• Acasă
  • /
  • Comunitate
  • /
  • SURPRIZA TIFF: Festivalul are loc între 31 iulie și 9 august, cu asigurarea distanței între cinefili

SURPRIZA TIFF: Festivalul are loc între 31 iulie și 9 august, cu asigurarea distanței între cinefili

Publicat: 4 iunie, 2020 14:07
Actualizat: 23 martie, 2022 05:03

Vești bune pentru iubitorii de filme: cea de-a 19-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania va avea loc între  31 iulie și 9 august 2020, informează organizatorii. TIFF propune o ediție de vară cu multe proiecții în aer liber, atmosferă de vacanță și un program adaptat contextului. Atât deschiderea oficială, cât și gala de închidere vor avea loc în Piața Unirii din Cluj-Napoca, în inima orașului.

altera
„Avem șansa de a fi alături de un public care, în toate aceste luni de izolare, ne-a transmis că ne așteaptă și ne susține.

Suntem pregătiți să aplicăm toate măsurile de protecție impuse de autorități pentru spațiile în aer liber și sperăm ca, în cel mai scurt timp, să avem și confirmarea normelor pentru proiecțiile din sălile de cinema.

Întreaga organizare va prioritiza siguranța spectatorilor”, explică Tudor Giurgiu, președintele festivalului.    

Măsuri de siguranță

Proiecțiile în aer liber vor fi organizate în spații clar delimitate, iar scaunele vor fi poziționate la distanță unele de altele.

Accesul se va face prin culoare care să permită triajul. Spectatorii se vor bucura de seri cu filme în Piața Unirii Open Air, Iulius Mall Open Air, Arkhai Sculpture Park de la Vlaha, Castelul Banffy de la Bonțida sau în curtea Institutului Francez. Alte spații de proiecție vor fi anunțate în curând.

Vor fi proiecții în interior?

Proiecțiile de interior vor fi planificate după ce autoritățile vor adopta măsurile care se impun în cazul sălilor de cinema, direcția urmată de majoritatea țărilor europene fiind de a permite ocuparea spațiilor în proporție de până la 50% din capacitate.

„Am pornit la drum cu multe idei de programe noi, dar cum amploarea festivalului va fi afectată în acest an, pe unele dintre ele le vom păstra pentru ediția viitoare, când lucrurile vor fi intrat, sperăm, în normal.

Promitem însă, ca de obicei, un concentrat eclectic de titluri noi și retrospective de arhivă, tradiționala secțiune tematică, filmele de Lună Plină, focusuri naționale și documentare excepționale, programe și evenimente speciale, plus o serioasă și mai mult decât binevenită doză de bună-dispoziție.

Chiar dacă #staysafe rămâne cuvântul de ordine, filmele care își iau riscuri au în continuare locul lor privilegiat în festival”, promite Mihai Chirilov, directorul artistic al TIFF.

Forme adaptate contextului vor primi și câteva dintre proiectele TIFF: Transilvania Pitch Stop, programul dedicat industriei de film, va avea loc atât online, cât și offline, iar Let’s Go Digital!, atelierul de film pentru liceeni, se va desfășura exclusiv online. Detaliile despre fiecare program în parte vor fi anunțate în curând. Înscrierile pentru Bursa Alex. Leo Șerban rămân valabile, iar cele pentru Competiția Locală continuă până pe 30 iunie, aici.

Voluntarii care s-au înscris deja vor fi contactați pentru a-și declara disponibilitatea, iar cei care doresc să se alăture echipei se pot înscrie în continuare pe tiff.ro, până pe 1 iulie.

Abonamente 

Abonamentele TIFF au fost repuse în vânzare. Posesorii celor trei tipuri de carduri TIFF – X-Card, SuperCard și Iron Card – au 48 de ore la dispoziție pentru a-și procura în avans bilete la orice film sau eveniment special din program. Totodată, cardurile oferă acces la un număr de proiecții și evenimente speciale.

Abonamentele pot fi achiziționate pe tiff.eventbook.ro și, în curând, pe aplicația oficială TIFF 2020. Cei care și-au păstrat abonamentele cumpărate la începutul anului le pot folosi pentru noile date.

Festivalul Internațional de Film Transilvania este organizat de Asociația pentru Promovarea Filmului Românesc și Asociația Festivalul de Film Transilvania.

ULTIMELE ȘTIRI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

{"email":"Email address invalid","url":"Website address invalid","required":"Required field missing"}
DIN ACEEAȘI CATEGORIE
31 mai, 2023
Ce crede profesorul Achimaș despre greva anunțată de Sanitas: „Aș vedea logică o reorganizare a sistemului sanitar”
29 mai, 2023
Profesorul Achimaș explică de ce denigrează Alexandru Rafila echipa care a elaborat Planul Naţional de Combatere a Cancerului: “E o chestie de umefistan”
25 mai, 2023
Asociația Pro Infrastructură despre metroul de la Cluj: „Se poate transforma într-un fiasco”
25 mai, 2023
Cele mai bune practici în ceea ce privește igiena orală
24 mai, 2023
Se lucrează la drumul județean DJ 107R Făget – Sălicea – Ciurila

Profesorul și deputatul PSD de Cluj, Patriciu Achimaș-Cadariu a comentat într-o emisiune la BuzzNews.ro intenția ...

Ce crede profesorul Achimaș despre greva anunțată de Sanitas: „Aș vedea logică o reorganizare a sistemului sanitar”

Augustin Feneșan, prim-vicepreședintele Consiliului Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România a denunțat ...

Augustin Feneșan de la Consiliul Național al IMM-urilor despre formarea profesională: legiuitorul vrea să favorizeze universitățile în dauna furnizorilor privați

Bogdan Petrovai, Chief Commercial Officer BLITZ, a vorbit în emisiunea Antreprenoriada despre modul în care ...

Cum se construiește o echipă performantă de vânzări? Invitat Bogdan Petrovai de la BLITZ

Profesorul Achimaș a explicat într-o emisiune la BuzzNews.ro de ce denigrează Alexandru Rafila echipa care ...

Profesorul Achimaș explică de ce denigrează Alexandru Rafila echipa care a elaborat Planul Naţional de Combatere a Cancerului: “E o chestie de umefistan”

Asociația Pro Infrastructură a făcut o analiză pe tema provocărilor cu care se vor confrunta ...

Asociația Pro Infrastructură despre metroul de la Cluj: „Se poate transforma într-un fiasco”

Probabil cea mai utilizată și expusă la pericole arie din tot corpul este cavitatea bucală. ...

Cele mai bune practici în ceea ce privește igiena orală

În data de 3 iunie asociația Go4fun organizează Parada Micului Biciclist, powered by Itsy Bitsy ...

Parada Micului Biciclist, în 3 iunie la Cluj

Consiliul Județean Cluj a demarat o serie de lucrări de întreținere curentă și periodică pe ...

Se lucrează la drumul județean DJ 107R Făget – Sălicea – Ciurila
Success message!
Warning message!
Error message!