Şeful Poliţiei Locale din Dej, prins beat la volan

Publicat: 30 iunie, 2011 15:30

Actualizat: 23 martie, 2022 07:42

Şeful Poliţiei Locale din Dej, Ioan-Marcel Mircea, a fost surprins de poliţişti, în data de 29 iunie, în jurul orei 23:10, conducând sub influenţa băuturilor alcoolice. Poliţişti din cadrul Politiei municipiului Dej l-au depistat pe angajatul Poliţiei Locale a Primăriei Dej pe strada Ecaterina Teodoroiu, la volanul autoturismului marca Dacia Logan, fiind într-o stare avansată de ebrietate.La solicitarea poliţiştilor de a fi testat cu aparatul etilotest, acesta a refuzat, motiv pentru care a fost condus la spitalul din Dej, unde i-au fost recoltate două probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.”Faţă de acesta au fost întocmite acte premergătoare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoana care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge”, au explicat reprezentanţii IPJ Cluj.Din primele cercetări, s-a stabilit că bărbatul s-a izbit cu maşina de serviciu de bordura marginii drumului, după care s-a răsturnat într-un şanţ. Ajuns la spital, şeful Poliţiei Locale din Dej a început să facă scandal, refuzând recoltarea probelor biologice. Mircea Marcel a rămas fără permis de conducere, iar în această dimineaţă a fost demis şi din funcţia de şef al Poliţiei Locale Dej.

ULTIMELE ȘTIRI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

{"email":"Email address invalid","url":"Website address invalid","required":"Required field missing"}
DIN ACEEAȘI CATEGORIE
11 iulie, 2025
Imagini din dronă cu noua pista de biciclete din Baciu
11 iulie, 2025
UBB sau UMF? Oferta Facultății de Științe Medicale și ale Sănătății din cadrul UBB
8 iulie, 2025
Unda verde pentru cel mai mare proiect de investiții din Baciu
4 iulie, 2025
Când va fi deschis Centrul de deșeuri cu aport voluntar din comuna Baciu
1 iulie, 2025
Prima creșă din Baciu se deschide în acest an

Noua pista de biciclete din Baciu a fost construită integral și urmează să fie dată ...

Imagini din dronă cu noua pista de biciclete din Baciu

Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” nu mai este singura din Cluj care are ...

UBB sau UMF? Oferta Facultății de Științe Medicale și ale Sănătății din cadrul UBB

Trăim vremuri în care nevoile financiare neprevăzute pot apărea la fiecare pas, iar soluțiile rapide ...

Top 5 motive pentru a opta pentru un credit rapid fără garantare

Primăria Baciu se pregătește să implementeze cel mai mare proiect de investiții de până acum: ...

Unda verde pentru cel mai mare proiect de investiții din Baciu

Centrul de deșeuri cu aport voluntar din comuna Baciu mai are nevoie doar de containere ...

Când va fi deschis Centrul de deșeuri cu aport voluntar din comuna Baciu

Primarul comunei Baciu, Balázs János, a anunțat că creșa de pe strada Transilvaniei amenajată în ...

Prima creșă din Baciu se deschide în acest an

Să alegi un cadou pentru o iubită născută sub un semn de foc nu e ...

Iubita ta este Leu, Berbec sau Săgetător? Iată ce cadou să îi cumperi pentru a o impresiona!

Federația Patronatelor din Industria Ospitalității din România apreciază că statul este în insolvență și că ...

FPIOR: Statul este în insolvență. Măsurile anunțate sunt ca ale înecatului: ne vor duce la fund definitiv!
Success message!
Warning message!
Error message!