Neîncrederea în parlament și partide a atins cote alarmante în România: 91, respectiv 90 la sută, relevă un sondaj IRES. Cu alte cuvinte, instituția și organizațiile care sunt pilonii democrației par să nu mai fie repere pentru români. Spre deosebire de anii trecuți, 60 la sută dintre conaționalii noștri nu mai au încredere nici în Uniunea Europeană. În România lucrurile merg într-o direcţie greşită, potrivit 79% din intervievați, iar 67% nu cred că România va depăşi actuala criză economică în 2012.61% declară că 2011 a fost un an mai prost pentru România iar 53% cred că 2012 va fi un an mai prost pentru ţară decât anul acesta.Pentru ca lucrurile să meargă mai bine în România 74% dintre respondenţi susţin schimbarea actualului guvern în 2012. Pe de altă parte, 53% cred că preşedintele ar trebui să se implice în 2012 la fel de mult în guvernare ca şi în 2011.89% au declarat că anul acesta nu au dat şpagă. Dintre cei 11% care afirmă că au dat şpagă, 49% au precizat că au dat şpagă la medic şi 19% la spital. Întrebaţi dacă şpaga li s-a cerut, aceştia au răspuns în proporţie de 83% că nu şi 17% că da.Încrederea în Parlament este la pământ în România: 91% dintre români spun că au foarte puțină sau puțină încredere în Parlament.90 la suta dintre romani au putina si foarte putina incredere in partidele politice în vreme ce în Uniunea Europeană 60 la suta dintre români au puțină și foarte puțină încredere și abia 39 la sută au multă și foarte multă încredere.Același lucru este valabil în cazul Președintelui țării, nivelul de neîncredere aflându-se la 81%. Nici Primul Ministru nu se bucură de multă încredere din partea populației, 84% declarând că au foarte puțină sau puțină încredere.BNR este o altă instituție care se bucură de multă și foarte multă încredere din partea cetățenilor- 48%. Din nou, oamenii cu studii superioare declară în mai mare măsură că au multă încredere în BNR decât cei cu un nivel de educație mai scăzut.Majoritatea respondenților, 56%, declară că au foarte puțină sau puțină încredere în mass-media. Totuși, un procent semnificativ din populație, 43%, acordă multă sau foarte multă încredere massmediei.Politicile adoptate de Guvern în 2011 nu sunt foarte binevăzute de către populație. 41% dintre respondenți sunt de părere că acestea au avut în mică măsură un efect în combaterea crizei economice. 33% consideră că aceste efecte s-au resimțit în foarte mică măsură.
SenatulRomaniei
Angajații din sectorul bugetar și pensionarii sunt categorii considerate de 43%, respectiv 42% dintre respondenți ca fiind marii perdanți ai anului 2011. Școlaritatea intervine ca un factor modelator al opiniilor oamenilor. Persoanele fără studii sau cu studii elementare consideră în proporție de 28,2% că angajații sistemului bugetar au avut cel mai mult de pierdut în 2011. Aceeasși opinie este împărtășită în mai mare măsură de cei cu studii medii, 42,7%, și de cei cu studii superioare, 55,5%.78% dintre români sunt de părere că actuala guvernare este coruptă, iar 67% o consideră incompetente. Oamenii nu sunt foarte încrezători că Guvernul ar putea scoate țara din criză, 74% dintre ei alegând această poziție. Acelașii procent din populație consideră că actuala guvernare nu este interesată de cetățeni.Soluția imaginată de cetățeni pentru ca lucrurile să meargă mai bine în țară este schimbarea actualului guvern. (74%) Această poziție este asumată cu precădere de cei fără studii sau cu studii elementare (82,3%), urmați de cei cu studii medii (73,4%) și în mai mică măsură de cei cu studii superioare (67%). 53% dintre persoanele chestionate consideră că presedintele ar trebui să se implice în 2012 la fel de mult în guvernare ca în anul precedent.Crearea locurilor de muncă este văzută ca o prioritate pe care ar trebui să o aibă guvernul în 2012 de către 52% dintre respondenți. Investițiile sunt numite ca prioritate de câtre 19% dintre români, iar pe locul 3, 14%, se află rezolvarea situației din agricultură.[slideshow]Volumul eșantionului a fost de 1.351 de persoane, iar eroarea maximă tolerată ± 2,7%. Perioada de desfășurare a sondajului a fost 18 decembrie 2011. Mai multe despre sondaj AICI.
Pentru a oferi cea mai bună experiență, folosim tehnologii, cum ar fi cookie-uri, pentru a stoca și/sau accesa informațiile despre dispozitive. Consimțământul pentru aceste tehnologii ne permite să procesăm date, cum ar fi comportamentul de navigare sau ID-uri unice pe acest site. Dacă nu îți dai consimțământul sau îți retragi consimțământul dat poate avea afecte negative asupra unor anumite funcționalități și funcții.
Funcționale
Mereu activ
Stocarea tehnică sau accesul este strict necesară în scopul legitim de a permite utilizarea unui anumit serviciu cerut în mod explicit de către un abonat sau un utilizator sau în scopul exclusiv de a executa transmiterea unei comunicări printr-o rețea de comunicații electronice.
Preferințe
Stocarea tehnică sau accesul este necesară în scop legitim pentru stocarea preferințelor care nu sunt cerute de abonat sau utilizator.
Statistici
The technical storage or access that is used exclusively for statistical purposes.The technical storage or access that is used exclusively for anonymous statistical purposes. Without a subpoena, voluntary compliance on the part of your Internet Service Provider, or additional records from a third party, information stored or retrieved for this purpose alone cannot usually be used to identify you.
Marketing
Stocarea tehnică sau accesul este necesară pentru a crea profiluri de utilizator la care trimitem publicitate sau pentru a urmări utilizatorul pe un site web sau pe mai multe site-uri web în scopuri de marketing similare.