Slash va cânta în România la Sala Palatului din Bucureşti, pe 5 februarie 2013, alături de Myles Kennedy şi The Conspirators.Saul Hudson, născut pe 23 iulie 1965, care evoluează pe scenă sub numele de Slash, este cunoscut publicului larg în calitate de fost chitarist al trupei Guns N’ Roses, fiind considerat unul dintre cei mai talentaţi instrumentişti din muzica rock.După destrămarea trupei Guns N’ Roses, Slash, renumit pentru jobenul pe care îl poartă adeseori pe scenă în timpul concertelor sale, a cântat mai întâi alături de trupa Snakepit şi apoi a înfiinţat o nouă formaţie, împreună cu foştii lui colegi Duff McKagan şi Matt Sorum. Albumul de debut al trupei Velvet Revolver, intitulat „Contraband”, s-a vândut în patru milioane de exemplare şi a câştigat un premiu Grammy.Slash şi-a lansat în aprilie 2010 primul său album solo, care îi poartă numele şi cuprinde o serie de colaborări cu diverşi muzicieni. Chitaristul american şi-a lansat cel de-al doilea album solo, intitulat „Apocalyptic Love”, pe 21 mai anul acesta.Biletele sunt disponibile la preţurile de 360 de lei, 260 de lei, 220 de lei, 160 de lei şi 100 de lei, prin reţeaua Eventim, magazinele Orange, Vodafone şi Domo, librăriile Humanitas şi Cărtureşti, la casa de bilete a Sălii Palatului şi online, pe www.eventim.ro.
Slash concertează în România | VEZI PREȚUL biletelor
ULTIMELE ȘTIRI