Aurul s-a ieftinit în România cu 4,8 la sută, de la circa 186 de lei/gramul în 9 septembrie, la 177,20 de lei, potrivit capital.ro.Aceeași tendință se înregistrează și la nivel internațional. Metalul preţios a ajuns să se tranzacţioneze vineri la circa 1.700 de dolari uncia. Tot ieri, preţul argintului a scăzut cu circa 11%, pe plan internaţional, mai informează aceeași sursă, care notează că miliardarul George Soros a avut dreptate.Acesta şi-a lichidat la începutul anului plasamentele în aur în valoare de 800 de milioane de dolari.Potrivit Wall Street Journal, investitorii nu mai consideră metalele preţioase drept un refugiu, în condiţiile în care îngrijorările cu privire la datoriile ţărilor din zona euro şi sistemul financiar instabil au copleşit investitorii din piaţă.Soros susținea în toamna anului 2010 că aurul nu mai este o investiţie sigură. Tot atunci, unii economiști i-au ținut isonul, afirmând că anul 2011 ar putea însemna sfârşitul a ceea ce a însemnat “Goana după aur”.
Se împlinește profeția lui Soros? Prețul aurului, în scădere
ULTIMELE ȘTIRI