• Acasă
  • /
  • Comunitate
  • /
  • Tăriceanu AVERTIZEAZĂ: Suspendarea lui Băsescu poate surveni oricând, dar eu refuz să fiu președinte interimar

Tăriceanu AVERTIZEAZĂ: Suspendarea lui Băsescu poate surveni oricând, dar eu refuz să fiu președinte interimar

Publicat: 22 august, 2014 12:39

Actualizat: 23 martie, 2022 05:38

Preşedintele Senatului, Călin-Popescu Tăriceanu, a declarat că nu intenţionează să iniţieze o acţiune de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu în acest moment, dar că ea poate surveni oricând dacă şeful statului continuă să nu respecte Constituţia, romaniatv.net.

În viziunea lui Tăriceanu, preşedintele se implică în campania electorală, fapt nepermis de Constituţie.

„Îl avertizez pe Băsescu că poate fi suspendat oricând. Nici un preşedinte nu a cutezat să facă aşa ceva, nu e prima dată când încalcă grav prevederile Constituţiei. Cred că trebuie să înţelegem cu toţii că respectarea Constituţiei e valabilă şi pe perioada campaniei.

Toată clasa politică trebuie să ia act, am convingerea că nu sunt izolat. Nu e vorba de iniţierea unei acţiuni de suspendare, dar preşedintele trebuie avertizat că acţiunile sale pot conduce la suspendare. Bine, nu mai este timp de demitere, dar suspendarea are loc chiar şi în ultima zi de mandat”, a declarat preşedintele Senatului.

De asemenea, el a declarat că nu va accepta să devină preşedinte interimar în cazul în care Traian Băsescu va fi suspendat, întrucât el candidează pentru funcţia de preşedinte, la alegerile din toamnă.

„Fiind candidat, voi refuza să preiau prerogativele de preşedinte, acestea putând fi preluate de şeful Camerei Deputaţilor (n. red. – Valeriu Zgonea), pentru a nu introduce o distorsiune în campanie. Teama de instabilitate nu e o scuză pentru a nu pune în aplicare Constituţia. Nu vreau să se creadă că acest avertisment public pe care-l fac, prin suspendarea preşedintelui, ar surveni întrucât vreau să ajung eu preşedinte interimar. De aceea, nu voi prelua aceste atribuţii în cazul în care preşedintele va fi suspendat”, a mai spus fostul premier.

ULTIMELE ȘTIRI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

{"email":"Email address invalid","url":"Website address invalid","required":"Required field missing"}
DIN ACEEAȘI CATEGORIE
21 decembrie, 2024
Aeroportul Internațional Cluj, primul din România care are autobuz electric pentru pasageri
19 decembrie, 2024
România, cele mai multe morți în cele mai multe paturi de spital
19 decembrie, 2024
Baciu, comuna cât un orășel: ce planuri are primăria pentru a-l dezvolta
26 noiembrie, 2024
Chirurgul Patriciu Achimaș îi îndeamnă pe români să o voteze pe Elena Lasconi în turul doi
19 noiembrie, 2024
Deputatul Achimaș-Cadariu votează candidați cu pregătirea făcută „la o școală cât de cât acceptabilă, nu pe genunchi și nu pe înserat”

Investiții Imobiliare 2025. CEO Blitz, Cătălin Priscorniță, face radiografia pieței imobiliare 2025 într-un podcast găzduit ...

Investiții imobiliare 2025 – CEO Blitz, Cătălin Priscorniță, îți spune cu cât mai cresc prețurile la Cluj

Accesoriile sunt detalii esențiale care pot transforma orice ținută, oferindu-ți ocazia să îți exprimi personalitatea ...

Tendințe în accesorii: Statement sau discret? Ce se poartă în acest sezon

Augustin Fenesan de la IMM România analizează creșterea PIB-ului României pe cap de locuitor, evidențiind ...

PIB-ul pe cap de locuitor, umflat artificial în România: nu trăiesc atât de bine românii

Prim vicepreședintele IMM România, Augustin Feneșan, a vorbit în emisiunea Antreprenoriada despre intenția noului ministru ...

Augustin Feneșan de la IMM România, analiza momentului despre limitarea plăților cash

Sterică Fudulea de la IMM ROMÂNIA a fost ales Președinte al Consiliului Economic și Social. ...

Sterică Fudulea de la IMM ROMÂNIA, ales președinte al Consiliului Economic și Social

Începând din 15 ianuarie 2025, compania aeriană AnimaWings va conecta orașul Cluj-Napoca cu capitala României, ...

AnimaWings dă start zborurilor directe Bucureşti – Cluj şi retur începând cu 15 ianuarie 2025

Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj şi compania aeriană LOT Polish Airlines întâmpină Noul An cu ...

Aeroportul Internaţional Cluj şi LOT Polish Airlines anunţă creşteri de frecvenţe pentru zborurile spre Varşovia

Tot mai mulți români din marile orașe se laudă că în România se trăiește mai ...

În România se trăiește mai bine decât în diaspora? Ce răspunde economistul Dan Mureșan
Success message!
Warning message!
Error message!