Ioan Pascu, liderul de sindicat al combinatului Mechel Câmpia Turzii, a declarat joi că decizia administratorului judiciar al combinatului de a concedia încă 148 din cei 360 de angajați este „ilegală”, potrivit rtv.net.Angajații au fost deja înștiințați că își vor primi previzele de vineri, însă Pascu consideră că decizia ” este una ilegală şi încalcă toate procedurile legale, în condiţiile în care nu a fost prezentat un plan de reorganizare a combinatului. Administratorul judiciar nu a motivat deloc decizia de concediere, aceasta neavând, din punctul nostru de vedere, nicio justificare economică”. În acest sens liderul a programat pe vineri o întâlnire cu prefectul Ioan Gheorghe Vuşcan pentru a găsi împreună cu conducerea sindicatului o soluție optimă care poate împiedica concedierea celor 148 de angajați. În cazul în care decizia de disponibilizare nu se va schimba, angajații urmează să primească trei salarii compensatorii.Pe 22 martie a fost înaintată către Tribunalul Comercial Cluj cererea de intrare în insolvență a combinatului Mechel Câmpia Turzii, după ce alte două companii deținute de grupul rus Mechel, Mechel Târgovişte şi Laminorul Brăila, au intrat în insolvență în luna februarie și luna martie. În urma aprobării acestei decizii în luna aprilie combinatul a urmat procedura prin care încearcă să își recupereze creanțele și să oprească acumularea de pierderi.În acest sens a fost numită o firmă din București pe post de administrator judiciar, care analizează posibilitățile de reorganizare sau de intrare în insolvență a combinatului.Mechel, care a intrat în imposibilitate de plată în luna aprilie, și-a reluat activitatea de producție pe 20 mai.
Sindicatele: Concedierea a 148 angajați Mechel este „ilegală”
ULTIMELE ȘTIRI
