Consiliul Judeţean Cluj împreună cu Asociaţia Produs de Cluj invită toate persoanele interesate să participe în perioada 6-8 aprilie 2012, la ce-a de-a cincea ediţie a târgului organizat sub genericul “Produs de Cluj”.Evenimentul va avea loc în municipiul Cluj-Napoca, în parcarea Hipermarketului Cora, intrarea fiind liberă. Deschiderea oficială a târgului va avea loc vineri, 6 aprilie, la ora 18.00.În cadrul târgului vor participa peste 120 de expozanţi, printre care Asociaţia Meşterilor Populari cu miere de albine, siropuri naturale, ulei presat la rece, icoane pe sticlă, bijuterii din cupru, produse din piele prelucrată şi lemn, ceramică şi costume populare, Asociaţia Artizanul Dej cu sculpturi în piatră şi marmură, Asociaţia Crescătorilor de Ovine Mioriţa cu brânzeturi şi carne de miel, precum şi diverşi producători de legume, fructe şi flori din Râşca, Jucu şi Apahida, mici producători de carne şi produse din carne din Turda, Mănăstireni precum şi alte comune din judeţ.Totodată, în cadrul târgului, vizitatorii vor putea achiziţiona produse naturale pe bază de lavandă, din culturile de la Rădaia. Expoziţia cu vânzare direct de la producători “Produs de Cluj” va fi deschisă zilnic între orele 10.00 şi 21.00.Vor participa, de asemenea, cu produsele proprii, companii de renume din judeţul Cluj precum Ursus, Prodvinalco, Napolact, Comlact, Cosmfan. În cadrul târgului, vizitatorii vor putea gusta mici, cârnaţi tradiţionali, friptură de Turda şi bere Ursus.Pe perioada târgului vor dansa şi vor cânta ansambluri folclorice şi interpreţi de muzică populară renumiţi, printre care Valeria şi Traian Ilea, Tinu Vereşezan, Lucian Drăgan, Marius Ciprian Pop şi Orchestra profesionistă Cununa Transilvană.De asemenea, în cadrul târgului nu au fost uitaţi nici copiii, aceştia putând să asiste sâmbătă şi duminică, începând cu ora 12.00, la spectacole de teatru de păpuşi, sau să se joace în parcul de distracţii special amenajat în acest scop.
Târgul Produs de Cluj, în perioada 6-8 aprilie 2012
ULTIMELE ȘTIRI