MDM Group a informat ca termenul de depunere a declaraţiei privind beneficiarul real prevăzut de art. 56 alin. (4) şi art. 62 alin. (1) din Legea nr. 129/2019 pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările ulterioare, astfel cum a fost prelungit prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 29/2020 privind unele masuri economice şi fiscal-bugetare, se prelungeşte până la 1 noiembrie 2020.
În termenul prevăzut mai sus, declaraţia privind beneficiarul real poate avea formă de înscris sub semnătură privată ori formă electronică şi poate fi transmisă la oficiul registrului comerţului fără nicio altă formalitate, prin mijloace electronice, cu semnătura electronică sau prin servicii de poştă şi curier. Declaraţia privind beneficiarul real poate fi şi în formă autentică, certificată de avocat sau dată la oficiul registrului comerţului.
Cadru legal: art. 8 din OUG nr. 70/2020 publicata in MOF 394/14.05.2020