Şoferul unui microbuz şcolar care transporta 14 elevi a fost prins miercuri, 19 octombrie, în jurul orei 13.00, conducând sub influenţa alcoolului.
În 19.10.2011, ora 13:10, poliţişti din cadrul Poliţiei municipiului Turda, l-au depistat pe A. Costel, de 53 ani, din comuna Călăraşi, în timp ce conducea pe DJ 161B, pe raza satului Bogata, jududeţul Cluj, un microbuz destinat transportului de elevi, în timp ce transporta 14 elevi, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice, având o concentraţie de 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Cluj, Adnana Ilieş.
În baza celor constatate, conducătorului auto i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcolemiei.
Poliţiştii efectuează cercetări sub aspectul savârşirii infracţiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge”, făptuitorul fiind cercetat în stare de libertate.