Un tânăr în vârstă de 28 de ani, din Câmpia Turzii, a fost arestat sub acuzația că s-a folosit de acte false pentru a obține marfă în valoarea de peste 130.000 de euro de la mai multe societăți comerciale. Potrivit IPJ Cluj, în 8 decembrie 2011, poliţiştii au dispus începerea urmăririi penale împotriva lui P. Adrian, de 28 ani, din Câmpia Turzii, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în formă calificată, în convenţie şi în formă continuată, care a produs consecinţe deosebit de grave.Polițiștii spun că între 28 iunie 2010 și 11 octombrie 2010, folosindu-se de date de identificare şi acte de transport false, tânărul a înşelat mai multe societăţi comerciale achiziţionând de la acestea marfă pe care nu a mai achitat-o, după care a vândut bunurile.De asemenea, IPJ informează că s-a dispus începerea urmăririi penale şi împotriva lui B. Sergiu, de 33 ani şi T. Alexandru, de 46 ani, ambii din Câmpia Turzii, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la infracţiunea de înşelăciune în formă calificată, în convenţie, care a produs consecinţe deosebit de grave.“În fapt, în complicitate cu P. Adrian şi B. Sergiu, au înşelat mai multe societăţi comerciale achiziţionând de la acestea marfă pe care nu a mai achitat-o după care au vândut bunurile .Valoarea prejudiciului cauzat se ridică la aproximativ 490.626 lei, nerecuperat”, se arată într-un comunicat al Poliției Cluj.În 11 decembrie, Curtea de Apel Cluj a eliberat mandat de arestare pentru 29 de zile pe numele lui P. Adrian, iar Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, faţă de B. Sergiu a dispus cercetarea acestuia în stare de libertate.
Tânăr arestat pentru o țeapă de peste 130.000 de euro
ULTIMELE ȘTIRI