De această dată e sigur: Cluj Arena va găzdui în luna inaugurării un super concert cu celebra formație Scorpions. Informația este publicată deja pe site-ul rockerilor germani, the-scorpions.com, care anunță sec faptul că recitalul va fi susținut în data de 8 octombrie pe “Municipal Arena” din Cluj. Deocamdată nu au fost prezentate detalii legate de costul biletelor și de locurile de unde vor putea fi achiziționate.Până acum, președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a vehiculat diverse nume pentru acest concert: de la U2 până la Guns’N’ Roses sau Shakira. El a spus în repetate rânduri că instituția pe care o reprezintă nu va cheltui niciun ban și că de detaliile organizării concertului se ocupă o agenție, pe care nu a nomonalizat-o, și care ar urma să își amortizeze costurile din sponsorizări și bilete.Înainte de Cluj, Scorpions ajunge la Donetsk, în Ukraine, pe 30 septembrie. În octombrie, trupa cântă doar în România, la Cluj, pentru ca în noiembrie să înceapă nebunia: rockerii au programate nu mai puțin de 10 concerte, în Geneva, Lyon, Toulon, Toulouse, Bordeaux, Montpellier, Tours, Paris, Rouen și Brussels.Repere din evoluția ScorpionsKlaus Meine și Rudolf Schenker au fost motoarele trupei încă de la înființare. Obiectivul lor: Scorpions, chiar dacă e trupă nemțească, să ajungă printre titanii rockului. De aceea, Rudolf scrie versurile în engleză, iar visul său prinde contur. În 1972, cântă deja cu celebrii Uriah Heep sau UFO.În 1975, trupa a pornit într-un turneu european alături de Kiss. Al 4-lea album, „Virgin Killer” lansat în 1976 primește în Germania premiul de „cel mai bun album” iar în Japonia a primit Discul de Aur.În 1979, chemați de fani peste ocean, Scorpions cântă în SUA alături de Aerosmith sau AC/DC.Scorpions devine în 26 august 1986 prima trupă hard-rock/heavy metal care concertează în blocul comunist, la Budapesta, iar apoi la Leningrad (Sankt Petersburg) și Moscova în vara lui 1989, unde fac furori chiar în timpul comunismului.După experiența în Rusia, solistul Klaus Meine compune celebra melodie „Wind of Change”, care anticipa căderea zidului Berlinului și prăbușirea blocului sovietic.În 1991, Scorpions sunt invitați de Mihail Gorbaciov la Kremlin, moment care a coincis și cu apogeul carierei lor. Atunci era în vogă albumul „Crazy World”, care connținea piese ca Wind of Change, Tease Me Please Me, Send Me An Angel sau Kicks After Six.Pe data de 21 septembrie 1993, Scorpsions a concertat la București pe stadionul Dinamo.În 2010, trupa a anunțat spre dezamăgirea fanilor din întreaga lume că va scoate un ultim album: „Sting in the Tail” și că va susține un turneu ce va dura cel puțin 3 ani și că vor concerta în cât mai multe țări. A venit acum și rândul Clujului.Componența actuală a ScropionsKlaus Meine, fondator și solist vocal
Rudolf Schenker, fondatorul și chitaristul Scorpions încă din anul 1965
Matthias Jabs, Lead-Guitar-ist
James Kottak, baterie
Pawel Maciwoda, bassAlbume
Lonesome Crow (1972)
Fly To The Rainbow (1974)
In Trance (1975)
Virgin Killer (1976)
Taken By Force (1977)
Tokyo Tapes (live) (1978)
Love Drive (1979)
Animal Magnetism (1980)
Blackout (1982)
Love At First Sting (1984)
World Wide Live (live) (1985)
Savage Amusement (1988)
Crazy World (1990)
Face The Heat (1993)
Live Bites (live) (1995)
Pure Instinct (1996)
Eye To Eye (1999)
Moment Of Glory (live) (2000)
Acoustica (live) (2001)
Unbreakable (2004)
Humanity: Hour 1 (2007)
Sting In The Tail (2010)
Pentru a oferi cea mai bună experiență, folosim tehnologii, cum ar fi cookie-uri, pentru a stoca și/sau accesa informațiile despre dispozitive. Consimțământul pentru aceste tehnologii ne permite să procesăm date, cum ar fi comportamentul de navigare sau ID-uri unice pe acest site. Dacă nu îți dai consimțământul sau îți retragi consimțământul dat poate avea afecte negative asupra unor anumite funcționalități și funcții.
Funcționale
Mereu activ
Stocarea tehnică sau accesul este strict necesară în scopul legitim de a permite utilizarea unui anumit serviciu cerut în mod explicit de către un abonat sau un utilizator sau în scopul exclusiv de a executa transmiterea unei comunicări printr-o rețea de comunicații electronice.
Preferințe
Stocarea tehnică sau accesul este necesară în scop legitim pentru stocarea preferințelor care nu sunt cerute de abonat sau utilizator.
Statistici
The technical storage or access that is used exclusively for statistical purposes.The technical storage or access that is used exclusively for anonymous statistical purposes. Without a subpoena, voluntary compliance on the part of your Internet Service Provider, or additional records from a third party, information stored or retrieved for this purpose alone cannot usually be used to identify you.
Marketing
Stocarea tehnică sau accesul este necesară pentru a crea profiluri de utilizator la care trimitem publicitate sau pentru a urmări utilizatorul pe un site web sau pe mai multe site-uri web în scopuri de marketing similare.