Ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, anunţă că, în perioada următoare, vor fi actualizate studiile de fezabilitate pentru Spitalul Regional de Urgenţă Cluj, precizând răspicat că ”acest spital se va face”, informează adevarul.ro
Ministrul Bănicioiu estimează că proiectul de construire a unităţii medicale va fi finalizat în trei ani, iar investiţia se va ridica la circa 150 de milioane de euro. Finanţarea va fi asigurată din fonduri europene, prin Programul Operaţional Regional.
Spitalul Regional de Urgenţă Cluj va fi construit pe un teren de 15 hectare în comuna Floreşti, de lângă Cluj-Napoca.
Potrivit proiectului, viitorul Spital Regional de Urgenţă Cluj urma să aibă 800 de paturi, 37 de secţii medicale şi să dispună de un heliport.