România trece la EURO în anul 2019, potivit unui anunț fărcut de ministrul delegat pentru buget, Liviu Voinea.
Liviu Voinea a participat la reuniunea Consiliului ECOFIN şi la reuniunea Consiliului Guvernatorilor Banci Europene de Investiţii, care s-au desfăşurat la Bruxelles.
În contextul discuţiei miniştrilor referitoare la situaţia economică din UE şi prognoza de primavară a Comisiei Europene, ministrul Liviu Voinea a anunţat că, pe baza progreselor realizate în privinţa convergenţei reale şi nominale, a evoluţiei reformelor structurale şi a perspectivelor solide de creştere economică, Guvernul României a stabilit 1 ianuarie 2019 că data ţintă pentru aderarea României la zona euro. Anunţul a fost primit pozitiv de participanţii la reuniunea Ecofin.
La reuniunea ECOFIN s-au mai discutat propunerea de directivă privind taxa pe tranzacţiile financiare (aflată în faza preliminară) şi analiza realizată de către Comisia Europeană privind dezechilibrele macroeconomice cu care se confruntă unele state membre ale Uniunii Europene.
În cadrul reuniunii Consiliului Guvernatorilor Băncii Europene de Investiţii, ministrul Liviu Voinea, guvernatorul român la BEI, a subliniat importanţa accelerării finanţării BEI pentru Republica Moldova în contextul situaţiei din regiune. Preşedintele BEI, dl.Hoyer, a reconfirmat angajamentul BEI pentru susţinerea finanţării de proiecte în Republica Moldova.