Dr. Tom Smith, MBA, este invitatul special al unui seminar dedicat excelenței organizat la Cluj: Cum să faci o lucrare de cercetare academică la nivel internațional.
Griffiths School of Management şi Soluţii Avansate, împreună cu Talpoş & Partners organizează seminarul de Cercetare academică la nivel internaţional dedicat doctoranzilor, masteranzilor și tuturor asistenților universitari care doresc să-și ducă la următorul nivel abilitatea de a întocmi un proiect de cercetare de excepție.
În perioada 9-10 Mai 2014, cu incepere de la orele 16:00, în cadrul Transylvania College din Cluj-Napoca, se va desfăşura seminarul de Cercetare academică la nivel internaţional, invitat fiind Dr. Tom Smith, MBA.
Dr. Smith are o experienţă de predare, cercetare şi publicare care îl recomandă pe toate continentele. Finalizarea a două doctorante, studii de MBA și domeniile sale de expertiză împreună cu experiența acumulată de-a lungul anilor reprezintă un real ajutor pentru toți doctoranzii, masteranzii și lectorii sau asistenții universitari care doresc să învețe sau să-și dezvolte abilitățile de a întocmi proiecte de cercetare la cel mai înalt nivel.
Lucrările de cercetare reprezintă una dintre cele mai facile căi de a obține puncte academice, dar și de a clădi notorietatea pe care fiecare profesionist și-o dorește. În acest sens, seminarul este dedicat acestei nevoi și dorințe comune tuturor experților în devenire și celor care doresc să facă o impresie bună încă de la prima sau de la următoarea publicație.
Seminarul se va întinde pe o durată de două zile din weekend, astfel încât participarea să fie posibiliă pentru toți cei interesați. Seminarul este oferit în întregime gratuit și reprezintă doar vârful unui „iceberg” al seminariilor interactive prin care se dorește o expunere a mediului academic din România la profesionalism și excelență.