TAROM anunţă efectuarea unei curse speciale la Constanţa pentru pasagerii blocaţi în Bucureşti, care doresc să ajungă la Constanţa, precum şi pentru cei blocaţi la Constanţa.Cursa se va efectua în data de 7 februarie 2012, cu plecare la orele 21.15 din Bucureşti, Aeroportul Internaţional Henri Coandă Otopeni, iar din Constanţa va decola înapoi spre Bucureşti la orele 22.30.Biletele pot fi cumpărate la biroul de ticketing al companiei TAROM din aeroport şi vor costa 150 euro/pasager, cu toate taxele incluse. Din Constanţa, biletele pot fi cumpărate de la agenţia TAROM din oraş sau de la biroul TAROM din aeroportul Mihail Kogălniceanu.Cursa va fi operată cu avion ATR42 de 48 de locuri.”Am decis efectuarea acestei curse speciale pentru a veni în întâmpinarea pasagerilor blocaţi atât în Bucureşti, cât şi în Constanţa, având în vedere că din cauza condiţiilor meteo sunt blocate atât drumurile naţionale, cât şi legăturile feroviare între Constanţa şi Bucureşti, în acest moment neexistând o altă legătură între cele două oraşe”, a declarat Rodica Cazanciuc, director comercial TAROM.
Tarom anunţă efectuarea unei curse speciale București-Constanţa și retur pentru pasagerii blocați
ULTIMELE ȘTIRI