda verde pentru cel mai mare proiect de investiții din Baciu

Centrul de deșeuri cu aport voluntar din comuna Baciu mai are nevoie doar de containere ...

Când va fi deschis Centrul de deșeuri cu aport voluntar din comuna Baciu

Primarul comunei Baciu, Balázs János, a anunțat că creșa de pe strada Transilvaniei amenajată în ...

Prima creșă din Baciu se deschide în acest an

Să alegi un cadou pentru o iubită născută sub un semn de foc nu e ...

Iubita ta este Leu, Berbec sau Săgetător? Iată ce cadou să îi cumperi pentru a o impresiona!

Federația Patronatelor din Industria Ospitalității din România apreciază că statul este în insolvență și că ...

FPIOR: Statul este în insolvență. Măsurile anunțate sunt ca ale înecatului: ne vor duce la fund definitiv!
Success message!
Warning message!
Error message!