Fanii lui Elvis Presley s-au adunat în număr mare la reşedinţa starului din Memphis, SUA, pentru a comemora 35 de ani de la moartea celebrului cântăreţ. La eveniment a luat parte şi fosta soţie a lui Elvis, Priscilla, împreună cu fiica lor, Lisa Marie Presley. ”Săptămâna Elvis” a început vineri, la Memphis.A fost pentru prima dată când cele două au apărut împreună la ceremonia aprinderii lumânărilor, o tradiţie care a început în anii ‘80, scrie b1.ro. O slujbă de pomenire va avea loc la porţile proprietăţii cântăreţului. Fanii vor putea să aprindă şi câteva lumânări digitale, online, cu ajutorul unei aplicaţii speciale „Elvis”, creată pentru smartphone-uri. De asemenea, va avea loc un concert pe stadionul din oraş, la care vor participa supravieţuitorii grupului lui Elvis, care vor interpreta piese celebre ale Regelui.Elvis Presley a murit la vârsta de 42 de ani, în urma unui stop cardiac cauzat de o supradoză de medicamente. A vândut aproape 1 miliard de albume şi a jucat în aproximativ 30 de filme.
”Săptămâna Elvis” în Memphis: 35 de ani de la moartea starului
ULTIMELE ȘTIRI