Proiectul european pentru sistemul de ticketing al municipiului Cluj-Napoca va fi depus vineri şi în urma acestuia întregul sistem de transport urban din oraş va fi modificat. „Ticketingul aduce aerul unui oraş modern, dar şi o decongestionare a traficului. Putem reduce întreaga structura a transportului în comun cu 30-40%. Nu va mai fi nevoie să menţinem o linie dintr-un capăt în celălalt al oraşului şi abonamentele pe o linie. Sistemul de ticketing va permite folosirea pe oră a biletelor. Acest sistem va permite şi ordonarea pe ore fixe în staţii a autobuzelor, care din cauza traseelor lungi nu se putea realiza până acum”, a explicat primarul Sorin ApostuEdilul a ţinut să precizeze că nu se vor desfiinţa linii, ci se va trece la un concept de transport cu totul nou. Sistemul va fi implementat începând cu primăvara anului viitor şi timp de un an va funcţiona în paralel cu cel vechi. Valoarea proiectului este de 7,3 milioane de euro, din care suma nerambursabilă este de 6,7 milioane de euro.În cadrul proiectului vor fi amenajate 61 de automotate de vânzare de bilete, şapte centre de vânzare, 136 de validatoare în staţii, 327 de validatoare în mijloacele de transport de tip dual, o locaţie centrală de management operational, nouă puncte de transfer a datelor şi 35 de staţii noi. De asemenea, 86 de staţii vor fi modernizate.
Sistemul de ticketing va modifica întreaga reţea de transport din Cluj
ULTIMELE ȘTIRI