Te înjur, deci sunt liber?

Nu cred în niciun fel de justificare a pozelor jignitoare postate pe Facebook de elevi de la Liceul Gheorghe Șincai din Cluj. Oricâtă tetrapiloctomie s-ar face, nu cred că se va găsi vreun raționament valid în spatele căruia elevii care și-au umilit profesorii publicând pe Facebook poze cu mesaje deochiate să poată sta drept și să privească opinia publică în ochi. Se bate apa în piuă cu ruptura dintre generații, se pledează pentru apărarea dreptului la liberă exprimare, care, vezi-Doamne, ar fi în pericol la Liceul Șincai, unde, dacă e să dăm crezare unor elevi, creierele promițătoare ale adolescenților sunt supuse lobotomiei, unui genocid demn de un “Auschwitz școlar”. Dacă lucrurile ar sta așa, nu cred că Șincai ar fi printre cele mai bune licee din Cluj.

Dacă ne rezumăm la analiza faptelor, va trebui să trasăm o linie de demarcație între înjurătură, insultă, pe de o parte, și miștocăreală, pamflet, pe de alta. “Nu-mi ajunge catalogul asta sa va arat cat de larga mi-e piz… ” sau “De ce a trecut T. strada? Ca sa-mi s… p…”. Astea sunt glume? Aceste replici sau monologuri inventate de elevi și atribuite unor profesori în pozele trucate de pe Facebook ies din zona glumei, a miștocărelii, a pamfletului. Nu înfierează anumite tare morale, nu au un rol de reglare socială a unor valori, ca să le putem trata drept pampflet, ci reprezintă doar niște mizerii. Da, școala e ca-n Another Brick In The Wall, însă a porcăi un dascăl care nu-ți place, făcându-l de râs în toată școala și în oraș mi se pare o răzbunare disproporționată. 

Având în vedere că pozele au fost postate pe un grup de Facebook la care au aderat sute de elevi, mai era privat acel grup pe care s-a ridicat eșafodul pentru profesori? Și prost plătiți, dascălii aceia au fost insultați și umiliți în fața unei școli întregi. Pe urmă, pozele au fost publicate și în mass media. Ce autoritate mai pot ei să aibă în fața adolescenților? Care domn Trandafir? În paranteză fie spus, nu exclud ca unii profesori să fi fost abuzivi la clase și poate meritau un pamflet, o miștocăreală. Eu, unul, cred în instituția pamfletului. Dar au primit mult mai mult decât atât. Pur și simplu s-a sărit calul. 

Juridic vorbind, insulta este definită în Codul Penal drept „atingerea adusă onoarei ori reputaţiei unei persoane prin cuvinte, prin gesturi sau prin orice alte mijloace, ori prin expunerea la batjocură” iar Constituția țării în care încă trăim ne spune că “libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine”… Nu cred că a pedesi un elev conform legii penale ar ajuta pe cineva. Ar fi din nou un răspuns mult exagerat. Dar a face din acei elevi niște eroi mi se pare o exagerare. Un simț moral intern ne spune în mod kantian că a umili un om în felul în care au fărcut-o acei elevi de la Șincai nu e în regulă. Nu avem nevoie de legi pentru a recunoaște o prostie și nici de indicații pentru a le face un piedestal celor care au inventat-o. 

Într-un fel, e vina profesorilor: școala te învață chimie, mate, bilogie sau limba română, dar nu te învață de exemplu cum să trăiești în comunitate, cum să te raportezi la situații conflictuale, nu îți oferă educație financiară, nu îți spune cum să îți menții echilibrul emoțional și nu te învață nici că liberatea ta (inclusiv de exprimare) nu poate încălca libertatea celuilalt sau dreptul lui la imagine. Și atunci, înjurătura și conflictul triumfă, pe stradă, la birou, în trafic, la rând la ghișee, chiar și la școală, iar noi ajungem să credem că aceasta e normalitatea și ne resemnăm în acest calvar. Te înjur, deci sunt liber?

Schimbarea nu poate veni de la un singur profesor, nici măcar atunci când acesta este ministru al Educatiei, dacă lipsește o gândire vizionară. Sistemul trebuie schimbat. As spune ca educatia nu e doar treaba parintilor, cum cred unii profesori, și nu doar treaba școlii, cum cred unii părinți. E vorba de cooperare. Școala în primul rând trebuie sa iasă din zona asta formală, a univocului, a monologului, în care doar profesorul vorbește iar elevul trebuie să tacă în banca lui, să ia toate informațiile de bune, fără a le procesa critic. Pentru a crea un dialog real cu elevii, pentru a-i invata nu doar biologie, ci și arta de a trai, pur si simplu, unii profesori nu au făcut școala potrivită. Unii dascăli, cu vocație de pedagogi, reușesc pe cale empirică să schimbe paradigma educațională. Alți colegi de-ai lor vor avea nevoie de o specializare pentru a ajunge la nivelul lor sau de reîncarnare. Pentru a produce o schimbare la scară macro, sistemul românesc de educație are nevoie mai întâi de un diagnostic corect și apoi de un tratament adecvat, care va crea în cele din urmă presmisele unei shimbări reale în țara asta debusolată.