Şcolile publice de sub jurisdicţia primarului Bill de Blasio vor ţine două sărbători musulmane. Anul şcolar va fi prelungit cu două zile, pentru a compensa zilele de Eid al-Adha şi Eid al Fitr. Elevii de şcoală generală vor fi în clase 183 zile, iar cei de liceu 180, anunţă ChirstianExaminer.com
Adăugarea a două dintre cele mai importante sărbători musulmane „respectă diversitatea oraşului nostru”, a scris de Blasio pe Twitter. „E o chestiune de dreptate, e simplu”, a declarat primarul pentru The New York Times.
Adăugarea sărbătorilor musulmane a fost o promisiune electorală a primarului, din campania din 2012. Aproximativ 10% din elevii oraşului sunt musulmani.
„Sute de mii de familii musulmane nu vor mai fi nevoite să aleagă între a onora cele mai sfinte zile din calendarul lor sau a merge la şcoala”, a mai spus Blasio în anunţul său.
Cei 1.1 milioane de elevi vor fi liberi pe 24 septembrie pentru Eid al-Adha, care celebrează dragostea lui Avraam pentru Dumnezeu şi ascultarea sa de a-şi sacrifica fiul, pe Isac.
Eid al-Fitr încheie Ramadanul, luna musulmanilor de post. Va fi ţinută în timpul sesiunii de vară anul viitor.
Şcolile publice din New York deja sunt închise în timpul festivalului Rosh Hashana – anul nou evreiesc, şi de Yom Kippur.
Detalii pe stiricrestine.ro