Românii, pierduţi în viranul valoric

Valoarea nutritivă a minciunii din politica românească a devenit socialmente necesară. Distribuită gratuit şi cu maximă generozitate la televizor (căci puţini au rămas “înapoiaţii” care citesc şi nu “vizionează” presa), această minciună este deja un “aliment” care a creat dependenţă pentru mulţi dintre români. Mihai TalposNumai că, la fel ca în viaţa de toate zilele, cei mulţi sunt prea săraci şi prea pierduți într-ale tranziției ca să mai găsească timpul şi chemarea de a verifica termenul de valabilitate al “alimentului” sau numărul de “E”-uri pe care acesta îl conţine.Procesul de otrăvire survine astfel lent, într-un demers bolnav, în care plăcerea de a ucide îşi pierde “farmecul vampiric”. Iată deci o aplicaţie concretă a “valorii inovaţiei”, căci nu găsesc alt termen mai bun pentru a explica renunţarea la milenara plăcere de a vedea sânge curgând, în detrimentul unei plăceri “fiţoase”, ce ţine de prelungirea exerciţiului torturii. Putem spune că, după ce au “născocit” gerovitalul, tot românii sunt cei care i-au “îmbunătăţit” formula, lansând gerovitalul pe baza de verde de Paris.De altfel, până şi placentaţia politicianului român de astăzi are la baza o perfectă matematică a valorii … “obşteşti”. Cu cât numărul de carnete de partid aflate în “palmaresul” unui politician creşte, cu atât valoarea sa “obştească” este mai mare căci, implicit, respectivul politician va “deservi” comunităţi mai mari de oameni. Se poate spune astfel chiar că discutăm de o formă inedită de luptă împotriva “plafonării politice”.Abatorul doctrinar creat de către partidele româneşti cu acute probleme la coloana vertebrală (tratate de altfel pe la prestigioase clinici din vestul Europei) a generat încă un fenomen, la fel de interesant, pentru care credeam că numai comunismul poate pretinde “drepturi de autor”! Este vorba de reducerea valorii umane la un înscris purtător de drepturi: carnetul de partid.Fără un astfel de carnet, valoarea umană este de fapt o simplă “valoare de întrebuinţare”, cuantificabilă doar prin cuantumul “vămii” pe care o persoană mai este capabilă să o plătească.
Viaţă însăşi devine deci, pentru cei mai mulţi dintre români, un vals dâmboviţean în trei timpi (trecut, prezent şi viitor), desfăşurat pe o linie melodică în care aceleaşi acorduri se repetă obsesiv până la stârnirea unor înfricoşătoare ecouri, venite parcă de pe valea plângerii.România a ajuns în acest fel un pământ al suferinţei, un teren fără prea mare valoare imobiliară, în care urmaşii vechilor daci s-au transformat în vandali moderni ce distrug sălbatic cât mai multe dintre valorile morale româneşti, generatoare de atâţia şi atâţia martiri.Pierzându-ne adevăratele valori, eminesciana “iubire de moşie” va deveni doar o “valoare de schimb”, într-o tranzacţie imobiliară ce ne va costă nu o ţară, nu o bucată de pământ, ci un neam!AUTOR: Mihai Talpoș