• Acasă
  • /
  • Comunitate
  • /
  • SEMNAL de ALARMĂ Oana Murariu: PSD și PNL împart discreționar puterea din sistemul judiciar

SEMNAL de ALARMĂ Oana Murariu: PSD și PNL împart discreționar puterea din sistemul judiciar

Publicat: 13 septembrie, 2022 08:20

Actualizat: 25 septembrie, 2022 06:48

Deputatul USR de Cluj, vicepreședinte al Comisiei speciale pentru legile justiției, Oana Murariu a atras atenția că, prin noile legi ale justiției, PSD și PNL împart discreționar puterea din sistemul judiciar.

„În calitate de vicepreședinte al Comisiei speciale pentru legile justiției din Parlament trag un semnal de alarmă asupra formei pachetului legislativ propus de Ministrul Justiției, dl. Cătălin Predoiu, dar și asupra direcțiilor pe care intenționează să le impună parlamentarii de la PSD și PNL.

Cea mai gravă problemă ține de alocarea puterii în justiție în mâna câtorva oameni, în loc de a diversifica atribuțiile, de a crea pârghii de control și de a ne asigura că funcțiile de conducere sunt ocupate de specialiști cu cea mai potrivită pregătire, totul pentru o reformă reală în justiție, care să fie în beneficiul românilor, dar și prin care să scăpăm de supravegherea europeană și internațională în acest domeniu.

Mai jos, vă prezint 10 dintre propunerile extrem de periculoase ale acestui pachet legislativ care ridică în primul rând un semn de întrebare cu privire la independența justiției:

1. Puterea în justiție se concentrează în câteva direcții: procurorul general, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, președinții curților de apel și inspectorul judiciar șef.
2. Numirea procurilor de rang înalt urmează să fie făcută pe criterii politice de către politic.
3. Procurorului general i se acordă libertatea de a controla și a interveni în orice dosar penal.
4. Secției pentru judecători din CSM îi este alocată cea mai mare putere.
5. Membrii CSM se pot revoca foarte ușor între ei.
6. Inspectorului-șef al Inspecției Judiciare i se acordă dreptul de a verifica și decide în orice dosar disciplinar al unui magistrat.
7. Magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție nu mai sunt evaluați în niciun fel.
8. Este eliminată majoritatea concursurilor pentru funcțiile de conducere din sistem, acestea urmând să fie ocupate de oameni numiți.
9. În cazul funcțiilor unde este păstrat concursul, comisia de concurs se stabilește discreționar.
10. Cursurile la Institutul Național de Magistratură durează trei ani, astfel că ocuparea posturilor vacante va fi disponibilă abia peste patru ani.

Alături de colegii mei de la USR, dar și de asociații de profil, ONG-uri, societate civilă, am depus sute de amendamente pe care facem tot posibilul de să le promovăm și să le explicăm pentru a fi aprobate și a evita ca justiția românească să ajungă să fie controlată de un grup restrâns de oameni de la vârful ierarhiilor, iar vocea celorlalți specialiști să fie redusă la tăcere.
De asemenea, atragem atenția cu cea mai mare îngrijorare că forma actuală a legilor justiției îndepărtează țara noastră de principiile democratice europene la care am aderat”, susține Oana Murariu.

ULTIMELE ȘTIRI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

{"email":"Email address invalid","url":"Website address invalid","required":"Required field missing"}
DIN ACEEAȘI CATEGORIE
21 decembrie, 2024
Aeroportul Internațional Cluj, primul din România care are autobuz electric pentru pasageri
19 decembrie, 2024
România, cele mai multe morți în cele mai multe paturi de spital
19 decembrie, 2024
Baciu, comuna cât un orășel: ce planuri are primăria pentru a-l dezvolta
26 noiembrie, 2024
Chirurgul Patriciu Achimaș îi îndeamnă pe români să o voteze pe Elena Lasconi în turul doi
19 noiembrie, 2024
Deputatul Achimaș-Cadariu votează candidați cu pregătirea făcută „la o școală cât de cât acceptabilă, nu pe genunchi și nu pe înserat”

Investiții Imobiliare 2025. CEO Blitz, Cătălin Priscorniță, face radiografia pieței imobiliare 2025 într-un podcast găzduit ...

Investiții imobiliare 2025 – CEO Blitz, Cătălin Priscorniță, îți spune cu cât mai cresc prețurile la Cluj

Accesoriile sunt detalii esențiale care pot transforma orice ținută, oferindu-ți ocazia să îți exprimi personalitatea ...

Tendințe în accesorii: Statement sau discret? Ce se poartă în acest sezon

Augustin Fenesan de la IMM România analizează creșterea PIB-ului României pe cap de locuitor, evidențiind ...

PIB-ul pe cap de locuitor, umflat artificial în România: nu trăiesc atât de bine românii

Prim vicepreședintele IMM România, Augustin Feneșan, a vorbit în emisiunea Antreprenoriada despre intenția noului ministru ...

Augustin Feneșan de la IMM România, analiza momentului despre limitarea plăților cash

Sterică Fudulea de la IMM ROMÂNIA a fost ales Președinte al Consiliului Economic și Social. ...

Sterică Fudulea de la IMM ROMÂNIA, ales președinte al Consiliului Economic și Social

Începând din 15 ianuarie 2025, compania aeriană AnimaWings va conecta orașul Cluj-Napoca cu capitala României, ...

AnimaWings dă start zborurilor directe Bucureşti – Cluj şi retur începând cu 15 ianuarie 2025

Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj şi compania aeriană LOT Polish Airlines întâmpină Noul An cu ...

Aeroportul Internaţional Cluj şi LOT Polish Airlines anunţă creşteri de frecvenţe pentru zborurile spre Varşovia

Tot mai mulți români din marile orașe se laudă că în România se trăiește mai ...

În România se trăiește mai bine decât în diaspora? Ce răspunde economistul Dan Mureșan
Success message!
Warning message!
Error message!