În urma sesizărilor primite de la colaboratori din industria IT, MDM Group își face cunosut punctul de vedere referitor la modificările legislației privind scutirea de impozit în IT și arată că ceea ce ar fi trebuit să fie o facilitate pentru industrie aruncă, de fapt, majoritatea firmelor de IT, precum și firmele mixte care prestează, printre altele, servicii IT, într-o zonă de subiectivism fiscal, care poate genera riscuri enorme pentru acest domeniu de activitate.
In ultimii 5 ani domeniul IT a generat venituri deosebite ajungand sa fie a 2-a ramura la export a Romaniei dupa cea a automotivelor.
De-a lungul timpului mediul de afaceri a cerut simplificarea legislatiei in ce priveste scutirea de impozit pe venit pentru programatori ca sa aiba acces la aceasta facilitate cat mai multe persoane cat si pentru “fixarea” acestei categorii profesionale in Romania deoarece nivelul salarial al acestor specialisti a ajuns sa fie similar cu cel de pe pietele dezvoltate.
Cu surprindere observam in Ordinul comun nr. 872/5932/2284/2903/2016 privind încadrarea în activitatea de creație de programe pentru calculator, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 22 din 9 ianuarie 2017, la art 2 urmatoarea fraza:
“Activitatea de creaţie de programe pentru calculator, în sensul prevederilor Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, reprezintă prestarea efectivă a uneia dintre activităţile de creare de programe pentru calculator corespunzătoare ocupaţiilor specifice menţionate în anexă în scopul realizării unui produs final sau a unei componente a unui produs final, destinat comercializării.”
In primul rand, se impun 3 intrebari preliminare:
(i) din perspectiva ordinului, ce inseamna produs final?;
(ii) din perspectiva ordinului, este obligatoriu ca produsul final sa fie un produs IT, sau poate fi si un produs non-IT? si
(iii) din perspectiva ordinului, ce inseamna destinat comercializarii?
In al doilea rand, se impune precizarea ca majoritatea firmelor de IT subcontracteaza activitati de IT pentru beneficiari din strainatate, fara sa stie (sau sa dovedeasca) daca activitatea lor de IT face parte dintr-un produs final sau component a unui produs final comercializabil, pentru ca activitatea de IT poate fi utilizata pentru dezvoltarea produselor proprii, pentru upgradarea unor produse comercializate in trecut, pentru editarea si/sau customizarea unor produse software de uz intern ale firmei de IT si/sau ale clientilor sai, pentru consultanta in domeniul IT, pentru instalari de produse software, pentru cercetare, pentru inovare de produse pentru care nu exista certitudinea ca vor fi sau nu comercializate la un moment dat, precum si pentru o serie de alte scopuri ce tin de codurile CAEN relevante prevazute in ordin (5821, 5829, 6201, 6202 si 6209).
DETALII pe mdm.ro