• Acasă
  • /
  • Comunitate
  • /
  • Revista Nature: Premierul român Victor Ponta, acuzat de plagiat

Revista Nature: Premierul român Victor Ponta, acuzat de plagiat

Publicat: 18 iunie, 2012 23:50

Actualizat: 23 martie, 2022 06:53

Premierul Victor Ponta este acuzat că ar fi plagiat lucrarea sa de doctorat publicată în 2003, scrie revista Nature.Potrivit Nature, ”mai mult de jumătate din teza de 432 de pagini în limba română a lui Ponta constă în texte duplicate”. ”Ponta și-a obținut doctoratul la Universitatea București în timp ce era Secretar de Stat în cabinetul Adrian Năstase, care a fost și supervizorul lucrării sale de doctorat”, scrie Nature.”Dovada plagiatului este covârșitoare”, spune Marius Andruh, chimist la Universitatea din Bucuresti și președinte al Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU), citat de Nature.”Înțeleg că în studiile de drept poate fi necesar să copiezi articole mari de lege și definiții. Dar acest caz merge mult prea departe. E uimitor”, spune Paul Dragoț Aligică de la George Mason University din Arlington, Virginia, citat de asemenea de Nature.Revista Nature mai scrie că acest episod urmează acuzațiilor de luna trecută privindu-l pe ministrul desemnat al Educației, Ion Mang. care a fost acuzat de plagiat în opt lucrări: ”Guvernul precedent a introdus măsuri pentru a face sistemul de învățământ și cel al cercetării mai competitive și mai transparente, dar aceste planuri au întâmpinat o opoziție feroce din partea establishment-ului academic, și au fost relaxate de actualul guvern”.Revista Nature, editată fără întrerupere din 1869, este una dintre cele mai prestigioase publicații științifice.VEDEȚI TOATE PASAJELE SUSPECTE DE COPY/PASTE

ULTIMELE ȘTIRI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

{"email":"Email address invalid","url":"Website address invalid","required":"Required field missing"}
DIN ACEEAȘI CATEGORIE
30 septembrie, 2025
Comunicat de presă – „PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!“
29 septembrie, 2025
ANUNȚ LANSARE PROIECT ”Digitalizarea Asociației Banca pentru Alimente Maramureș”
23 septembrie, 2025
Cum arată noul sediu al Academiei Naționale de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj – un reper pentru România
9 septembrie, 2025
Recunoaștere regională pentru Aeroportul din Cluj-Napoca
2 septembrie, 2025
Căminul Cultural din Baciu se redeschide după lucrări de eficientizarea energetică

Opera Română din Cluj a oferit un moment magic la Aeroportul Internațional din Cluj cu ...

Ce surpriză le-a oferit Aeroportul Cluj celor din terminalul plecări când a sărbătorit pasagerul cu numărul 3 milioane

Augustin Feneșan, prim vicepreședinte la IMM România, a menționat în emisiunea Antreprenoriada moderată de Raul ...

Investiții în industria de apărare în România, oportunități pentru mediul de afaceri

Augustin Feneșan, prim vicepreședinte IMM România, subliniază într-o emisiune la BuzzNews.ro că într-un moment în ...

Industria imobiliară în Cluj: câțiva jucători mari fac legea

Decizia de a reduce numărul muncitorilor străini din România are un impact negativ asupra IMM-urilor ...

Reducerea angajaților străini în România – Impactul asupra IMM-urilor

Klausenburg Broker de Asigurare a organizat cea de-a doua ediție a Conferinței de Vânzări, un ...

Conferința de vânzări Klausenburg Broker de Asigurare, Ediția a II-a

AnimaWings operează două zboruri pe săptămână pe ruta Cluj-Istanbul. Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj, Consiliul ...

AnimaWings operează două zboruri pe săptămână pe ruta Cluj-Istanbul

BLITZ anticipează într-o analiză a pieței imobiliare din România că prețurile vor crește anual cu ...

De ce crede BLITZ că prețurile la imobiliare vor crește anual cu 10-15 la sută în perioada 2026-2027

Augustin Feneșan, prim-vicepreședinte al Consiliului Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR) ...

Sfaturi practice pentru antreprenorii aflați la început de drum
Success message!
Warning message!
Error message!