Incepand din 1 ianuarie 2014, sistemul de TVA la incasare a devenit optional, informeaza MDM FINANCIAL GROUP, care a enumerat persoanele impozabile care la data de 1 ianuarie aplică sistemul TVA la încasare:a) pot continua aplicarea sistemului TVA la încasare, fără depunerea vreunei notificări, dacă sunt eligibile pentru aplicarea acestui sistem, caz în care se consideră că au optat pentru continuarea aplicării sistemului;b) pot solicita oricând în cursul anului 2014, prin excepţie de la prevederile art. 1342 alin. (5) din Legea nr. 571/2003, să fie radiate din Registrul persoanelor impozabile care aplică sistemul TVA la încasare prin depunerea unei notificări la organele fiscale competente, chiar dacă sunt eligibile pentru aplicarea sistemului, anul 2014 nefiind considerat primul an în care au optat pentru aplicarea sistemului TVA la încasare. Organele fiscale competente operează radierea din Registrul persoanelor impozabile care aplică sistemul TVA la încasare începând cu data de 1 a perioadei fiscale următoare celei în care a fost depusă notificarea. Până la data radierii persoanele impozabile trebuie să aplice sistemul TVA la încasare;
Prevederile alin. (2) lit. b) nu se aplică în situaţia persoanelor impozabile care se înregistrează în scopuri de TVA conform art. 153 din Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare, în cursul anului 2014 şi care optează pentru aplicarea sistemului TVA la încasare, care sunt obligate să aplice sistemul respectiv cel puţin până la finele anului 2014, cu excepţia cazului în care depăşesc plafonul de 2.250.000 lei.c) au obligaţia să depună la organele fiscale competente până la data de 25 ianuarie 2014 o notificare în situaţia în care au depăşit plafonul de 2.250.000 lei, în ultima perioadă fiscală a anului 2013, în vederea radierii din Registrul persoanelor care aplică sistemul TVA la încasare. Radierea este operată de organele fiscale competente la termenele şi potrivit procedurilor prevăzute la art. 1563 alin. (13) din Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare. În situaţia în care persoanele impozabile nu depun în termenul prevăzut la prima teză notificarea, se aplică corespunzător prevederile art. 1563 alin. (12) din Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare.Atât în cazul persoanelor impozabile care continuă aplicarea sistemului TVA la încasare, cât şi al celor care ies din sistem, pentru operaţiunile al căror fapt generator de taxă a intervenit până la data de 31 decembrie 2013 inclusiv, precum şi pentru facturile emise înainte de această dată, în situaţia în care cea de-a 90-a zi calendaristică de la data emiterii facturii sau de la termenul-limită prevăzut de lege pentru emiterea facturii este ulterioară datei de 31 decembrie 2013, exigibilitatea taxei intervine la data încasării totale sau parţiale a contravalorii bunurilor livrate/serviciilor prestate, cu respectarea prevederilor art. 1342 alin. (7) din Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare.Este eliminată obligaţia colectării TVA la 90 de zile de la emiterea facturii pentru facturile neîncasate si totusi persoanele impozabile care optează pentru aplicarea sistemul TVA la încasare nu aplică sistemul respectiv pentru următoarele operaţiuni care intră sub incidenţa regulilor generale privind exigibilitatea TVA:a) livrările de bunuri/prestările de servicii pentru care beneficiarul este persoana obligată la plata taxei conform art. 150 alin. (2) – (6), art. 152^3 alin. (10) sau art. 160;
b) livrările de bunuri/prestările de servicii care sunt scutite de TVA;
c) operaţiunile supuse regimurilor speciale prevăzute la art. 152^1 -152^3 ;
d) livrările de bunuri/prestările de servicii pentru care beneficiarul este o persoană afiliată furnizorului/prestatorului potrivit art. 7 alin. (1) pct. 21.Sunt eligibile pentru aplicarea sistemului TVA la încasare:a) persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA conform art. 153, care au sediul activităţii economice în România conform art. 1251 alin. (2) lit. a), a căror cifră de afaceri în anul calendaristic precedent nu a depăşit plafonul de 2.250.000 lei. Persoana impozabilă care în anul precedent nu a aplicat sistemul TVA la încasare, dar a cărei cifră de afaceri pentru anul respectiv este inferioară plafonului de 2.250.000 lei, şi care optează pentru aplicarea sistemului TVA la încasare aplică sistemul TVA la încasare începând cu prima zi a celei de-a doua perioade fiscale din anul următor celui în care nu a depăşit plafonul, cu condiţia ca la data exercitării opţiunii să nu fi depăşit plafonul pentru anul în curs. Cifra de afaceri pentru calculul plafonului de 2.250.000 lei este constituită din valoarea totală a livrărilor de bunuri şi a prestărilor de servicii taxabile şi/sau scutite de TVA, precum şi a operaţiunilor rezultate din activităţi economice pentru care locul livrării/prestării se consideră ca fiind în străinătate, conform art. 132 şi 133, realizate în cursul anului calendaristic;b) persoanele impozabile, care au sediul activităţii economice în România conform art. 1251 alin. (2) lit. a), care se înregistrează în scopuri de TVA conform art. 153 în cursul anului şi care optează pentru aplicarea sistemului TVA la încasare începând cu data înregistrării în scopuri de TVA.4. Nu sunt eligibile pentru aplicarea sistemului TVA la încasare:a) persoanele impozabile care fac parte dintr-un grup fiscal unic conform prevederilor art. 127 alin. (8);
b) persoanele impozabile care nu sunt stabilite în România conform art. 1251 alin. (2) lit. a);
c) persoanele impozabile care în anul precedent au depăşit plafonul de 2.250.000 lei prevăzut la alin. (3) lit. a);
d) persoanele impozabile care se înregistrează în scopuri de TVA conform art. 153 în cursul anului şi care au depăşit plafonul de 2.250.000 lei prevăzut la alin. (3) lit. a) în anul precedent sau în anul calendaristic în curs, calculat în funcţie de operaţiunile realizate în perioada în care respectiva persoană a avut un cod valabil de TVA conform art. 153.(5) Persoana impozabilă care optează pentru aplicarea sistemului TVA la încasare este obligată să aplice sistemul respectiv cel puţin până la sfârşitul anului calendaristic în care a optat pentru aplicarea sistemului, cu excepţia situaţiei în care în cursul aceluiaşi an cifra de afaceri depăşeşte plafonul de 2.250.000 lei, caz în care sistemul se aplică până la sfârşitul perioadei fiscale următoare celei în care plafonul a fost depăşit.Dacă în primul an de aplicare a sistemului TVA la încasare persoana impozabilă nu depăşeşte plafonul de 2.250.000 lei, poate aplica sistemul TVA la încasare până la sfârşitul perioadei fiscale următoare celei în care plafonul de 2.250.000 lei, calculat pentru fiecare an calendaristic în parte, a fost depăşit pe parcursul unui an calendaristic.Orice persoană impozabilă care a optat pentru aplicarea sistemului TVA la încasare şi care nu depăşeşte în cursul unui an plafonul de 2.250.000 lei poate renunţa la aplicarea sistemului respectiv oricând în cursul anului, prin depunerea unei notificări la organul fiscal competent între data de 1 şi 25 ale lunii, cu excepţia primului an în care a optat pentru aplicarea sistemului.Radierea persoanei respective din Registrul persoanelor care aplică sistemul TVA la încasare se operează de organele fiscale competente începând cu prima zi a perioadei fiscale următoare celei în care a fost depusă notificarea.Cadrul legal: OUG 111/2013; Legea 571/2013
Sistemul TVA la încasare este valabil de la 1 ianuarie 2014
ULTIMELE ȘTIRI