Un tânăr din localitatea clujeană Tritenii de Jos a fost ucis în bătaie în plină stradă, luni, în jurul orei 12.30. Făptașii au fost reținuți la scurt timp, scrie turdanews.ro
Conflictul a izbucnit între trei localnici, în fața unui local public. Un bărbat de 34 de ani a fost agresat cu obiecte contondente, iar în urma leziunilor victima a decedat pe loc.
Localnicii sunt de părere că incidentul are legătură cu un incendiu izbucnit în noapte de duminică spre luni, la depozitul de furaje din localitate. Anchetatorii nu au confirmat, dar nici nu au infirmat ipoteza.
”Tânărul ucis ar fi pus focul azi-noapte. El avea de primit niște bani, pe care nu i-a primit”, a spus o persoană din localitate, sub protecția anonimatului, pentru turdanews.ro.