Flota companiei naţionale de transport aerian Tarom e mai bogată cu un Boeing 737-800 NG (nouă generație), denumit „Sarmizegetusa”.
Modelul 737-800 este varianta lungă a seriei 737, oferind o capacitate de maxim 189 pasageri, o distanță între scaune de 76 centimetri, în condițiile unei singure clase.
Aeronava are o autonomie de 5.665 kilometri, o viteză de croazieră de 838 kilometri la oră, o altitudine maximă de serviciu de aproximativ 12.000 de metri. Aeronava are o greutate fără încărcătură și fără carburant de 44,6 tone, din care cele două motoare CFM International (joint venture între General Electric SUA și Safran Franța) cântăresc 2,3 tone. Aeronava poate lua la bord 29.600 de litri de carburant și are nevoie de 2.450 de metri pentru a decola.
”Astazi a intrat in flota TAROM, primul Boeing 737-800 NG. Eu am incredere ca aceasta companie 100 la suta romaneasca isi va mentine trendul ascendant. Cu oameni devotati si determinare, TAROM va ramane in topul companiilor de linie din Europa. Avem piloti remarcabili, avem tehnicieni ravniti de alte companii. Daca ne unim cu totii fortele, si lucram in beneficiul operatorului aerian national, putem sa facem din TAROM o companie mult mai competitiva”, a scris Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, pe pagina sa de Facebook.