SIMONA HALEP, mesaj pentru români

Publicat: 30 octombrie, 2014 07:01
Actualizat: 23 martie, 2022 05:34

Simona Halep le-a transmis fanoilor săi un mesaj pe Facebook, după revenirea în țară de la Turneul Campioanelor din Singapore. Românca a avut un parcurs excelent acolo, chiar dacă a pierdut finala cu numărul unu mondial, Serena Williams, care a câştigat Turneul Campioanelor cu 2-0 la seturi (6-3, 6-0).

„Am terminat un turneu foarte important pentru mine. Aș fi vrut să vă povestesc mai multe, dar am avut nevoie să mă concentrez 100% pe ceea ce aveam de făcut. A fost un turneu care merita toată atenția mea. 

La Singapore am trăit o săptămână de vis. După o perioadă extrem de dificilă, am reușit să mă regăsesc pe teren, mi-am regăsit spiritul de luptă, liniștea și încrederea în joc.

În 2013, am terminat anul cu o victorie. Anul acesta nu am reușit, dar am pierdut în fața numărului 1 mondial, așa că nu sunt tristă, ci foarte bucuroasă pentru rezultatul făcut. 

A fost un an greu, însă știu că anul viitor va fi și mai greu. Îmi voi lua o vacanță strict pentru odihnă și voi reveni cu multă încredere la pregătirea pentru noul an. 

Vă mulțumesc foarte mult pentru susținere, pentru comentarii și pentru mesaje. Am simțit din plin susținerea voastră, atât pe teren cât și pe Facebook – și sunt sigură că fiecare dintre voi a participat la rezultatele mele.

Pentru asta vă mulțumesc și vă doresc numai lucruri bune!”, a scris Simona Halep. 

ULTIMELE ȘTIRI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

{"email":"Email address invalid","url":"Website address invalid","required":"Required field missing"}
DIN ACEEAȘI CATEGORIE
25 septembrie, 2023
Balázs János, primar Baciu: Noua grădiniță se deschide la finele lunii octombrie
20 septembrie, 2023
UBB, locul I în România, 15 în Europa de Est și 260 în Europa, în cel mai utilizat clasament internațional al universităților, rankingul britanic QS
15 septembrie, 2023
Rupere de nori la Cluj: 40 de litri pe metru pătrat, canalizarea a cedat
12 septembrie, 2023
Șefa ISJ Cluj despre consumul de droguri din școli: Pliculețe introduse prin gard, poliția nu poate percheziționa dealeri fără mandat
8 septembrie, 2023
S-a dat startul lucrărilor la drumul expres care va lega DN1 din zona Tureni de Autostrada Transilvania

Noua grădiniță din Baciu își va deschide porțile pentru cei mici la finele lunii octombrie, ...

Balázs János, primar Baciu: Noua grădiniță se deschide la finele lunii octombrie

Speranța mai redusă de viață a românilor comparativ cu cea a celorlalți cetățeni europeni și ...

Deputatul Achimaș-Cadariu: „Nu există o incompatibilitate între a fi ortodox și a avea educație sanitară în școli”

De la 1 octombrie 2023, salariul minim brut va fi majorat de la 3.000 lei ...

Feneșan, Consiliul Național al IMM-urilor, despre majorarea salariului minim: Se vor închide firme

Prim-vicepreședintele Consiliului Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România, Augustin Feneșan, critică protestele ...

Augustin Feneșan critică protestele bugetarilor „afectați” de reducerea privilegiilor: Noi ca mediu de afaceri nu protestăm chiar dacă vom plăti cu 300% mai mult impozit pe venit

Dacă te consideri o persoană ambițioasă, care iubește să își gestioneze singură timpul și îți ...

Viața de angajat nu este pentru tine? Descoperă aici idei de afaceri prin care poți avea succes

Judecătorul clujean Cristi Danileț a afirmat în emisiunea Punctul Critic moderată de Raul Chiș că ...

Cristi Danileț, judecător: MCV trebuia menținut și înăsprit în cazul României, nu eliminat

Cum depistezi la timp cancerul? Întrebarea preocupă foarte mulți români iar un răspuns extrem de ...

Cum depistezi la timp cancerul? Răspunde chirurgul Patriciu Achimaș-Cadariu
UBB, locul I în România, 15 în Europa de Est și 260 în Europa, în cel mai utilizat clasament internațional al universităților, rankingul britanic QS
Success message!
Warning message!
Error message!