Canada este aproape de a lua o decizie în privinţa eliminării vizelor pentru cetăţenii români. Guvernul de la Ottawa a anunţat că se concentrează pe ratificarea Acordului Economic şi Comercial Complet (CETA) cu Uniunea Europeană, în pofida deciziei Marii Britanii de ieşire din UE, ceea ce înseamnă, în mode implicit, că acceptă ridicare vizelor pentru cetăţenii români şi bulgari.
Guvernul Canadei a transmis Marii Britanii că se concentrează pe semnarea Acordului comercial cu Uniunea Europeană, astfel că un pact similar cu Londra trece în plan secund, informează agenţiile de ştiri Reuters şi Bloomberg.
Ministrul britanic pentru Comerţ Internaţional, Liam Fox, declarase pentru publicaţia Sunday Times că avusese vineri „discuţii fructuoase” cu omologul său canadian, Chrystia Freeland.
Canada urmează să anunţe la începutul toamnei un calendar pentru ridicarea vizelor pentru cetăţenii români şi bulgari, se menţionează într-un comunicat al Comisiei Europene de luni, după o reuniune pe această temă la care au participat reprezentanţi ai tuturor părţilor implicate.