Cetățenia e o stare comunitară și comunională, civilă și civică, mai degrabă decât contingența unei amplasări geografice. S-a probat aceasta cu asupra de măsura, din nou, și la acest tur doi al prezidențialelor. PSD nu a înțeles niciodată asta, i-a desconsiderat, blamat și demonizat – ca trădători și români second-hand – pe cei ce au fost nevoiți să plece din țară, să-și lase părinții și copiii pentru a supraviețui. La 30 de ani după lovitura de stat aplicată ceaușismului de către aripa iliesciană, riposta Pribegiei pare să reseteze jocul politic.
Însă odată ce urnele s-au închis, imediat s-a deschis sezonul de „pus cenușă în cap”, mulți arătându-se scârbiți că au fost puși în situația unei asemenea oferte electorale ca cea din turul doi: „Am avut de ales între un mediocru și o tută: exact ca în 2000 între Iliescu și Vadim„; ”Am votat cu greață”… etc.
Totuși, să pui semnul egal între Iohannis și Ilici, fără supărare, spune multe despre cât înțelegi din politică, din ideologii ca viziuni etatiste și economice… și din ce s-a întâmplat în jurul tău în ultimele două decenii, pentru că nu poți echivala pe niciun palier un comunist sinistru cu un modern moderat cu accente liberale. Decât dacă – absurd de reducționist – nu poți trece de morga personajelor la care privești. Și nici măcar așa, epidermic, n-ai nimeri-o: Ilici ”trecea sticla”.
Dar cum arată evoluția opțiunilor electorale, la prezidențiale, în ultimele trei decenii?
Așadar, 30 de ani mai târziu… am sărit de la:
– „proprietatea privată e un moft„, ”am făcut această prostie istorică cu împroprietăririle”, ”din mineriade am invăţat cum să construim statul de drept”, „dă-o-n mă-sa de guvernare!” (Iliescu),
– „trebuie să fii bolnav la creier ca să lansezi o acuzaţie de luare de mită la adresa unui fost prim ministru„, „sunt situaţii în care femeile nu contează„, „au venit cu ideile lor şi au plecat cu ideile partidului” (Nastase)
– ”eu sunt pe toate listele de corupţi şi de arestaţi, dar nu am nici o greaţă”, ”pedeserizarea forţată are şi greşelile ei” (Hrebenciuc)
– ”Ion Iliescu este un zeu al înţelepciunii, nu al războiului politic.” (Geoană)
– „dreptul la vot e o lozincă” (Ponta)
– ”eu sunt un om cu picioarele pe pământ, știu cum se face o deturnare de fonduri” (Vanghelie)
– „a furat, a și făcut” (poporul psd-ist)
la:
– „fără penali în functii publice” (USR),
(Florin Cîţu, ministrul Finanțelor):
– „bugetarii sunt privilegiați, trebuie să muncească fără vouchere și pensii speciale„
– „restul românilor, din țară și din străinătate, muncesc pentru ca bugetarii să trăiască bine, chiar dacă majoritatea sunt praf la locul de muncă”
– „nu este normal ca cei de la privat, cu salarii de 500 de euro, să plătească salariile bugetarilor de 1.000 de euro„
– „prioritatea zero trebuie să fie sectorul privat„
E un salt calitativ (moral, ideologic, instituțional) indiscutabil, chiar dacă a luat o generație să ajungem aici.
Iar dacă am fi ieșit la vot masiv încă din anii ’90… proverbiala tranziție ar fi fost mult mai rapidă. Unii se bucură că la capătul a 30 de ani electoratul PSD a îmbătrânit și se rarefiază… dar priviți cine au fost cei mai leneși dintre votanții așa-zisei Drepte (opoziția la PSD): tinerii între 18-24 de ani. Cei care azi nu știu ce s-a petrecut în anii ’90. Ei trebuie treziți în anii ce vin, începând cu localele de anul viitor, pentru a nu ne trezi că pierdem ce s-a câștigat atât de greu.
Calea prosperității nu poate fi decât una singură (până şi Marx a înțeles asta): „prioritatea zero trebuie să fie sectorul privat„. Fără un sector privat puternic, pe contribuțiile căruia să-ți poți proiecta bugetele sectoarelor neprivatizate, soarta educației și a sănătății în România rămâne blocată în simple sloganuri populiste, bune doar de manevre electorale.
Felicitări tuturor celor ce s-au urnit la vot, în toți acești ani siniștri!