Alexandru Maftei s-a mutat din România cu un an înainte de revoluţie în căutarea libertăţii şi a visului american. Nu a reuşit să ajungă în America la vremea respectivă şi s-a stabilit în Viena, unde şi-a continuat un alt vis, moştenire de familie: arta de a face pantofi la comandă, 100% manual, scrie businessmagazin.ro.
Cu două magazine în Viena, unul în România, cinci reprezentanţe în Germania şi cel mai mare atelier de manufactură din Europa, brandul Maftei a fost inclus în „Enciclopedia completă a creatorilor de pantofi”, alături de alţi 25 de pantofari renumiţi.
Iar calapoadele din depozitul de la Viena – numite printre specialişti „piciorul de lemn al clientului” – sunt ale unor politicieni sau oameni de afaceri renumiţi, printre care se zvoneşte că s-ar număra chiar Dmitri Medvedev sau Aleksandr Lukaşenko. Oricum, majoritatea numelor sunt păstrate cu discreţie.
Alexandru și-a făcut ucenicia la cizmăria unchiului său de lângă Piatra Neamţ, ca alternativă la mersul cu oile. Nepotul său, Radu Morariu, povesteşte despre începuturile pantofilor Maftei, deveniţi produsul unui business de familie realizat în melanj cu experienţă austriacă.
„Brandul Maftei există de 16 ani, dar unchiul Maftei avea doar 14 ani când a pus mâna pe primul pantof, după alte două generaţii de cizmari care au existat în familie.”
Mai multe pe Business Magazin.