Un fost premier şi-a anunţat joi candidatura la preşedinţia României.
Fostul preşedinte al PNL, Călin Popescu Tăriceanu, şi-a lansat astăzi Partidul Liberal Reformator, evenimentul fiind organizat la Institutul de Studii Liberale din Bucureşti. „Este un loc simbolic, un loc mai potrivit nu se putea găsi”, a spus Tăriceanu la începutul discursului său.
„Am pornit pe drumul fondării PLR, partid care să reprezinte liberalismul în România, continuator al tradiţiilor istorice din ţara noastră şi membru al familiei europene liberale. Vă anunţ şi candidatura mea la preşedinţia României”, a anunţat Călin Popescu Tăriceanu. Acesta a fost premierul României între 2004 şi 2008.