Ministrul Mediului, Grațiela Gavrilescu, spune că România ar putea da în judecată compania Volkswagen, în scandalul softului antipoluare, pentru a recupera diferența de taxă de mediu. Nu românii trebuie să plătească în plus, deoarece aceștia au fost de bună credință, ci producătorul care a instalat softul ce păcălea testele de poluare.
Ea a arătat că în acest scandal sunt păgubiți atât statul român, care a încasat taxe de mediu pentru mașini Euro 5, când acestea ar trebui de fapt clasificate Euro 4 sau chiar Euro 3, cât și cetățenii care au cumpărat mașini produse de Volkswagen.
„Noi va trebui să ne îndreptăm asupra producătorului pentru că trebuie să ne recuperăm taxa de mediu și românii să nu fie păgubiți. E anormal când ești cumpărător de bună credință, când îți dorești să cumperi o marcă, când ai încredere în marca respectivă să fii înșelat”, a spus Grațiela Gavrilescu.
DETALII pe Digi24