Someșul navigabil și trenul suspendat de mare viteză sunt două trăznăi ale administrației clujene într-un oraș dominat de străzi prăfuite și pline de gropi, măcelărite pe rând de toate regiile și iar cârpite, într-un oraș cu extrem de multe drumuri neasfaltate, într-o “capitală” cu prea multe clădiri centrale care duc cu gândul la asedii și bombardamente, într-un Cluj sufocat de mașini și lipsit de numărul optim de parkinguri și de campanii pentru mijloace alternative de transport, precum autobuzul sau bicicleta, într-o urbe strâmtă dar cu linii de cale ferată pe care circulă o groază de tramvaie din secolul trecut.
Nu ne vom atașa de aceste fantasmagorii de tip funariot, din categoria tunel pe sub Feleac sau teleferic pe Cetățuie, nu o putem face dacă suntem lucizi, câtă vreme realitatea infrastructurii clujene contrastează atât de dramatic cu proiectele futuriste care produc visare în noul PNL al domnilor Marius Nicoară și Emil Boc.
Nu ar fi putut primi o destinație mai utilă milionul de lei preconizat a se aloca pentru studii despre trenul suspendat? Dacă trenul suspendat ar costa 168 de milioane de euro, cum se estimează, asta înseamnă că proiectul va înghiți aproape toți banii pe care îi produc clujenii într-un an, adică mai tot bugetul local. I-a întrebat cineva pe contribuabili dacă sunt dispuși să contribuie la astfel de proiecte ușor megalomane? Nu ar fi alte urgențe?
Poate consturirea unui inel de circulație, crearea mai multor pietonale în oraș, un transport public de călători mai atractiv pentru cei care insistă să meargă toată ziua, bună ziua cu mașina, construirea de noi parkinguri, piste de biciclete conform standardelor, asfaltarea străzilor de pământ, reasfaltarea celor crăpate, pline de gropi etc. Eu unul nu mai înțeleg nimic din gândirea strategică a municipalității, mai ales acum, când, a face cercetări pe tema monorail-ului într-un oraș fisurat e ca și cum ai trimite la coafor un bolnav de cancer în stadiu terminal.