La fiecare început de noiembrie, România copilăriei mele mă fascina cu splendidul peisaj al “nopţii lumânărilor”. De pe dealul casei bunicii mele priveam, fascinat, spre celălalt deal unde cimitirul devenea dintr-o dată o “mare” de luminiţe firave, care ardeau sfidând bezna şi adierile de vânt ce se încăpăţânau să le încerce tăria.Înţelesesem încă de atunci, de la bunica mea, că acest obicei, al aprinderii lumânărilor speranţei, de „ziua mortilor”,reprezenta modul in care noi, cei vii, calauzim prin lumina lumanarilor sufletul celor ce nu mai sunt in drumul spre vesnicie.Deşi oarecum “încurcat”, la acea vârstă, de incapacitatea de a-mi explica raţiunea pentru care “ziua morţilor” se sărbătoreşte, de fapt, noaptea, m-am mulţumit reţinând esenţa cauzalităţii demersului, atât de frumos explicată de către bunica mea, şi am continuat să mă bucur, an de an, de “feeria lumânărilor”.Anii de după Revoluţia din 1989 mi-au demonstrat, însă, că, din raţiuni ce ţin de un “entuziasm molipsitor”, de sorginţi “celtico-consumeriste”, ziua morţilor, fie ea şi în toiul nopţii, poate fi mult mai mult decât mi-aş fi imaginat eu în copilărie.Am aflat, aşadar, că nu mai este “trendy” să numim sărbătoarea luminilor speranţei drept “ziua morţilor”, ci “Halloween”.Am descoperit, în acest context, că lumânările arzânde trebuie mutate de pe soclurile pietrelor de mormânt în bostani/ dovleci sculptaţi de o manieră cât mai hidoasă şi duşi în săli de petrecere, unde, costumaţi cât mai înspăimântător posibil, trebuie să petrecem până în zori, eventual daca se poate in vreun castel al lui Dracula.Dacă la tot acest fenomen mai adaugăm şi numărul lumânărilor care rămân în ultimii ani neaprinse, pentru că cei care ar trebui să facă acest lucru au părăsit ţara, descoperim de ce “noaptea luminilor” mai are acum atat de putina lumina.Acum, atât dealul bunicii mele, cât şi mai bine de jumătate din dealul cimitirului vechi, sunt cartiere rezidenţiale, unde pe la geamuri de termopan atârnă câte un bostan sculptat cu grijă de mânuţe mici, româneşti, dar crescute în “spirit occidental”.“Mituri exportate” fără voia noastră (Dracula) se întorc, de Halloween, sub forma unor costume hidoase, importate pe valute forte de către românii gata sa se lepede de traditia lor, pe care o dau la schimb pe o traditie de imprumut.Am devenit, aşadar, un popor care sufera de mimetism. Ne aruncam traditiile care ne individualizeaza ca popor la lada de gunoi a istoriei, pentru a incerca sclipiciul occidental, convinsi ca vom intra astfel in rand cu lumea, cand de fapt nu facem decat sa devenim straini de noi insine, de esenta noastra buna si de ceea ce ne face unici.Happy Halloween!Autor: Mihai Talpos
România, în prag de Halloween
ULTIMELE ȘTIRI