Școala de vară “Ghiţă Mureşan Summer Camp 2014″ va avea loc între 4-7 august, la Centrul Comercial Polus din Cluj. Școala își propune ca un număr cât mai mare de copii să beneficieze de antrenamente şi să fie atraşi către baschet.
“Ce s-ar întâmpla dacă fiecare dintre noi am da înapoi, măcar 24 de ore pe an, din lucrurile bune pe care le-am primit de la viață? Convingerea mea e că am fi cu toții mai buni, iar societatea în care trăim ar fi mai unită. Numele meu este Ghiţă Mureşan şi vreau să le ofer copiilor un dar la care eu nu am avut acces la vârsta lor: jocul de baschet. Prin acţiunile pe care le întreprind în România în timpul vacanței de vară, dar nu numai, vreau să le ofer celor mici experienţa pe care acest domeniu mi-a dăruit-o şi vă invit acum şi pe dumneavoastră să le oferim împreună copiilor această bucurie.
Valorile în care cred cu cea mai mare tărie sunt: familia, şcoala şi educaţia prin sport, făcută copiilor, în școli, după orele de clasă.
Cred cu tărie că sportul contribuie nu doar la dezvoltarea fizică, dar si la cea intelectuală a copiilor. Pornind de la experiența mea americană am convingerea că programele sportive, după orele de clasă ajută procesul de educație, intăresc atașamentul copiilor față de școală si comunitatea din care provin si invită familiile să se implice mai mult in educația copiilor.
Vreau ca prin acțiunile pe care le întreprindem să-i facem pe copii să îndrăgească mișcarea, să-i ducem în sălile de sport şi să nu-i lăsăm nesupravegheați, pradă mentalității strazii și expuși la comportamente nocive: fumatul, alcoolul, drogurile, necinstea, promiscuitatea.”
Vreau sa le ofer copiilorexperienta pe care acest domeniu mi-a daruit-o!”, a afirmat Ghiță Mureșan.
Ghiță Mureșan spune că programul de popularizare a baschetului în România, în special în rândul copiilor, are în vedere mai multe acţiuni la diferite nivele, iar una dintre acestea este “Ghiţă Mureşan Summer Camp Tour”.
„Deoarece interesul arătat de copii, profesori, antrenori și mass media a fost foarte mare, am hotărât să contiunăm și în anul 2014 acest proicect in Cluj Napoca, in 4-7 august, la Centrul Comercial Polus Center, pentru ca un număr cât mai mare de copii să beneficieze de antrenamente şi să fie atraşi către baschet.
Copiii vor descoperi în mod plăcut tainele acestui minunat sport, iar eu le voi fi alături în fiecare zi la antrenamente, cu sfaturi tehnice, demonstarţii şi lecţii. Proiectul se va desfăşura alături de partenerii evenimentului, de cei care doresc să se implice şi să sprijine această importantă acţiune de promovare a baschetului şi sportului în România, cărora le multumesc foarte mult pentru sprijinul acordat”, mai arată Ghiță Mureșan.